Deşi pare greu de crezut că mai putem primi veşti bune despre situaţia globală în materie de mediu, o comisie a Naţiunilor Unite a anunţat ieri că, pentru prima oară în 35 de ani, stratul de ozon a început să se regenereze. În mare parte, acest lucru se datorează, spun specialiştii, folosirii din ce în ce mai scăzute a unor substanţe chimice folosite intens în anii 80, pentru agenţii frigorifici şi pentru sprayurile cu aerosol.
Între 2000 şi 2013, stratul de ozon s-a recuperat cu circa 4%, arată studiul lansat de Naţiunile Unite. “Este o victoriei a diplomaţiei şi a chimiei, dar şi a faptului că am reuşit să colaborăm,” arată chimistul Mario Molina, care în 1974 a realizat o influentă cercetare care anunţa problema rarefierii stratului de ozon, şi care în 1995 a primit Nobelul pentru chimie.
Fenomenul rarefierii a fost înregistrat începând cu anii 70, fiind asociat cu folosirea clorofluorocarbonilor, care eliberau clor şi brom, substanţe care distrug moleculele de ozon din aer. Odată cu semnalele de alarmă trase de oamenii de ştiinţă, mai multe ţări au semnat în 1987 un tratat pentru reducerea folosirii clorofluorocarbonului, astfel încât, la decenii distanţă, se înregistrează o scădere a clorului şi a bromului la altitudini cuprinse între 50.000 şi 80.000 de metri. Potrivit estimărilor specialiştilor, dacă nu s-ar fi luat măsuri pentru eliminarea acestor substanţe, până în 2030 s-ar fi înregistrat în lume un plus de circa două milioane de cazuri de cancer al pielii.
În mod paradoxal, arată AP, gazele de seră, principala cauză a încălzirii globale, contribuie la recuperarea stratului de ozon: nivelul crescut de dioxid de carbon şi alte gaze răveşte stratosfera superioară, iar aerul rece sporeşte cantitatea de ozon.
Pe de altă parte însă, substanţele chimice care au înlocuit clorofluorocarbonul, folosite din ce în ce mai intens, contribuie la încălzirea globală, arată Susan Solomon, cercetător la MIT. Îngrijorarea vine odată cu predicţiile de creştere accelerată a utilizării acestor compuşi chimici, până în 2050.
Chiar dacă începutul regenerării stratului de ozon este o veste bună, acesta este în prezent cu 6% mai subţire decât în 1980. Dacă tendinţa pozitivă se menţine constantă, specialiştii spun că el se va regenera complet până la jumătatea acestui secol.
Sursa: AP
Puteţi citi şi:
Patru gaze care distrug stratul de ozon au fost descoperite, în ciuda interzicerii lor
Planeta se apropie de un punct critic ireversibil, spun Naţiunile Unite