Patru din cinci romani cer interzicerea organismelor modificate genetic

28

81% dintre romani vor ca autoritatile sa interzica organismele modificate genetic, iar 74% nu doresc sa consume astfel de produse, potrivit unui sondaj IMAS.

In ultimii 10 ani, Organismele Modificate Genetic (OMG) reprezinta una dintre principalele probleme cu care se confrunta agricultura din Romania. Lipsa de control asupra cultivarii porumbului si soiei modificate genetic, precum si plasarea pe piata a produselor modificate genetic provenite din importuri sau de pe piata interna, sunt cateva dintre ingrijorarile autoritatilor romane referitoare la OMG.

Spre deosebire de Romania, sapte tari europene cu un cuvant greu de spus in domeniul agricol au interzis explicit prin legislatia nationala, cultivarea porumbului modificat genetic: Franta, Germania, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Grecia si Austria. Porumbul modificat genetic MON810, produs de compania Monsanto, este in acest moment singura planta modificata genetic autorizata pentru cultivare in tarile UE.

In ultimul deceniu, potrivit eurobarometrelor, consumatorii europeni si-au exprimat refuzul ferm de a nu consuma organisme modificate genetic. Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic (InfOMG) a realizat un sondaj de opinie national impreuna cu IMAS pentru a arata autoritatilor optiunile cetatenilor romani.

Potrivit sondajului, aproape trei sferturi dintre romani nu ar consuma organisme modificate genetic, in timp ce doar 16 procente dintre romani nu au o problema cu aceste alimente. Mai mult, peste 80% dintre cetatenii romani pledeaza pentru interzicerea acestor organisme.

“Pentru cine cultivam aceste plante modificate genetic? Este clar ca publicul nu le doreste. Oameni de stiinta nu au dreptul sa ignore riscurile acestei biotehnologii si mai ales, dreptul consumatorilor la hrana sanatoasa”, declara Conf. Dr. Aurel Maxim, profesor de agroecologie la Universitatea de Stinte Agricole si Medicina Veterinara – USAMV Cluj.

“Daca autoritatile romanesti aveau nevoie de o confirmare a opiniei cetatenilor, acum o au. Ministerul Mediului impreuna cu Ministerul Agriculturii trebuie sa ia o decizie imediata si sa onoreze cerintele consumatorilor romani. Interzicerea cultivarii porumbului modificat genetic este primul pas de care avem nevoie pentru siguranta alimentara si pentru protejarea mediului”, spune si Ramona Duminicioiu, consultant juridic, presedinte InfOMG.

“Ca agricultor ecologic refuz sa poluez mediul si sa pun in pericol sanatatea familiei mele si a consumatorilor. Contaminarea culturilor traditionale si ecologice cu organisme modificate genetic este o problema reala. Porumbul tradițional pe care il cultivam ar putea oricand fi contaminat cu porumb modificat genetic. Organismele modificate genetic trebuie interzise pentru ca pun in pericol existenta agricultorilor ecologici si tradiționali”, declara Willy Schuster, agricultor certificat ecologic si vicepresedinte al asociatiei taranesti Eco Ruralis.

Foto: Flickr / mattdente.

Tags:



28 de comentarii

    • Sa fim seriosi. Daca nu stii ce sunt alea raspunzi cu “NU STIU”. Daca ai auzit orice despre ele deja stii ceva…si poti sa fi in favoarea lor sau contra lor.

  1. Si cam care ar fi procentul celor care stiu ce e un OMG?

    Nu de alta, dar e o mica diferenta intre o opinie si o opinie informata.

    • “Bizonul”, cind aude de OMG se gindeste probabil la chestii ciudate cum apar prin filme SF. N-a stat nimeni sa-i explice ca , de fapt, sint niste plante manipulate sa fie mai rezistente la clima/boli/daunatori…cam ce face si taranul de citeva milenii, cind selecteaza diverse soiuri de plante. E am acelasi lucru, dar scurtat. Nici porumbul actual nu e rod al vreunei selectii naturale (daca-l lasi neprasit nu creste mai deloc).

      • Iar alti “bizoni” se gandesc ca o companie privata ca Monsanto se gandeste la atlceva decat profit.

        Interesul lor nu este sa vanda plante modificate genetic care sa fie rezistente la daunatori ci plante care sa fie rezistente la insecticide produse de ei.

        Modificarile facute genetic sunt mult mai rapide decat decat selectiile facute de taran. O modificare “daunatoare” intr-o selectie “naturala” se produce cu mult mai incet in timp dand posibilitatea organismelor sa se adapteze, pe cand in cazul unei greseli la Monsanto apare in 2 ani in toate culturile in toata lumea. Biodiversitatea de asemenea reduce riscul raspandirii acestor potentiale probleme.

        Sa nu mai vorbim de patente, polenizare incrucisata si alte incurcaturi legate de “proprietatea intelectuala”.

        Chiar daca GM-urile ar fi garantate sa fie sigure pe termen scurt, mediu si lung m-as gandi de 2 ori inainte sa fac ca hrana planetei sa fie dependenta de 2 companii mari (Monsanto si DuPont).

  2. romanii vor in majoritate interzicerea OMG, vor o hrana mai curata! si ce daca! romanii vor si spatii verzi si asta nu i-am impiedicat pe parlamentari sa permita betonarea parcurilor!!!

    • Poate ar trebui sa avem mai mare grija in viitor cu cine votam, sau sa ne mai informam cine ce mai face in conducere:

      Valeriu Tabata – fost ministru de agricultura, biotehnolog, simpatizant al organismelor modificate genetic si un “angajat” al companiei Monsanto

      Elena Marcela Badea – profesoara la USAMV Timisoara, BIOTEHNOLOG, aflat in acelasi buzunar Monsanto dar si membra al Comisiei de Biosecuritate a Romaniei (What the Fuck? – comisia care ar trebui sa ia masuri, decizii obiective cu privire la OMG are in componenta biotehnologi, cercetatori in biotehnologie)!

      Iar lista poate continua….

  3. omul e un organism modificat genetic fata de maimuta…
    credeti ca un leu prefera sa pape o maimuta ca-i eco? sau un om?
    eu cred ca este ce-a mai mare prostie , ce-a mai mare manipulare a oamenilor…
    de fapt ce are modificat porumbul ala? o gena?
    gena aia nu-ti pune in farfurie mai mult azotat, sau pesticide mai multe…ci doar o productie mai mare la hectar…
    cum polueaza mediul? se caca mai mult porumbul…sau curge mai mult ulei din el?..face pata de petrol pe mare….sau se ineaca ciorile cu boabele…ca-s mai mari….

    • Draga Gogu,

      Habar nu ai ce vorbesti! Dar TU stii ce inseamna un organism modificat genetic? mananca gogule linistit porumb modificat genetic ca doar ofera mai mare productie si gata! FALS Gogule!
      FIECARE celula a porumbului contine gena de rezistenta pentru daunatorul Sfredelitorul Porumbului. Studii independente au demonstrat ca aceasta varietate de porumb are un efect negativ asupra organelor mamiferelor, altfel zis gogule, dauneaza stomacului tau, rinichilor si chiar aparatului tau reproductiv (Vezi studiul lui Serralini). Asta numai ca sa ne limitam la sanatatea ta, dar gandeste-te la micii tarani din romania care peste noapte s-ar trezi ca nu mai au voie sa isi pastreze samanta cultivata, ca doar o companie multinationala prin patentele ei ii obliga sa cumpere samanta pe bani grei. (Vezi cazul Percy Schmeiser).
      Deschide ochii GOGULE, studiaza problema inainte sa scrii un comment de toata jena, fara continut si total neadevarat.

  4. 4 din 5 romani nu sunt de acord sa fie comercializata apa cu molecula formata din doua parti hidrogen si doar una oxigen.

    • Tu esti de acord sa mananci porumb care in fiecare celula contina gena de rezistenta pentru un insecticid? Sau poate cartof care are gene de rezistenta la antibiotice??

      Eu unul vreau ca: porumbul, care este foarte des folosit in alimente sa fie fara gene straine, avem soiuri traditionale si soiuri romanesti care sunt mai rezistente si mai sanatoase.

  5. 4 din 5 romani habar nu au cum se obţine de zeci de ani insulina pentru diabetici iar daca le oferi o cola nu au nimic impotrivă…
    Cu parlamentu unicameral la fel stă problema!
    Acuma oricum ne ducem de râpă deci nu mai contează!

  6. E foarte bine ca romanii incep sa se trezeasca in ce priveste pericolul culturilor GM. Din acest motiv, trebuiesc refuzate toate produsele de gen “chipsuri”, care pe langa ca contin uleiuri hidrogenate si glutamat monosodic (toate cele cu arome, ceapa, BBQ, ardei iute etc., nu sunt decat adevarate bombe cu glutamat de sodiu, extrem de daunator celulelor sistemului nervos), sunt foarte posibil facute cu porumb modificat genetic.

    Daca la asta mai adaugam si “binefacerile” aspartamului si-a altor indulcitori artificiali continuti in “cola”, ce vedem aici, devine curand realitatea:

    http://eufrosin.wordpress.com/2010/02/04/iadul-pe-pamant-ce-ne-ofera-alimentatia-vestica/

    In plus, semintele GM trebuiesc cumparate anual de la marii producatori, ele ne-fiind re-cultivabile. Odata ce agricultura trece pe culturi GM, ea devine 100% dependenta de “big-agro-bussinesuri” straine, situatie de netolerat pentru o tara care doreste ca cetatenii ei sa nu moara de foame.

  7. Acei 4 din 5 romani sunt aceeasi cu cei care cred ca muzica rock e satanista si ca ouale de la gaini stresate dauneaza grav sanatatii. Articol mai penibil decat cele de pe voxpublica!

  8. IMAS ce a fost platit de Infomg si care a demonstrat la alegeri cu cat a invins Geoana la Presedintie…?!

  9. Tind sa cred ca sunt ceva mai multe plante modificate genetic – hibride in RO – pe langa porumbul aprobat de UE: have a look on youtube – we feed the world – part 6 – Acolo o sa vedem Ro in toata splendoarea ei “modificata”. Nu e rau de urmarit nici ultima parte in care seful Nestle considera ca apa ca default right – e o idee extrema 🙂

  10. Articol de foarte prosta calitate, reporteri care habar nu au sa se informeze inainte sa faca un material, manipulare in masa la comanda.
    1. Soia modificata genetic nu se mai cultiva in Romania din 2007
    2. MON810 a fost descoperit de Monsanto dar e vandut si catre alte companii sub licenta care il comercializeaza
    3. Companiile de profil doar produc OMG dar ramane la latitudinea fermierilor sa-si cultive campurile cu seminte OMG sau seminte obtinute traditional
    4. In chestionar trebuia introdusa si intrebarea : Stiti ce este un OMG ?
    98% – nu stiu 1% – raspuns gresit 1% – raspuns corect
    Multumesc

    • Oamenii care nu stiu ce este un organism modificat genetic aveau la fiecare intrebare varianta de raspuns: NU STIU. Cine nu stie ce este un OMG raspunde cu NU STIU. Nu desconsidera asa tare romanii, nu sunt nici mai prosti nici mai ignoranti decat alte popoare. Sondaje de genul asta sunt efectuate in toata europa. Altfel cum ai vrea sa aflii ce vrea poporul?
      In legatura cu punctul 3. – Companiile producatoare de OMG urmaresc profitul lor, nu binele agricultorului de rand. o sa se foloseasca de orice metoda pentru a-si vinde produsul. Percy Schmeiser, fermierul canadian nu a vrut sa cultive OMG si totusi prin contaminare a ajuns sa la cultive, ca apoi sa fie dat in judecata.
      Articolul este unul bun, obiectiv si arata ce VOR romanii.
      Felicitari!

  11. Eu sunt de acord sa folosim OMG-uri. Sunt naivi cei care cred ca mai putem supravietui fara ele. Romanii, in general, sunt mai mult decat naivi… peste 90% cred in dumnezeu.

    • Te rog sa ne relatezi de ce esti de acord cu folosinta OMG, si sa ne “luminezï” si pe noi prin ce sunt asa de utile. Studii stiintifice dovedesc exact contrariul: ataca rinichii, ficatul si alte organe interne ale mamiferelor, reduc biodiversitatea iar in ceea ce ii priveste pe fermieri…deocamdata nu s-a descoperit nici o planta modificata genetic care sa aiba rezistenta la seceta, salinitate crescuta a solului sau alte beneficii promise.
      A, si daca nu crezi in dumnezeu e treaba ta, dar nu poti numi altul naiv doar pentru ca are taria si siguranta sufleteasca de a crede intr-un dumnezeu, oricare ar fi.

  12. 1. Cele cateva teste care spun ca OMG-urile ar fi daunatoare sunt “fabricate” si realizate la comada organizatiilor ecologiste care la randul lor sunt manipulate de catre anumite tari si anumite grupuri de interese care fie vor sa submineze economiile vestice fie sa submineze companiile producatoare de OMG-uri (in favoarea poducatorilor de seminte clasice).
    2. Cel mai puternic argument al celor ce se opun OMG-urilor (si cel mai ridicol) este ca nu se cunosc efectele pe termen lung ale consumului de OMG. Dupa logia asta nici penicilina nu ar fi trebuit introdusa pentru ca nu se cunosteau efectele pe termen lung sau nici insulina.

    • 1. Totul e fabricat de OMG-uri, inclusiv procesele cu indivizi, guverne. De exemplu cazul in care Monsanto da in judecata un producator de lapte pentru ca are “tupeul” sa spuna ca vacile lui nu folosesc hormoni de crestere e o totala “inventie”
      Iar saracii de Monsanto nu dau nici un fel de bani de lobby la guverne pentru a “adapta” legislatia, iar faptul ca au fost amendati pentru mita e facatura curata.
      2. Nu compara penicilina si insulina cu GM-urile. Una este sa testezi ceva cand stii ca pacientul moare oricum daca nu incerci (cazul penicilinei si insulinei) si alta e testezi ceva doar de dragul profitului. Nimeni nu moare de foame din lipsa de GM-uri. Chiar si in tarile sarace in care se moare de foame nu se produce mancare din cauza conditiilor naturale, politice, lipselor de investitii pentru infrastuctura si altele. Iar acolo pe Monsanto ii doare in fund sa investeasca oricum caci nu au de unde-si scoate banii.

  13. face si el ce fac aia din occident, care cica “e” mai informati, dar au ajuns sa impuna prin lege in tarile lor inyterzicerea OMG (cred ca ar trebui acelasi lucru pt multe ONG, care sunt adevarat daunatoare). Nu inteleg de ce faceti misto de romani ? daca fac altfel decat “occidentali” vin unii si zic ca suntem primitivi, daca fac la fel, sunt prosti. Dar voi cand o sa va tratati complexe voastrea?

    In rest e cam clara chestia: plante modificate genetic: grau, porumb, cu recoltele la hectar uriase, mancam de mult: se numesc hibrizi.
    Acum fiindca se obtin prin interventie directa la gena, le zice plante modificate genetic si le-am fi mancat in continuare linistiti, daca nu apareau diferite ONG-uri.
    DAR UN LUCRU E CLAR: trebuie marcat pe produs ca sunt sau contine plante modificate genetic… Dar cine o sa vrea din alea nemodificate, ca or sa fie palpabil mai scumpe ?
    Adica: cati cumparati rosii din piata, mai deformate, mai crapate si cati de la hipermarket, toate trase la acelasi calapod ?

Leave A Reply