Plecăm din Baia Mare, trecem de Cavnic și ”admirăm” pe partea dreaptă conductele de 2-3 kilometri ale unei microhidrocentrale care seacă râul de munte. Trecem de Băiuț, prin care curge râul cu apă roșie ce vine de la mină și intrăm pe drumul forestier care duce spre pădurea Strâmbu Băiuț, unde natura a rămas încă neatinsă și unde se află casa urșilor bruni.
Zona este un coridor de trecere a urșilor care leagă munții Țibleș de Gutâi și este unul dintre cele șase coridoare identificate de WWF în Maramureș pe unde urșii se deplasează și care necesită protecție din partea autorităților.
Ursul nu are nevoie de prea multe; doar de liniște și de hrană. Pădurea de la Strâmbu Băiuț îi asigură asta deocamdată, dar intervenția omului este iminentă și habitatele urșilor sunt periclitate. WWF a încercat să construiască o casă sănătoasă și durabilă pentru cei 200-250 de urși din Maramureș, în cadrul unui program care a durat doi ani și care a vizat găsirea de soluții pentru fragmentarea habitatelor urșilor. România este recunoscută la nivel mondial pentru populația de aproximativ 6.000 de urși bruni care, însă, e amenințată de distrugerea habitatului și de braconaj.
Proiectul “Granițe deschise pentru urșii din Carpații României și Ucrainei” a vizat o suprafață de un milion de hectare, unde au fost identificate șase zone critice amenințate de fragmentarea habitatului. Specialiștii au capturat cinci urși cărora le-au montat colare pentru supraveghere. Unul dintre ei a fost braconat la nicio lună după montarea dispozitivului de urmărire, altul și-a dat colarul jos, dar nu înainte de a arăta un coridor critic pentru populația de urși, atunci când a trecut granița dintre România și Ucraina. Cu toții au ajutat la identificarea unei suprafețe de 6.000-10.000 de hectare pe care se deplasează în Maramureș și a șase coridoare funcționale, dar critice. De asemenea, specialiștii au putut observa că infrastructura care se dezvoltă în continuare, construcția de case, defrișările și alte intervenții ale omului sunt cauzele distrugerii habitatului și ale modificării comportamentului urșilor. Dacă în urmă cu 200 de ani, aceste animale erau diurne, astăzi, umblă doar noaptea prin pădure, pentru a se proteja.
Specialiștii WWF vor să se asigure că urșii se pot deplasa dintr-un habitat în altul. De-a lungul vremii, s-au creat bariere în spațiile de trecere pe care WWF le-a identificat șipe care încearcă să le securizeze. Specialiștii vor preda toate dovezile adunate de-a lungul a doi ani autorităților competente, care vor avea datoria de a proteja urșii bruni. “În momentul de față, nu avem pârghiile necesare să asigurăm păstrarea coridoarelor pe termen lung. În legislația actuală se menționează coridorul ecologic ca fiind o zonă de asigurare a deplasării speciilor sălbatice, dar nu există metodologia de management a zonelor. Le trimitem autorităților competente o descriere clară a acelor zone, propunem măsuri clare de management pentru fiecare sector critic în parte. Trimitem inclusiv hărțile cu zonele critice. Autoritățile sunt responsabile să se autosesizeze, având în vedere că informația le este pusă pe masă. Rămâne ca ele să asigure implementarea măsurilor”, spune Cristi Papp, coordonatorul proiectului în Maramureș. Este esențial, pentru securizarea coridoarelor, ca autoritățile să păstreze categoria de folosință a terenului – dacă avem pădure pe coridor, să rămână pădure, spun specialiștii WWF. Munca lor trebuie transpusă în planuri strategice, în planuri urbanistice generale – dacă vrea cineva autorizație de construcție să se știe că pe acolo trece ursul și nu se poate.
În Maramureș, pădurile se întind pe o suprafață de 250.000 de hectare, dintre care aproximativ 110.000 de hectare sunt certificate și, prin urmare, protejate de drujbele firmelor de exploatare. Din suprafața totală a pădurilor din Maramureș, 4.500 de hectare reprezintă pădurile virgine, dintre care 3.800 sunt certificate. Pădurea de la Strâmbu Băiuț este una dintre acestea, în care se vede că singurii vinovați de doborârea copacilor sunt urșii. Din depărtare se aude, însă, o drujbă neobosită, ce amintește de amenințarea permanentă la adresa copacilor. Deja defrișările au lăsat versanți întregi despăduriți.
Pădurea virgină este un laborator viu, spune Costel Bucur, directorul departamentului de Păduri și Arii Protejate din cadrul WWF, care ne arată pădurea de la Băiuț. În pădurea naturală trăiesc mii de specii, de la unicelulare la mamifere mari, într-un sistem perfect care n-are nevoie de intervenția omului. Totul are rostul lui aici, chiar și “copacii-cadavre” în care se dezvoltă organisme de care depinde supraviețuirea altor animale, explică specialistul, arătându-ne brazi lungi de zeci de metri, morți de peste 20 de ani care fac, încă, parte din ecosistem. După un urcuș de vreo 200 de metri, ajungem la un brad care are peste 300 de ani, o vârstă destul de frecventă în pădure.
Big Brother în pădure
E încă dimineață, ora 10, de la șosea se văd pajiști verzi, pâlcuri de pădure, vârfuri de munte – un peisaj maramureșean idilic. Soarele ne încălzește cât de cât, anunțând o vreme perfectă de plimbare în pădure. Ne întâlnim cu cei de la Centrul de Ecologie și Turism Maramureș, care s-au ocupat de montarea camerelor de supraveghere în pădure și de monitorizarea înregistrărilor. În cele șase coridoare critice, WWF a amplasat câte 20 de camere cu senzori și infraroșu pe timp de noapte. Cum proiectul a ajuns la final, mergem cu ei să dezasambleze dispozitivele amplasate în coridorul Cavnic, cel mai mare și mai larg coridor pentru urși din Maramureș.
Cele 20 de camere au fost amplasate în urmă cu mai bine de un an și au fost schimbate la 10-15 zile pe alți copaci. Senzorul are o rază de 10-12 metri și captează frecvent deplasările urșilor. Camerele WWF au înregistrat și șase urși în trei săptămâni. Mereu doar noaptea. Timur Chis, coordonatorul centrului, ne spune că speciile din pădure au devenit nocturne din cauza omului. “Ziua – oamenii și câinii, noaptea – urșii și căprioarele”, spune el.
Pe cărarea principală, dăm de câte o urmă de căprioară sau de ciută și prin pădure vedem copaci dărâmați de urși. După un drum scurt printre molizi, ieșim într-o poiană plină cu ghiocei sălbatici și brândușe. După ce admirăm casa ursului, ieșim din pădure și, la marginea drumului, așteptăm descărcarea imaginilor de pe camerele dezasamblate în laptop. Privim fascinați ce se întâmplă în pădure când nu e nimeni acolo: o căprioară face grațioasă câțiva pași prin cadru, un iepure se uită fix în obiectiv după care o zbughește, vreo șase-șapte mistreți fac o mică ședință în fața camerei și doi bărbați cu securea după ei înaintează prin pădure.
Un comentariu
De ce nu scrieti si despre salba de 3 “micro”hidocentrale de pe Mara, pentru care impostorii de la APM Maramures au dat decizie de incadrare fara sa ceara macar evaluarea impactului asupra mediului, cum era legal, chiar zilele trecute. O alta bogatie a naturii maramuresene va fi distrusa pentu totdeauna, ca sa se imbogateasca o firma din Bucuresti pe spatele romanilor fraieri ce platesc certificate “verzi” cu fiecare factura de energie electrica.