Ce faci când oamenii îți tot zic că țara ta nu este pe bune o țară ? Dacă ai fi Lobsang Wangyal, te-ai falimenta irosind banii pe cea mai tristă mascaradă de frumusețe din lume. În afară de faptul că sună ca un nume de rasta scoțian, orașul indian McLeod Ganj adăpostește atât guvernul tibetan exilat cât și ceea ce pare a fi cel mai mare număr de refugiați tibetani din lume. În fiecare an din 2002, oamenii din oraș și-au făcut drum pe la Institutul Tibetan de Performance Artistic (care arată mai mult ca spațiul de joacă al unei școli primare), ca să vadă competiția a nu mai mult de 4-5 femei tibetane dezvaluindu-și cel mai înalt nivel de ”frumusețe interioară și exterioară”.
de Ioannis Mustakis Fanariotis şi Elektra Kotsoni (Vice România)
La suprafață, concursul Miss Tibet este cam aceeași treaba cu orice alt concurs de frumusețe: plin de strălucire, dans, tipe tari și câteva probleme locale enervante cum ar fi penele de curent constante. Dar, în timp ce în vest o mulțime de oameni de PR și interni pe buget minim s-ar ocupa de organizarea și managementul evenimentului, în McLeod Ganj toată treaba asta este plătită și functionează datorită unui singur om.
Lobsang Wangyal este un fel de zeu local al săracilor, un tip de 42 de ani a cărui viață pare să se învârtă în jurul ideii de eliberare a Tibetului. El este în același timp cel mai simpatic foto-jurnalist, planificator de evenimente, dansator, prezentator și grafic designer pe care l-am cunoscut vreodată. Deci când ne-a invitat pe la el pe la birou pentru un scurt interviu, am profitat imediat de ocazie.
VICE: Salut Lobsang! Azi este ultima zi a competiției.Cred că ești epuizat.
Lobsang Wangyal: Salut VICE! Da , astazi este marea finala, deci nu mi-a mai ramas energie prea multa. Dar sper că mâine mă voi putea relaxa.
Perfect! Înainte să intrăm în detalii despre spectacol, vrei să îmi povestești câte ceva despre viața ta în exil?
E cea mai mare tragedie. Cea mai mare tragedie a vietii mele; a fost foarte dificil.
Te-ai nascut in Tibet?
Nu. M-am născut în India. Tatăl meu a ajuns în Tibet în 1959 și mama și-a făcut apariția 2 ani mai târziu. Erau copii; mama avea vreo 11 ani, iar tata 15. Deci veniseră în India, nu prea înțelegeau ce se întâmplă și se gândeau că vor sta doar vreo câțiva ani. Dar apoi a venit China, Mongolia, au venit britanicii …a trebuit să fugă și au tot fugit. Sunt aici de o viață, dar nu am o casă, nu am pămant, nu am nimic. Am doar o inimă.
Asta e trist. Deci încă te cam simți străin în McLeod Ganj?
Da.
Îmi pare rău să aud asta, omule. Hai să vorbim despre niște treburi mai vesele. Să vorbim despre concursul de alaiul ăsta măreț? Cum ți- a venit ideea cu Miss Tibet?
Ah, păi știi că în lumea modernă există TV și radio și reviste și mereu auzi de această Miss și acea Miss. Miss, Miss, Miss…Deci, m-am gândit, de ce să nu avem o Miss Tibet? Am început în 2002 și acea primă competiție a fost o lovitura internațională pentru că restul lumii a văzut-o ca pe ceva ciudat și nu a crezut că o să ne descurcăm. A atras masiv atenția presei; jurnaliști din toată lumea au venit să facă reportaje.
Dar ce ne zici despre participante? A fost greu să găsești oameni care să accepte să ia parte la competiție?
Păi, era atât de nou încât toata lumea vroia să fie Miss Tibet, să fie cea mai frumoasă, cea mai fermecătoare, femeia aleasă. Când te gândești la asta îți dai seama că e un titlu important. Ca atare, la prima ediție am primit o gramădă de înscrieri. Dar până la final au rămas decât 4 pentru ca majoritatea dintre ele s-au gandit “Oh, trebuie să vorbesc”, sau “ Trebuie să apar în costum de baie ”, deci nu s-au mai prezentat. Anul următor am primit doar o cere de participare așa că am încoronat-o pe ea, fără să mai facem concurs. De atunci ne-a mers mai bine. Acum avem între 4 și 5 fete în fiecare an.
Sigur au mai aparut schimbari de când aveti internet, nu?
Majoritatea oamenilor de aici sunt ipocriți. Trebuie să înțelegi că acești oameni sunt foarte tradiționali. Nu prea au legături cu lumea modernă. Sunt foarte impresionați de toată treaba asta, dar nu ar vrea ca fiicele sau surorile lor să participe. Totuți e diferit la noile generații. Eu, de exemplu, sunt din a doua generație de tibetani și sunt deschis, iar generațiile următoare – 3 și 4- se deschid și ele ; competiția Miss Tibet e parte din viața lor, e ceva mai obișnuit. Dar pentru cei mai în vârstă e încă ceva de genul: ”Uau. Cum putem avea Miss Tibet?” O să se schimbe situația, dar o să dureze. Anul acesta s-au facut 6!
Partcipantele trebuie să aibă vreo experiență legată de modă sau de modeling?
Unele au, dar nu toate. Unele sunt interesate de tot ce e legat de moda, glamour sau arta…aceasta viață în lumină.
Foto: Miki Zoric, Mike Alright
Traducere: Raluca Oana Radu
Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Vice România. Puteţi citi articolul integral aici.
