Persoane cu dizabilităţi care produc pentru alte persoane cu dizabilităţi

3

Fănică Dîrlău are 33 de ani şi e muncitor la Motivation S R L, o întreprindere socială din Ilfov. E robust şi neobosit. Mă plimbă din cameră în cameră, parcurgând cu o rapiditate şi agilitate uluitoare coridoarele strâmte ale fabricii, de de-abia pot să ţin pasul. La fiecare oprire, îmi arată tot felul de scule şi-mi explică dintr-o suflare cum se foloseşte fiecare. Vorbeşte cu atâta înflăcărare despre munca lui, însoţindu-şi cuvintele cu gesturi ample, explicative, încât încep să mă simt prost că nu sunt nici măcar pe jumătate la fel de pasionat de reportofonul şi de carneţelul de notiţe pe care le ţin în mână. Ne oprim la poveşti în atelierul de croitorie. Aici nu sunt scaune, aşa că eu stau cocoţat pe o masă solidă din lemn. Nu sunt scaune pentru că nu prea e nevoie de ele. O parte substanţială a muncitorilor care lucrează aici, inclusiv interlocutorul meu, stau în propriile lor scaune, dar scaunele sunt aparte, pentru că au rotile.

 

 

de Adrian Deoancă (Comunitatedurabilă.ro)


Accidentul care l-a lăsat pe Fănică într-un scaun cu rotile s-a petrecut cu douăzeci de ani în urmă, pe când era adolescent de şcoală generală în satul lui din Bacău. “Dintr-o cazătură, dintr-o joacă de copii am căzut de pe munte”, spune bărbatul, deloc bucuros să vorbească despre asta. Drept dovadă, trece rapid peste subiect. “Apoi, la vreo trei ani după accident, am luat legătura cu Motivation, de fapt ei au luat legătura cu mine, m-au instruit și am învățat să fac multe lucruri pe partea mecanică și pe croitorie”, turuie Fănică, potrivindu-și, la răstimpuri, căciula neagră ce-i tot alunecă, din cauza gesticulației, de pe părul brunet și scurt, în plin proces de încărunțire. În ciuda faptului că nu-și poate folosi picioarele, e cât se poate de activ, are soție, prieteni, loc de muncă și e bun la sport. Spre deosebire de multe alte persoane care au aceeași condiție, băcăuanul duce o viață obșnuită pe care, o spune el însuși, o datorează în mare partea ajutorului primit de la Motivation.

***

Laolaltă cu alte şase persoane cu dizabilităţi locomotorii, Fănică lucrează în întreprinderea socială pusă pe picioare de Fundaţia Motivation în satul ilfovean Buda, la vreo 8 kilometri de ieşirea din Bucureşti prin Ghencea. Într-o mică fabrică gândită inițial pentru producția de scaune cu rotile, angajații Motivation S.R.L. se ocupă în principal de asamblarea de scaune rulante şi personalizarea lor în funcţie de constituţia fizică, de condiţia medicală şi de nevoile de mobilitate ale fiecărui beneficiar în parte. Pe lângă asta, fabrica din satul ilfovean adăpostește şi un atelier mecanic unde muncitorii adaptează maşini cu cutie de viteze automată, prevăzându-le cu comenzi manuale pentru frână şi acceleraţie, realizează tot felul de produse, de la cărţi de vizită la ecusoane, broşuri calendare în tipografia digitală, fac hârtie manuală din materiale reciclate şi obiecte decorative. Un micro-spaţiu de producţie unde persoanele cu dizabilităţi pot produce obiecte care să uşureze viaţa altor indivizi care suferă de probleme asemănătoare.

Bazele acestei antreprize s-au pus în 1993, când la subsolul Spitalului 9 s-a înfiinţat primul atelier de scaune rulante din România. Numele lui Cristian Ispas, actualmente director executiv al Fundaţiei Motivation, e indisolubil legat de istoria şi dezvoltarea Motivation România. “Ideea iniţială nu ne-a aparţinut, ci a aparţinut Federaţiei Internaţionale de Cruce Roşie care a venit în România să-i ajute, în primul rând, pe răniţii de la Revoluţie”, îşi aminteşte Ispas. La vremea aceea, când postcomunismul de-abia mijea ochii, scaunele cu rotile ce se găseau în România erau de un singur tip, un tip de altfel masiv şi greoi, şi nu erau deloc fiabile. Nu se comparau nici pe departe cu echipamentele de mobilitate pe care le foloseau medicii străini pentru pacienţii lor.  Așa că medicii de la Crucea Roșie i-au invitat pe cei de la Motivation Center din Anglia, organizație specializată în deschiderea de mici ateliere care folosesc materiale și forță de muncă locală, în special din rândul persoanelor cu dizabilități, să înființeze un astfel de atelier la București. “Atelierul a fost creat între mai și septembrie 1993, după care a plecat la alte proiecte”, spune Ispas. “Noi am rămas aici și am continuat producția de scaune rulante”.

Până recent, Motivation S.R.L. a fabricat scaune rulante cu materiale cumpărate din România, dar în 2009 a renunțat la producție în favoarea importului. “Scaunele din import sunt mult mai ieftine decât ce puteam noi să manufacturăm și calitatea lor este ceva mai bună”, explică directorul Motivation România. “Nu răspund însă întotdeauna nevoilor utilizatorilor, pentru că nu putem să cumpărăm 10 sau mai multe tipuri de scaune, așa cum făceam când le produceam noi”. Producția a fost așadar înlocuită cu adaptarea scaunelor importate și instruirea utilizatorilor de către echipe mixte formate dintr-un kinetoterapeut și o persoană în scaun rulant, astfel încât beneficiarul scaunului să fie cât mai bine servit.

“Scaunul trebuie să fie ca o mănușă, ca o haină bine croită pe măsură”, spune Fănică Dîrlău, care știe pe pielea lui cum e să ai un scaun rulant care să nu se potrivească de nici un fel. În trecut, a primit de la Casa de Asigurări un scaun rulant atât de mare, că putea să-și strângă picioarele și să stea așezat turcește. Nici vorbă să-l poată manevra la fel de agil ca pe cel pe care-l folosește acum. Soția lui a pățit la fel în urmă cu câțiva ani când, după ce a depus o cerere la Casa de Asigurări, s-a trezit acasă cu o ditamai fierotania. “Postura ideală trebuie să fie exact la 90 grade, atât la unghiul dintre spătar și șezut cât și la cel dintre șezut și membre. Dacă fundul e mai în față sau în laterală se creează presiune pe coloana vertebrală sau pe organele interne”, explică bărbatul. Nu e însă singura regulă. Scaunul trebuie prescris și în funcție de profilul și nevoia de mobilitate a persoanei cu dizabilități: o persoană activă nu trebuie să primească un scaun ortopedic și nici invers, un copil cu scolioză va avea mai mult de suferit dacă stă într-un scaun cu spătarul drept și fără tetieră și așa mai departe.

***

Atelierul Motivation S.R.L. nu presupune doar realizarea de bunuri pentru beneficiari. Munca în sine e un beneficiu major pentru persoanele cu dizabilități. Potrivit celor mai recente date statistice publicate de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, în România trăiesc peste 610.000 de adulți cu dizabilități, dintre care aprope 53.000 locuiesc în București. O cercetare realizată de Societatea Academică din România (SAR),  dată publicității în 2009 relevă că procentul persoanelor cu dizabilități integrate în câmpul muncii este de doar 12,7%, pe când rata ocupării în rândul populației generale ajungea, la momentul respectiv, la aproape 70%. Pe baza cercetării ce-a combinat metodologia cantitativă și cea calitativă, experții SAR au relevat care sunt piedicile cu care se confruntă persoanele cu dizabilități pe piața muncii. Printre acestea se numără accesul la educație, neadaptarea arhitecturală la nevoile persoanelor cu dizabilități (lipsa rampelor, a lifturilor, etc.) sau discriminarea pur și simplu. “Sunt factori care pot ridica bariere insurmontabile pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități în piața muncii și, în general, în societate”, conchide raportul SAR.

Drept urmare, problemele privind angajarea cu care se confruntă persoanele cu dizabilități nu se traduc doar în venituri mici și dependență de servicii sociale, ci afectează și viața lor socială. Obținerea unui loc de muncă e vitală. Fănică Dîrlău își amintește greutățile cu care avea de-a face când locuia la țară, în Moldova. “Iarna era rău, că chiar n-aveai ce să faci. Am învățat să sculptez în lemn să nu stau în casă degeaba”, povestește bărbatul. Când vremea era mai bună mergea la oraș și se oferea să repare role și biciclete pentru câți bani era dispus potențialul client să dea. Nici de discriminare nu e străin. Cu câțiva ani în urmă, după ce a obținut un certificat de calificare în domeniu, a încercat să se angajaze într-o croitorie. Totul a mers bine, până când patronul a văzut că potențialul angajat se deplasează într-un scaun cu rotile și nu l-a mai angajat.

Programele Fundației Motivation, care patronează și antrepriza Motivation S.R.L., caută să combată tocmai aceste bariere, pentru a facilita angajarea nu doar la unitatea protejată din satul Buda, ci și la alți antreprenori privați. Sprijinul în vederea angajării persoanelor cu dizabilități constă în consiliere, mediere, lucru nu numai cu viitorii angajați, ci și cu potențialii angajatori, cu echipele care trebuie pregătite pentru a accepta un coleg cu dizabilități. “Important e și sprijinul după angajare, pentru că dacă doar îl pregatești pe om și îl duci acolo, nu e destul pentru că uneori – și am întâlnit și noi astfel de cazuri – după trei sau șase luni, beneficiarii își pierd locul de muncă”, punctează Cristian Ispas. În acest scop, Motivation a depus trei proiecte la Fondul Social European pentru finanțare Posdru, menită să faciliteze angajarea a 380 de persoane și le-a câștigat. “Noi ne propusesem niste cifre care nu ni se pareau asa de ambitioase la momentul 2007”, spune Ispas, “dar în 2009 și 2010 a fost destul de dramatic; am recuperat însă în 2011”. Ca să-și atingă indicatorii, cei de la Motivation au consiliat peste 2.000 de persoane cu dizabilități.

Regretul lor e că nu i-au putut ajuta pe toți să-și găsească job.

 

Foto: Motivation România

 

Acest articol a fost publicat în numărul 9/ februarie 2012 al revistei Comunităţii Durabile şi face parte din colecţia de resurse a primei comunităţi de practică pentru dezvoltare durabilă din România. Comunitatea este un rezultat al proiectului „Parteneriat pentru dezvoltare durabilă”, co-finanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 ”Investeşte în oameni!”, iniţiat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta în parteneriat cu ActiveWatch şi implementat cu sprijinul Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis.


3 comentarii

  1. Pingback: România, în urma statelor europene la economie socială. Legislația, primul obstacol | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Psihoterapeutul înaripat | TOTB.ro - Think Outside the Box

  3. Pingback: Prima şansă ne-o dă divinitatea, a doua şansă suntem noi, oamenii | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply