Periplu in necunoscut. In jurul Marii Negre

8

La doar cateva sute de kilometri de noi se afla o lume despre care stim foarte putin. Timp de 80 de zile, jurnalistul de investigatie Stefan Candea si fotoreporterul Petrut Calinescu au strabatut, intr-o masina, tarile din perimetrul Marii Negre. Povestea lor, documentata vizual si descriptiv, e despre o lume in care – in ciuda anilor de dictatura, nationalism sau fanatism religios – umanitatea nu a disparut cu totul.

Desi calatoria in jurul Marii Negre s-a desfasurat in doi am stat de vorba doar cu Stefan, cel care s-a ocupat de relatarea scrisa. Pentru Petrut vorbesc in schimb zecile de fotografii realizate cu aceasta ocazie.

Cum ai descrie expeditia voastra in jurul Marii Negre? Pe blog o prezentati drept un proiect multimedia, cu istorii, portrete si imagini ale oamenilor obisnuiti. Din afara, pare insa mai curand un voiaj excentric intr-o altfel de lume.

Este un fel demers de verificare a prejudecatilor si stereotipurilor proprii. Nu e totusi o calatorie in trecut. Am vrut sa vedem prezentul unei zone in care trecutul e marcat de momente sangeroase, de momente periculoase, de separatism si confruntare. In Romania, noi nu am avut trecutul recent atat de sangeros pe cat l-au avut restul tarilor din jurul Marii Negre.

Pe langa realizarea unui instantaneu vizual si descriptiv al prezentului zonei, am facut o cercetare in zona ziaristilor de investigatie si al ong-urilor de media, tocmai pentru a pune pe picioare o retea informala. In rest, abia am racait suprafata unei zone inca foarte bogata in subiecte jurnalistice.

A fost o deplasare de aproape trei luni de zile. Cate tari ati strabatut pana la urma?

Am mers cam 80 de zile, cu masina si pe jos. In ce priveste numarul tarilor, depinde de modul in care definim un stat. Daca adaugam si republicile nerecunoscute si separatiste, sunt 11 cu totul: Bulgaria, Turcia, Georgia, Armenia, Nagorno-Karabakh, Azerbaijan, Abkhazia, Rusia, Ucraina, Transnistria, Moldova).

Cum v-a aparut ideea acestei expeditii?

Petrut a mai facut deplasari lungi, de documentare foto, in tara si in Kenya, India, Bolivia. Eu am facut documentare pe proiecte intinse in timp pe granita de est a Romaniei si in Transnistria. Deci modelul si apetitul ne erau deschise. La o discutie acum doi ani si ceva am ajuns la un concept legat de Marea Neagra, pe care l-am tot imbunatatit pe parcurs.

Am ajuns la concluzia ca regiunea Marii Negre merita mai multe atentie ca un intreg, la fel cum au primit atentie Balcanii in ultimii 15-20 de ani.

Noi personal suntem parte din tot felul de retele de ziaristi din Balcani si mi se pare ca acesta este modelul pe care ne putem dezvolta in viitor, pentru ca l-am vazut functionand. Daca in Balcani lucrurile s-au miscat cu infuzie de asistenta vestica, poate acelasi lucru ar misca si zonele de conflict inghetat, de care politicienii internationali nu se intereseaza: Transnistria, Abkhazia, Ossetia, republicile caucaziene, Karabach.

Iar noi ca ziaristi avem multe de castigat lucrand astfel, inclusiv independenta fata de politicienii si mogulii locali. 

Cat si cum v-ati pregatit pentru acest proiect?

Primele incercari de schitare a unui proiect le avem din ianuarie 2009, cand am inceput sa citesc mai mult pe tema Marii Negre. Am cautat finantatori si treptat am mai rafinat ideea. Intre timp ne-am hotarat sa mergem pe banii nostri in deplasare, chiar daca nu aveam finantare; urma sa dormim in campinguri, cu cortul si sa ne facem singuri de mancare. Dar cu putin timp inaintea plecarii am primit ok-ul si finantare de la Black Sea Trust Fund.

Fiind o calatorie intr-o lume fara reguli foarte clare, cat de mult ati reusit sa planificati drumurile si cat a fost vorba de improvizatie?

Este o provocare tehnica sa planifici o calatorie de 13 mii de km intinsa pe aproape trei luni, cu vize care nu se pot extinde mai mult de o luna, in labirintul de granite inchise si republici separatiste. Nu prea poti sa stii unde vei fi pe un orizont mai mare de 2-3 saptamani; asa am reusit sa si ratez niste intalniri si sa amanam vizita republicilor caucaziene.

La inceput, a fost vorba de pre-documentarea in sine, de alegerea posibilelor zone si subiecte interesante, de alegerea oamenilor de contact, de confirmarea intalnirilor, de rezolvarea problemelor legate de traducere (pe langa gesticulatie ne-am inteles in engleza, germana si franceza si am inceput sa intelegem ceva turca si rusa, pentru strictul necesar).

Nu in ultimul rand, chiar pe drum fiind si fara legatura constanta la internet, am procesat 1500 de emailuri cat timp am fost plecati.

Cam cum arata o zi obisnuita din timpul acestui periplu?

Ziua incepea cu o cafea (turceasca) preparata la un fierbator (turcesc) cumparat de Petrut intr-un bazar din Akcakoca. Cred ca am consumat cateva kilograme de cafea macinata.

Apoi, incercam sa verificam mailurile sau drumurile pe harta. Plecat apoi la drum, cu masina, ori pe jos prin orasele in care ne aflam. Petrut putea face fotografii, in principiu, doar dimineata si tarziu dupa-amiaza, asta din cauza luminii si a caldurii excesive care gonea orice fiinta vie de pe strada. Asa ca pranzul era pentru intalniri si discutii sau pentru scris/citit.

Cam o data pe saptamana transmiteam posturile si pozele la Bucuresti (Ioana Hodoiu s-a ocupat de postarea lor online iar traducerile in engleza le-a facut voluntar Alina Olimpia Miron, blogul a fost construit si mentinut de www.badorgood.com).

Pentru ca aveam timpi morti in momentul trecerii granitelor sau pentru ca a trebuit sa parcurgem distante mai mari, nu ne-am putut permite zile libere. Iar in ultima luna a fost munca, de dimineata pana seara, in fiecare zi.

Cam ce distante parcurgeati zilnic?

Depinde. Au fost zile perfecte in care mergeam numai pe jos si masina se odihnea. Au fost insa si etape in care am mers doua zile non-stop si am dormit la marginea drumului, in masina, doua-trei ore. Asa a fost pe portiunea din Nagorno-Karabakh la Baku, in Azerbaijan, si asta pentru ca in general ne-am propus sa evitam deplasari nocturne pe drumuri proaste si necunoscute. Nu pot sa fac asadar o medie, am facut insa bucati de drum, lungi intre 100 si 800 de km.

Eu am condus masina, pentru ca e logic ca Petrut sa se concentreze la ce era in jur. De multe ori am oprit doar pentru ca el a fost atras de anumite poze. Eu mai mult am intrat in vorba cu oamenii si am adaugat povesti si imagini pe blog.

Doi prieteni, 80 de zile impreuna. Cum v-ati inteles?

Ne-am inteles bine, dar au fost  momente cand situatia risca sa devina tensionata de la atata timp petrecut  inghesuiti intr-o masina mica sau in camere minuscule de hotel.

In relatarile voastre, pe mine cel mai mult m-a atras faptul ca ati fost intr-o lume in care se amesteca crima organizata, anarhia dar si umanitatea profunda. Care este insa perspectiva ta?

Mda, pot sa-ti spun ca in aceste trei luni cel mai mult am zambit, in primul rand ca strategie de comunicare. Nu am avut un moment de cearta sau de contrare cu nimeni, desi situatiile in care ne-am aflat puteau sa duca foarte des la asa ceva.

Am stat de vorba, la masa sau la un pahar, cu personaje foarte diverse ca profesie, statut social etc – toti foarte curiosi sa afle despre periplul nostru.

Nu am avut parte de niciun conflict, de vreo amenintare sau hotie. Cea mai mare pacaleala pe care am patit-o a fost ca am platit o masa dublu decat ar fi fost normal si ca, in Transnistria, politistii rutieri au exagerat cu cerutul spagilor.

Pe de alta parte, am fost impresionat ca tipi de varsta mea, pe langa meserie, dedica enorm de mult timp sa stie mai multe despre comunitatea lor, despre istoria ei, dar si sa organizeze intalniri, discutii politice, culturale.

M-a mai impresionat faptul ca regiunea Marii Negre e o zona cu un trecut recent atat de sangeros. Toate tarile de aici au avut parte de asa ceva, in afara Romaniei si a Bulgariei, desi si la noi a fost revolutia, au fost mineriade iar la bulgari s-au intamplat sute de asasinate la comanda.

Insa, in celelalte tari, tineri ziaristi de varsta mea au facut scoala sub bombe, parintii si bunicii lor au suferit deportari, au trecut prin lagar, au fost executati. Din anii ‘80 incoace, peste tot a fost vorba de teroarea totalitarismului sau de razboaie. Iar dupa caderea comunismului, cand noi am fost totusi acceptati in UE si NATO, tarile de aici au fost uitate si “impachetate” ca fiind locuite de barbari.

E impresionanant sa vezi cum istoria a fost atat de masiv falsificata aici, din toate directiile, cu substrat politic sau ideologic. Toate popoarele au pretentia ca sunt de mii de ani intr-un loc anume, desi toata zona este una de migratori si cu numeroase schimbari de limba, religie, organizare politica. E o zona interesanta, dar nu atat de diferita. Poate unele locuri au pastrat, prin izolare, traditii si culori aparte, dar in cativa ani nu cred ca o sa mai fie asa ceva acolo.

Este o zona cu tari mult mai dezvoltate decat la noi. Eu cred ca Romania este la fel de sufocata de crima organizata ca si restul tarilor din jur, doar ca la noi conflictele dintre grupari nu degenereaza in asasinate la comanda, spre exemplu. Violenta este mult mai putin vizibila si asta ar fi principala diferenta.

Sunt convins ca ati avut parte de nenumarate intalniri interesante. Care este insa experienta care te-a marcat cel mai mult?

Aproape fiecare zi a fost interesanta in felul ei. Ce mi-a ramas in cap a fost insa felul in care ne-a ajutat, fara sa-i cerem, unul dintre mecanicii de la un service din Ganja, Azerbaijan. Am ramas fara disc de ambreiaj in cel mai departat punct de Marea Neagra, ne si astepta un coleg ziarist la Tbilisi, nu mai aveam destui bani la noi pentru ca planuisem un transfer in urmatorul oras, eram intarziati in planul de calatorie, piese nu existau si nimeni nu parea sa aiba ford sau sa stie sa repare masina. Mecanicul acela era singurul care vorbea ceva engleza si trei zile s-a ocupat de noi de parca l-am fi angajat.

La fel de impresionanta mi s-a parut tura prin zona de conflict din Nagorno-Karagakh, prin Agdam si celelalte asezari fantoma.

Pana la urma, ce au in comun oamenii care traiesc in tarile/regiunile din jurul Marii Negre?

Ce ma impresioneaza mereu este tonul general impotriva politicienilor primitive. Oamenii simpli cu care am vorbit, indiferent de unde traiau, vroiau sa spuna mai intai ca politicienii sunt niste gunoaie si ca ei, ca persoane, sunt judecati de vestici drept niste barbari doar din cauza politicienilor.

Desigur, omul simplu se deschide mult mai repede, in timp ce politicienii si-au folosit influenta sa manipuleze si sa creeze conflicte sangeroase.

Si totusi nu trebuie uitat ca unii dintre oamenii cu care am vorbit au participat la conflicte violente, in care ambele tabere au comis atrocitati pe care toti vor acum sa le ascunda sau sa le uite.

Pe de alta parte, cred oamenii de acolo au nevoie urgenta de infrastructura, de cat mai putine granite/vize si de mass media libera. Restul se rezolva de la sine.

Ce ii separa atunci?

Pe cei care traiesc in zone invecinate geografic ii separa mistificarile si manipularile cu scopuri (geo)politice. Cu toate acestea, oamenii simpli traiesc fara probleme unii alaturi de ceilalti.  Dictaturile, ultra-nationalismul sau fanatismul religios au facut cel mai mare rau in zona. Militari, militieni sau ofiteri ai serviciilor secrete au impresia, de decenii, ca fara un tatuc salvator, cu o mana forte, nu merge nimic in zona. Si-si iau rolul in serios, dijmuind serios banul public pentru a se recompense. Exemple sunt extreme de numeroase: vezi cazul Voronin in Moldova, al lui Smirnov in Transnistria, Putin si clica sa in Rusia, Alyiev in Azerbaijan etc, etc.

Pana acum, ca jurnalist, te-ai remarcat prin investigarea lumilor “ascunse”, a interlopilor, a contrabandistilor si traficantilor. Cum iti explici atractia ta pentru acest univers?

S-a intamplat ca primele mele materiale de presa mai serioase sa fie legate de domeniul asta. M-a atras crima organizata de la bun inceput, iar in zona noastra crima organizata este in tot, in politica, afaceri publice, justitie, sport etc.

Totusi, nu mi se pare decat ca imi fac meseria ca ziarist. De fapt, in orice tip de presa ar trebui lucrat asa, sapat cat mai mult in toate directiile posibile. Cateodata simt bucuria de a gasi conexiuni si detalii pe care altii vor sa le tina ascunse si o iau ca pe o provocare sportive, mai ales atunci cand e vorba de personaje foarte influente.

Proiectul multimedia “In jurul Marii Negre” poate fi vizionat aici.

Fotografii de Petrut Calinescu. Mai multe despre Petrut puteti gasi aici.

Tags:



8 comentarii

  1. Felicitari pentru toata seria de articole, poate nu sunt eu in stare sa evaluez cat de bine este scris un articol, dar este unul din putinele “guri de aer curat” in mizeria de presa de zilele aceste.
    PS: Ma intreb ce or gandi cei care sunt suparati nevoie mare de faptul ca nu stiu americanii unde e Romania, si acum poate realizeaza ca nici ei nu au habar unde se afla aceste noi tarisoare (Nagorno-Karabakh)

  2. Articol, blog interesant. Ca si mica observatie, fiind pasionat de istorie (am sute de carti citite, studiate din domeniu) mi-a sarit in ochi:
    “E impresionanant sa vezi cum istoria a fost atat de masiv falsificata aici, din toate directiile, cu substrat politic sau ideologic. Toate popoarele au pretentia ca sunt de mii de ani intr-un loc anume, desi toata zona este una de migratori si cu numeroase schimbari de limba, religie, organizare politica.”
    Adica exact la fel este si in Romania, iar cei care cred ca se trag din daci si romani mai cred in Scufita Rosie.

  3. Pingback: 80 nap alatt a Fekete-tenger körül » Think Outside The Box

Leave A Reply