Pentru americani, Dumnezeu e ca un drog

0

”God Is Like a Drug” este titlul unei noi cercetări de la Universitatea din Washington, care analizează felul în care credincioșii din Statele Unite au ajuns în ultimii ani să-și manifeste opțiunile religioase. Fenomenul cel mai relevant este, după părerea autorilor, apariția așa-numitelor ”megabiserici” care, cu ajutorul unor ritualuri fastuoase și al liderilor carismatici, au reușit să creeze o experiență religioasă foarte puternică.

 

”Megabisericile”, respectiv congregațiile de peste 2000 de persoane, au luat amploare în ultimii ani, dominând peisajul religios din Statele Unite, spun cei de la Univeristy of Washington. Mai bine de jumătate dintre americanii care merg la biserică aleg s-o facă în primele 10% cele mai mari lăcașe de cult. ”Apartenența la aceste megabiserici este modul principal prin care creștinii americani își manifestă adorația divină,” e de părere James Wellman, profesor de religie la universitatea care a realizat studiul. Iar proporțiile acestui fenomen nu sunt cauzate, așa cum ar susține mulți cercetători, de impulsurile consumeriste de la baza societății, ci de eficiența ritualurilor și politicilor puse în practică de aceste structuri de cult.

Wellman și colegii lui explică succesul megabisericilor prin atmosfera creată de aceștia: caracterul informal, muzica rock, așa-numitul ”melanj senzorial”, care folosește elemente vizuale, auditive și olfactive pentru a stimula simțurile, precum și atenția îndreptată spre mesajul central, transmis de un oficiant carismatic. Pentru realizarea acestei cercetări despre impactul emoțional produs de apartenența la aceste comunități consistente, au fost realizate aproape 500 de interviuri individuale și peste 16.000 de chestionare cu credincioși activi. Temele evaluate au fost: mântuirea/spiritualitatea, acceptarea/sentimentul de apartenență, admirația pentru lider, moralitatea și capacitatea slujbei de a funcționa ca ”busolă” pentru cei din congregație.

Printre concluziile cercetării se numără faptul că, pentru majoritatea credincioșilor, cel mai important este sentimentul de bucurie și de exaltare pe care le suscită ceremoniile din megabiserici. Mulți dintre respondenți au folosit, pentru a descrie atmosfera generată în timpul slujbelor, drept ”contagioasă”. ”Sfântul Duh traversează mulțimea asemenea unei echipe de fotbal care face valuri pe teren… Și așa ceva n-am mai pomenit în nicio altă biserică,” spune unul dintre cei intervievați, susținând ipoteza că principalele elemente care îi atrag pe oameni în megabiserici sunt buna dispoziție și entuziasmul.

”Pentru că acest lucru ne izbește cel mai tare în astfel de locuri – oameni râzând, oameni dansând în biserică și, cum se întâmplă de pildă într-o megabiserică din San Diego, un amestec interrasial fără precedent. Asistăm la experiența de bucurie nestăpânită, lucru care ne-a determinat să asociem această experiență cu drogurile,” explică Wellman. Desigur, este vorba despre droguri ”bune”, atâta vreme cât valorile transmise sunt perfect concordante cu morala standard. Un rol important îl joacă și mesajele de încurajare transmise în timpul slujbelor, astfel încât credincioșilor li se insuflă încredere atât în ei înșiși, cât și în mersul societății. Nu este de neglijat aportul tehnologiilor folosite pentru crearea acestei ambianțe, în condițiile în care cele mai multe megabiserici folosesc spectacole de lumini, proiecții și concerte pentru a-i destinde pe cei din comunitate.

 

Sursa: PhysOrg


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger