Peste 100 de biblioteci din România, ajutate prin campania EduCaB

0

România EduCaB a desfășurat o campanie națională de strângere de resurse pentru bibliotecile publice din zece județe din România, în perioada octombrie 2015 – mai 2016.

Pe baza listelor de nevoi de carte, mobilier și calculatoare, centralizate la bibliotecile județene, au fost identificate bibliotecile cu cele mai mari nevoie, cu precădere din mediul rural, din cele 10 județe incluse în campanie: Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui și Vâlcea. În total, numărul bibliotecilor este de 140.

În urma campaniei, s-a investit în bibliotecile publice: 35.290 de cărți – majoritatea noi sau în stare foarte bună, 858 de articole de mobilier și 128 de PC-uri și laptopuri (majoritatea bunurilor au ajuns deja sau vor ajunge în luna iunie la bibliotecile locale). Un număr de 42 de companii private, ONG-uri, edituri, autorități publice, licee, facultăți, librării, biblioteci și grupuri informale au colaborat. Acestora li s-au alăturat peste 200 de voluntari.

La un prim sondaj, se poate spune că peste 1.300 de persoane, inclusiv persoane juridice, au investit în biblioteci via România EduCaB. Din cele 10 județe, în 32 de localități au fost inițiate și campanii locale de colectare de resurse. În plus, un număr de 1.400 de volume de maculatură, rezultate în urma campaniei, sunt reciclate creativ în cadrul unor evenimente prin care inițiatorii își propun catalizarea unor comunități de arhitecți, artiști, ingineri care să colaboreze pentru dezvoltarea domeniului de reciclare creativă.

Fiecare dintre cele 140 de biblioteci locale, majoritatea biblioteci comunale sau sătești, au primit aproximativ 100 de cărți noi și în stare foarte bună, urmând ca la sfârșitul anului să caseze din fondul de carte existent, aflat în stare precară – ceea ce face parte din demersul EduCaB de reînnoire a fondului de carte. În plus, bibliotecile au beneficiat de carte în limba engleză, pentru copii și adulți și material educațional multimedia.

România EduCaB este o platformă națională, inter-instituțională, inter-disciplinară lansată în 2015, cu scopul de a crește capacitatea bibliotecilor publice de a răspunde nevoilor locale, catalizând resurse educaționale pentru activarea unor mecanisme de dezvoltare durabilă în comunități.

Prin România EduCaB, inițiatorii își propun să sprijine procesul de creștere a capacității bibliotecilor publice de a funcționa ca centre de resurse pentru comunitățile locale, oferind platforma instituțională pentru ca diverse organizații și grupuri informale să se implice prin implementarea unor proiecte pe domeniul lor de expertiză, în funcțiile de nevoile locale.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger