Pentru o economie verde, e nevoie de 40 de miliarde de dolari

0

Un raport al Naţiunilor Unite publicat ieri arată că, pentru ca economia lumii să fie mai puţin poluantă şi mai eficient cu resursele, ar fi nevoie de o investiţie de 40 de miliarde de dolari. Acum ar fi momentul ca marii filantropi ai lumii să iasă la înaintare.

Această investiţie “ar putea reduce despăduririle la jumătate până în 2030, crescând până în 2050 rata de plantare a copacilor până la 140%”, estimează raportul realizat de Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite (UNEP). “Investiţii atent planificate ar putea de asemenea contribui la creşterea numărului locurilor de muncă, de la 25 de milioane la 30 de milioane, tot până în 2050,” mai arată raportul.

Alocarea unui asemenea buget ar însemna o creştere cu două treimi faţă de cât se cheltuieşte acum pentru întreţinerea sectorului de păduri, însă unul dintre beneficiile acestei strategii ar fi reducerea cu 28% a emisiilor de dioxid de carbon.

UNEP a atras atenţia asupra incendiilor, surpările de teren şi agricultura distrug pădurile Europei, reducându-le la petice izolate, accelerând procesele de deşertificare şi epuizând resursele naturale.

Următorul pas este elaborarea, în colaborare cu un grup de cercetători, a unor hărţi pentru care reîmpădurirea este prioritară. Hărţile vor fi prezentate la jumătatea lui iunie, când la Oslo va avea loc o întâlnire a Naţiunilor Unite.

Sursa: AFP

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger