Peste 200.000 de români au probleme de sănătate mintală

1

Fundaţia Estuar a lansat sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale, prima hartă interactivă din România din domeniul tulburărilor psihice, precizând că, la sfârşitul lunii iunie, potrivit datelor oficiale, existau peste 210.000 de persoane diagnosticate cu probleme de sănătate mintală, dintre care 22.000 sunt copii, scrie Mediafax. Asta înseamnă că peste 1% din populaţie se confruntă, oficial, cu tulburări psihice. Numărul oamenilor cu astfel de probleme a crescut cu aproape 3.000 faţă de 2014, în ultimele 12 luni fiind diagoniticaţi zilnic, în medie, opt români.

Organizaţia neguvernamentală a cartografiat până în prezent, cu ajutorul voluntarilor şi al specialiştilor din domeniu, peste 600 de instituţii de stat şi ONG-uri din domeniul sănătăţii mintale pentru a facilita accesul persoanelor afectate la servicii specifice. Cristian Andrei, preşedintele Estuar, a spus că numărul real al românilor cu tulburări psihice este mult mai mare decât cel oficial din două mari motive: mersul la un specialist în sănătate mintală este considerat în continuare ruşinos şi tabu şi există încă o lipsă de informare şi de educare la nivelul publicului larg cu privire la existenţa unor astfel de servicii.

Un raport recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că tulburările psihice sunt o importantă sursă de dizabilităţi, scrie Mediafax, ele ocupând cinci din primele 10 locuri de pe lista bolilor care generează dizabilităţi. Prevalenţa pe viaţă a acestor boli este de aproximativ 33%, ceea ce înseamnă că unul din trei oameni va avea, la un moment dat în viaţă, o tulburare psihică diagnosticabilă pe baza criteriilor internaţionale acceptate.

În România, precizează Fundaţia Estuar, mai mult de o treime din tineri se află în risc de sărăcie sau excluziune socială – 40,3%, faţă de 24,3% cât e media la nivelul UE -, având acces mai târziu şi în măsură mai mică la piaţa muncii şi obţinând venituri sub media europeană. În aceste condiţii, tinerii sunt mai predispuşi depresiilor şi anxităţilor.

Puteţi citi şi:

“Suntem ignoraţi: Vocile nebuniei sunt acoperite”


Un comentariu

  1. Sunt mult mai multi!
    Astia de care se face vorbire stau la coada in Iasi,restul,cam tot atatia,sunt la coada la Prislop……
    Apropo:unde sunt functionarii de la Protectia Copilului Iasi?N-ar trebui sa-i scoata pe bietii copii din mijlocul turmei de ignoranti?
    Intreb si eu asa,sa ma aflu in treaba……Sunt ferm convinsa ca toti functionarii din Iasi,si nu numai,stau rabdatori in frig si ploaie sa pupe oarece oase…..

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger