Persoane cu abilități: Cristinel bagă rap și v-o spune adevărat

0

Orașul nu este prietenos cu persoanele cu dizabilități, se spune asta pe toate căile posibile, chiar și pe ritmuri de rap. Ignoranța unor oameni ne poate fi fatală / ne țin închiși în casă și nu ne mai vor afară. Sunt versurile unui cântec compus de Cristinel, el însuși imobilizat într-un scaun rulant. Pe principiul “chiar dacă ai o dizabilitate, sigur ai și o abilitate”, el se folosește de muzică pentru a atrage atenția asupra persoanelor în scaun cu rotile.

 

Cristinel, cântând alături de Norzeatic, la Gala Persoanelor cu Dizabilități 2012

 

de Roxana Bucată

 

Cristinel  are 39 de ani, s-a născut și locuiește în Galați, iar de aproximativ șapte ani este imobilizat în scaunul rulant din cauza bolii sale, distrofie musculară progresivă. I s-a pus acest diagnostic în 1989, la 16 ani. “Am înţeles atunci din spusele medicilor că, în timp, această boală se agravează lent, progresiv, până la imobilizare. Acest lucru nu l-am crezut atunci, dar am decis să mă lupt cu boala, să nu o las să mă doboare prea curând…”, spune Cristinel. În 2006, pierderea tatălui i-a cauzat un șoc foarte mare, iar boala l-a pus în scaun cu rotile.

Cristinel Capus a terminat “Şcoala de Artă Populară” din Galaţi, secțiile pentru acordeon și canto – muzică populară și a cântat în diferite formații de muzică din orașul lui. “Muzica m-a ținut în formă și m-a făcut să fiu foarte optimist. Datorită muzicii am trecut mai uşor prin suferinţa sufletească şi fizică cauzată de această boală degenerativă  din cauza căreia am fost marginalizat mai tot timpul”, spune Cristinel.

Și-a descoperit pasiunea pentru muzică de când era copil, pe la 12-14 ani, și a făcut din muzică un job full-time, cântând pe la logodne, nunți, botezuri. “Cânt ce se cere la petreceri, muzică de petrecere, dar cu timpul m-am axat pe muzică ușoară și populară”, spune Cristinel care, de când nu mai poate sta în picioare, nu mai primește așa multe invitații, nu mai este plătit ca un cântăreț fără dizabilități și nici nu mai poate depune același efort fizic de dinainte. “Lumea nu prea invită persoane cu dizabilități. Ca interpret de muzică populară, trebuie să mă schimb din scaunul rulant în scaun normal ca oamenii de la petrecere să nu se inhibe, să nu spună ‘vai săracul, ce-o fi pățit’, vreau să se distreze, să se simtă bine”, spune el.

Vremurile bune s-au cam dus, momentele când bucură lumea de pe scenă sunt mai rare. Și câteodată numai din cauză că în locul respectiv nu există toaletă pentru persoane cu dizabilități. “Prima dată când mă invită cineva să cânt, întreb dacă toaleta e accesibilă, dacă se poate intra cu scaun rulant, dacă se poate urca, coborî etc”, spune Cristinel. “Lumea mă vede altfel, pe scenă mă consideră o persoană puternică tare, dar în spatele zâmbetelor se ascunde durerea sufletească din cauză că nu mai am forța aia de dinainte. Eu m-aș bucura ca oamenii să fie mai optimiști, mai încrezători în forțele mele, așa aș fi și eu mai puternic, muzica e singurul lucru pe care îl mai pot face”, adaugă el.

Marginalizarea este o povară grea pentru Cristinel. El este recunoscător fundațiilor și ONG-urilor care se luptă să mai facă ceva pentru persoanele cu handicap, dar e nevoie de mult mai mult. Problemele persoanelor cu dizabilități sunt băgate sub preș, spune Cristinel: “La televizor văd grămezi de jurnaliști care se înghesuie în jurul unui parlamentar, în loc să fie în jurul unui om cu dizabiliăți, dar ratingul distruge țara”.

Unul dintre lucrurile necesare unui om cu dizabilități este sprijinul. Iar Cristinel, din fericire, nu duce lipsă de asta. Locuiește cu mama sa care îl ajută, are o prietenă cu care are o relație de 10 ani și care îi este, de asemenea, de mare ajutor, o soră mai mică, căsătorită, și doi nepoți care îi aduc bucuria necesară să stea pe linia de plutie, cum spune el. În schimb, prietenii s-au împuținat, telefoanele s-au rărit.

“Mie îmi place să cânt muzică ușoară, de suflet, de dragoste, aș vrea să apropii mai mult tineretul din ziua de azi, să le spun că a iubi nu înseamnă numai să mergem în cluburi, să dansăm și să bem”, spune Cristinel, care cântă despre bucurie, nu despre tristețea de care încearcă să se ferească, întrucât depresia este principalul dușaman al său din cauza bolii. Pentru a încetini evoluția distrofiei, care îi afectează întreaga musculatură a corpului și care va afecta și inima, Cristinel încearcă să se înconjoare cu cât mai multă voioșie în jurul lui.

Cristinel lucrează la o nouă piesă despre persoanele cu dizabilități. De data asta se adresează chiar lor și îi îndeamnă să nu mai stea cu mâinile în sân și să aștepte ca statul să le dea, ci să facă ei înșiși ceva. “Cât încă sunt în putere, dacă pot mișca o mână, pot vorbi, să facă ceva, să se folosească de abilitățile lor, să nu le fie teamă sau jenă de boala lor. Ar trebui povestit cum ne simțim noi, ca ceilalți să ne înțeleagă”, spune Cristinel. El speră să mai colaboreze din nou cu Electric Brother, care a adaptat melodia lui pentru Gala Persoanelor cu Dizabilități, unde Cristinel a cântat pe scenă alături de Nor Zeatic. O puteți asculta mai jos:

 


Leave A Reply