Costurile pentru conservarea biodiversitatii s-ar ridica la peste un miliard de euro pentru perioada 2010-2020, in cadrul unei strategii pe termen mediu si lung, a declarat ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, insa pierderea ei ar costa si mai mult.
„Guvernele si statele care nu au o strategie pe termen mediu si lung (n.r. – in ceea ce priveste biodiversitatea) ar trebui sa-si schimbe atitudinea si sa priveasca inainte pe 15-20 de ani”, a spus Borbely in cadrul unei conferinte care a schitat Strategia Nationala si Planul de Actiune pentru Biodiversitate, care se afla acum in curs de avizare interna si va fi aprobata prin hotarare de guvern. El a precizat ca suma de un miliard de euro poate parea una foarte mare, dar ca pierderea biodiversitatii ar atrage costuri si mai mari, estimate la 7% din PIB.
Potrivit proiectului, la nivel national urmeaza sa fie organizate peste 180 de actiuni pentru protectia biodiversitatii, esalonate pe 10-20 de ani, fiind necesara o reevaluare o data la 3-4 ani pentru eventuale imbunatatiri, dupa cum a declarat prorectorul Universitatii Ecologice Bucuresti, Vladimir Rojanschi, prezent la randul sau la eveniment.
Foto: Muntii Retezat
4 comentarii
Suma mi se pare o gluma. Inseamna 100 de milioane de euro pe an adica echivalentul unor zeci de kilometri de autostrada. Realmente o gluma tinand cont cata biodiversitate o sa “pape” doar autostrazile propuse a fi construite in urmatorii ani.
Concret ce inseamna “actiune pentru protectia biodiversitatii”? Avem dreptul sa stim macar atat la peste 5 milioane de euro bucata. N-as vrea sa aflu ca e publicitate la televizor sau ceva program cultural ‘Salvati planeta’.
@Marius Nistorescu: Biodiversitatea este variatia formelor de viata intr-un ecosistem, si se masoara in numar de specii distincte. Biodiversitatea NU inseamna iarba. Daca asfaltezi o pasune iarba nu dispare ca specie.
Interesante comentarii avand in vedere ca domnul Marius Nistorescu este “director” la o firma de consultanta de mediu (http://www.epcmediu.ro/contact) . Dar toata lumea mai are de invatat si de aprofundat in ceea ce inseamna biodiversitate, cat si actiunile pentru protectia biodiversitatii.
Stimate Dan,
“Definitia” data de dumneavoastra suna a manual din anii 80. Chiar si asa fiind, cu tot respectul pentru acele manuale, cititi si capitolul cu declinul biodiversitatii (sau ceva similar).
Faza cu iarba mi se pare geniala. O pasune (daca tineti neaparat sa ii spuneti asa) sigur nu e tot una cu un gazon. In “iarba” mai vietuiesc si altele. Principial, cred ca e usor periculos sa plecati de la premiza ca asfaltarea “NU” ar putea duce la disparitia unei specii.