Pe jos, spre Paris. Ca să-l aducă pe Brâncuși acasă

Un poet cu un vis pleacă astăzi din Hobița pe drumul făcut acum mai bine de un secol de Constantin Brâncuși. Se va opri la Paris, unde vrea să convingă autoritățile franceze să cedeze României osemintele artistului. Nu va merge cu avionul, nici cu mașina, nici măcar cu un autocar. Va merge pe jos și cu trenul, exact așa cum a făcut Brâncuși. 2500 de kilometri.

de Camelia Jula

Scriitorul Laurian Stănchescu a făcut de multă vreme demersuri pentru aducerea în România a osemintelor lui Brâncuși. A inițiat marșuri culturale în mai multe orașe ale țării, un cerc uman în jurul clădirii Ateneului din București, a trimis scrisori inclusiv la Președinție și a încercat să obțină susținerea Parlamentului pentru proiectul său, a strâns semnături, a dat interviuri, a lansat apeluri către media și oameni de cultură. Dar ideea lui principală a fost întotdeauna să refacă drumul lui Brâncuși, cu speranța că inițiativa sa va convinge autoritățile franceze să renunțe la rămășițele pământești ale artistului. ”Toată povestea a început în copilăria mea, când bunicul meu, erou de război în Primul Război Mondial, îmi tot spunea despre un om din părțile noastre care a plecat la Paris ca să dea chip pietrelor. Nu am putut uita asta niciodată… să dea chip pietrelor”, rememorează Laurian.

Casa Memorială Brâncuși din Hobița, județul Gorj

”Mă duc cum mă duce drumul”

Povestea din copilărie a luat o altă formă după ce scriitorul a ajuns să studieze viața și opera lui Brâncuși. Un gând a încolțit în mintea lui și nu i-a mai dat pace. ”Mi-am jurat că îl aduc acasă pe Brâncuși. Și, astăzi, asta plec să fac. Mă duc cum mă duce drumul, așa cum l-a dus și pe el”, spune scriitorul. Călătoria a fost precedată de un priveghi tradițional la Casa Memorială Brâncuși din Hobița, satul natal al sculptorului. La lumina lumânărilor, cei prezenți în casa veche de lemn au vorbit despre artist și au primit colivă sfințită. Astăzi, la ora 10, începe aventura: din Hobița, însoțit de câțiva voluntari și petrecut de rudele lui Brâncuși, Laurian pornește spre Târgu Jiu. ”Aici îi vom aduce un omagiu cu muzică veche populară gorjeană și vom face un drum al torțelor, de la Masa Tăcerii și până la Coloana Infinitului. Îi vom cânta doine de jale, cântece pe care le asculta el când îi era dor de România”.

Următoarea oprire va fi luni, la Craiova, unde toți cei interesați pot participa la o comemorare ținută chiar în școala la care Brâncuși a învățat (vechea Școală de Arte și Meserii). De aici, Laurian va porni spre Mehedinți, apoi spre Caraș-Severin, Timiș, va trece în Ungaria și se va opri la Szeged și la Budapesta, după care își continuă drumul către Viena, merge la Munchen, trece, în Elveția, prin Zurich și Basel, pentru ca, la capătul a ”două luni, poate trei”, să ajungă în Paris. ”Pe teritoriul României, am sprijinul Ministerului Culturii, prin direcțiile de cultură din fiecare județ. Din Szeged, am fost tare bucuros să primesc un telefon de la Pavel Voia, care se ocupă de Centrul Cultural Român, că mă va aștepta la intrarea pe teritoriul Ungariei. La Budapesta vom avea o altă întrunire în memoria artistului. Și, dacă pe parcursul drumului mai apar și alte momente de comemorare, sunt binevenite”, spune Laurian.

Foto: Tricoul de marș al lui Laurian

”Nu România l-a refuzat pe Brâncuși, ci sistemul”

Odată ajuns la Paris, scriitorul va prezenta diverse documente în fața oficialilor francezi – speră să ajungă la Parlament, Președinție și, desigur, media. Cel mai impresionant dintre documente este arborele genealogic unic, realizat recent de rudele sculptorului, care arată originile și ramificațiile familiei acestuia. Alte două elemente, spune Laurian, stau în sprijinul demersului său: dorința lui Brâncuși de a se întoarce în România și a-și dona opera țării sale și confesiunea lui de dinainte de moarte. ”Tragismul vieții sale și nedreptatea care i s-a făcut nu mă lasă să renunț. În 1952, Brâncuși a dorit să revină în România și să doneze statului român operele sale. Dar mai-marii Academiei de la vremea respectivă, Sadoveanu, Alexandru Graur și Călinescu, i-au refuzat intrarea în țară. În condițiile în care el deja de mulți ani era socotit părintele sculpturii moderne, era numit cel mai mare sculptor după Michelangelo, ridicat în elita geniilor care lasă lumii o operă unică… ei l-au refuzat”, spune cu amărăciune Laurian.

Iar celălalt atu pentru demersul său este confesiunea lui Brâncuși către Arhiepiscopul Teofil din Paris, de dinainte de moarte: ”Mor cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea. Asta i-a spus. Asta a fost marea lui durere. Dar trebuie spus și știut, măcar acum, că nu România l-a refuzat pe Brâncuși, ci câțiva oameni din sistemul stalinist care era atunci în țară. Brâncuși, atâția ani cât a stat și a creat în Franța, nu a acceptat cetățenia franceză sperând că, într-o bună zi, va reveni la glia lui. Dar după ce a văzut că este refuzat de compatrioții săi și pentru a-și proteja, totuși, opera, a acceptat-o, nu cu mult timp înainte să moară. În ’52 l-au respins aici, în ’57 a murit acolo”. Convingerea lui Laurian este că autoritățile franceze vor realiza, dincolo de documente, că dorința de suflet a artistului a fost să se poată odihni în pământul de acasă. Speră să revină din călătoria lui cu scopul împlinit.

Laurian, alături de bustul lui Nichita Stănescu, în biroul său de la Uniunea Scriitorilor (sursa foto: www.certitudinea.ro)

Poetul maratonist

”M-am bucurat să aflu că am și sprijinul unor instituții media românești, inclusiv Radio România Internațional. Oameni politici și-au anunțat prezența la Paris, când voi ajunge și eu acolo. Vreau să fie clar, însă, că m-am opus din toate puterile politizării acestui proiect. Vreau să rămână exact ceea ce este, un demers unic în istoria culturii, un marș cu o misiune extrem de importantă. Știu că voi fi, în mare parte, singur pe drum. Mulți mi-au spus că sunt nebun, dus cu capul. Știu că poate nu voi avea unde să dorm și voi dormi în gară sau pe unde apuc. Dar Brâncuși merită să își găsească odihna în pământul care l-a dat”, consideră scriitorul. Pentru a-și asigura finanțarea drumului (”necesară, din păcate”), Laurian era decis să liciteze manuscrise inedite ale lui Nichita Stănescu și ale altor autori, aflate în proprietatea sa. ”Din fericire, am primit, totuși, un sprijin financiar și astfel pot porni la drum”.

Laurian Stănchescu este numit ”poetul maratonist”: a inițiat și dus la capăt mai multe marșuri, cel mai important de până acum fiind cel de 500 de kilometri de la București la Sarmisegetuza, din 2010 – un marș menit să atragă atenția asupra fenomenului dispariției culturii românești. ”A fost greu, am mers cam 50 de kilometri pe zi, timp de zece zile. Dar am descoperit România”, spune scriitorul. Nu îl sperie mersul pe jos, ci posibilitatea dispariției culturii din România. Mânat de acest imbold, speră ca și ”poporul francez să înțeleagă că Brâncuși este al nostru”, prin prisma acestui gest unic, poate considerat extrem, de a-i călca artistului pe urme, la propriu. Drumul făcut de Brâncuși, la începutul secolului al XX-lea, în căutarea destinului său, a devenit drumul de secol XXI al poetului Laurian, maratonistul cu visuri mari și idealuri pe măsură.

Foto: Portretul lui Brâncuși, de Edward Steichen

Zborul spre infinit

Constantin Brâncuși este cunoscut lumii drept ”artist francez de origine română”. Absolvent al Școlii de Belle-Arte din București (1902), artistul este remarcat încă din acești ani pentru lucrările realizate. Cea mai important dintre ele din acea perioadă și singurul monument public semnat de Brâncuși din București este bustul generalului medic Carol Davila, aflat în curtea Spitalului Militar. În 1904, artistul își începe călătoria spre consacrare. Rămâne pentru șase luni la Munchen, la studii, apoi pleacă pe jos prin Bavaria, Elveția, ajunge la Langres, în Franța și ia trenul către Paris. Este admis la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase, dar refuză să devină practician al lui Auguste Rodin, prin cuvintele devenite celebre: ”Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).

Pe cont propriu, Brâncuși devine, în scurt timp, unul dintre cei mai renumiți artiști ai lumii. Operele sale sunt recunoscute oriunde, datorită stilului unic; sunt admirate în muzee sau în colecții valoroase, studiate pentru originalitatea lor și evaluate la sume fabuloase. Deși au fost lăsate prin testament României, refuzarea lor de către guvernul comunist al țării din anii ‘50 a făcut ca ele să devină ale Franței, în vreme ce, în România, artistul era numit ”reprezentant al formalismului burghez cosmopolit”. Abia în 1964 Brâncuși a fost ”reacceptat” de țara sa (din perspectiva statului), recunoscut pentru valoarea lui, iar lucrările sale din ansamblul de la Târgu Jiu, lăsate în paragină multă vreme, au fost din nou îngrijite și prezentate publicului așa cum meritau. Despre artist, după moartea sa, au apărut zeci de monografii, mii de studii și articole, recunoscându-l drept ”unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou). Opera sa a influențat definitoriu conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen. Întreaga lume a putut cunoaște, prin lucrările românului de la Hobița, ”dimensiunea sacră a realității”.

Foto 1: Atelierul lui Brâncuși din Paris