Paul Dicu a depășit 1.000 de kilometri alergați în deșert pentru copiii bolnavi de inimă

0

Paul Dicu a încheiat cu bine a patra ediție a Marathon des Sables la care a participat între 4 și 14 aprilie în Sahara marocană. A alergat și în acest an cei 244 de kilometri ai ultramaratonului pentru a strânge fonduri pentru copiii bolnavi de inimă de care se ocupă Asociația Inima Copiilor.

 

paul

 

Paul a depășit deja borna de 1.000 de kilometri alergați în deșert în 5 ani, de când participă la curse organizate aici: Sahara Maraton alergat în Algeria în 2010 și cele patru ediții consecutive ale Marathon des Sables la care a luat parte în Maroc (2011-2014) adună împreună peste 1.014 kilometri de alergare sub soarele necruțător al deșertului.

Marathon des Sables, cursa pe care Paul a încheiat-o săptămâna trecută, este considerată de mulți cea mai dură cursă de anduranță din lume: alergătorii cară cu ei tot ce le e necesar pentru a supraviețui o săptămână în deșert, organizatorii oferind doar apa raționalizată și adăpost în corturi berbere deschise. Traseul e superb, dar necruțător: dune, văi de râuri secate, câmpuri de bolovani, defilee, munți stâncoși; temperaturile trec de 50 de grade ziua și coboară spre 0 grade noaptea; se aleargă etape de 30-40 de kilometri în fiecare zi – totul a făcut ca, la ediția aceasta, din 1.026 de concurenți porniți în cursă, 120 să abandoneze pe parcurs.

Cea mai lungă etapă a avut nu mai puțin de 81.5 km. După o zi și o noapte întreagă de drum, Paul a ajuns la finalul acestei etape “mitice” care nu e doar o încercare care te duce dincolo de barierele închipuite ale corpului uman, dar și o experiență care-ți schimbă viața.
“Asta e o cursă care nu se aleargă cu picioarele, se aleargă cu inima!” spune Paul Dicu, iar inima lui e și Inima Copiilor: și anul acesta a alergat pentru a ajuta Asociația Inima Copiilor să strângă bani pentru copiii cu probleme cardiace. Acesta este rostul emoționantei aventuri a lui Paul în Sahara: ca, prin glasul lui, oamenii din jurul nostru să mai audă o dată despre copiii bolnavi de inimă și despre cum le putem oferi împreună o șansă să crească mari și sănătoși.

Chiar în timp ce Paul alerga în deșert, în campania “în pas cu Paul”, 1.350 oameni au alergat în toată lumea, de la Sibiel la Botoșani, din Congo și până în Finlanda, reușind să adune cu pașii lor, kilometru după kilometru, un total de peste 15.196 km care vor fi răsplătiți de ING Asigurări de Viață cu o donație de 25.000 Euro pentru Inima Copiilor. Pentru al treilea an, compania este alături de Paul Dicu susținând proiectele dedicate copiilor cu probleme cardiace de la Spitalul Marie Curie.

Oricare dintre noi poate da o mână de ajutor Inimii Copiilor: o mică donație pe site sau un formular de 2% pot însemna că un copil născut ieri cu o malformație cardiacă nemiloasă poate fi operat și salvat azi la Marie Curie.

Dacă doriți să-l întâlniți pe Paul Dicu și să vedeți cu ce povești s-a întors de la la Marathon des Sables 2014, puteți să faceți asta în parcul Herăstrău, Pajiștea Pescăruș (Zona Roaba de Cultură), joi, 17 aprilie, de la ora 18:30, când Paul se întâlnește cu prietenii și susținătorii lui pentru o oră de vorbă.

 

Puteți citi și:

250 de kilometri în deșert pentru copiii bolnavi de inimă

Când alergatul salvează vieți

Paul Dicu a terminat cu bine Marathon des Sables


Leave A Reply