Petiţia care cere respectarea legii la Certej a intrat în atenţia preşedintelui ales al României

0

Mining Watch România a lansat petiţia “Certej = Roşia Montană“, semnată, până acum, de peste 7.000 de persoane, prin care preşedintelui ales al României, Klaus Johannis, i se solicită respectarea legii la Certej, judeţul Hunedoara, unde utilajele companiei Deva Gold au început să execute diferite lucrări în perimetrul minier, în ciuda faptului că nu au autorizaţiile necesare.

 

 

Petiţia a fost înaintată preşedintelui ales al României, care, ieri, a postat următorul mesaj pe contul său de Facebook:

“Mii de români mi-au scris cerându-mi sprijinul pentru clarificarea condiţiilor legale în cazul proiectului minier de la Certeju de Sus (judeţul Hunedoara). Astăzi, colaboratorii mei au luat legătura cu Primăria Certeju de Sus pentru analizarea documentelor invocate de cetăţeni. Vă voi ţine la curent în legătură cu acest caz.

România lucrului bine făcut înseamnă respect între instituţii şi cetăţeni!”

 

Mining Watch şi organizaţiile care susţin petiţia îndeamnă lumea să semneze în continuare acest document, deoarece “este nevoie de suspendarea imediată a lucrărilor ilegale de construire a platformei industriale la Certej. Începerea proiectului va produce distrugeri iremediabile, iar până la soluționarea procesului privind anularea acordului de mediu orice lucrări de construire trebuie oprite”. Organizaţia a contestat în instanță, în vara acestui an, legalitatea revizuirii acordului de mediu.

Mai multe detalii despre proiectul minier Certej găsiţi aici.

 

Sursa: Mining Watch, Roşia Montană in UNESCO World Heritage

Foto: Facebook

 

Puteţi citi şi:

43 de ani de la dezastrul minier de la Certej

Proiectul minier de la Certej a început ilegal, fără autorizaţii

“Remember Certej 1971: 89 de vieţi îngropate în nămol cu cianuri”

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger