Piața Lucrurilor Libere, mâine, la Timișoara

2

Mâine, 25 mai, în Parcul Botanic din Timișoara, va avea loc, începând cu ora 10, cea de-a patra ediție a Pieței Lucrurilor Libere. După cum îi spune și numele, evenimentul îi invită la schimb de lucruri și idei, 100% gratuit.

941465_10151350682426861_831720535_n

”O piață a lucrurilor libere e un loc în care fiecare dintre noi contribuie cu lucruri încă folositoare și în stare bună, cu idei, meșteșuguri, zâmbete, talent, prietenie, bucurie, discuții și multe altele; lucruri pentru care noi, ca și comunitate, ne putem întâlni pentru a le împărtăși. Piața lucrurilor libere înseamnă că totul e 100% gratuit și necomercial, organizat de participanți ca și tine. Fără bani. Fără troc. Fără schimb. E o zonă temporar autonomă în care se instituie economia cadoului ca alternativă la modelul de distribuire a resurselor bazat pe bani sau schimburi. Toți participanții sunt responsabili pentru obiectele pe care le aduc, pentru standul ce și-l crează și pentru ce lasă în urmă. Obiectele care nu se dau vor putea fi donate unei organizații caritabile, dacă sunt obiecte ce pot fi de folos. Important și diferit e că nu se vor oferi doar obiecte, ci și servicii, căci scopul nu e doar să scăpăm de obiectele vechi sau să luăm gratis altele noi, ci și să oferim din timpul și cunoștințele noastre unor oameni ce ne pot deveni prieteni dragi,” aflăm din prezentarea evenimentului de mâine, despre care puteți afla mai multe detalii de pe pagina de Facebook.


2 comentarii

  1. Pingback: Ingyen dolgok piaca Temesváron » Think Outside The Box

  2. Pingback: Ce faceți în weekend-uri? Sugestia 1. | Oana Kovacs

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger