Pastile pentru întrerupere de sarcină, trimise cu drone în Polonia

1

Activistele olandeze din grupul Women on Waves au lansat drone, din Germania, care să zboare peste teritoriul Poloniei şi să ducă dincolo de graniţă pastile pentru întreruperea de sarcină. Gestul a fost, la nivel simbolic, un protest împotriva politicilor restrictive ale Poloniei în privinţa avorturilor, scrie BBC.

 

 

De partea cealaltă a graniţei, în Polonia, dronele au fost aşteptate de două femei poloneze, care au recuperat pastilele – medicamente folosite pentru întreruperea unei sarcini în primele săptămâni ale acesteia, fără intervenţie chirurgicală. În prezent, avortul este permis în Polonia numai în cazuri de incest sau viol, dacă fătul are malformaţii ireversibile sau dacă viaţa mamei este în pericol din cauza sarcinii.

Dronele au plecat din oraşul Frankfurt an der Oder, au zburat peste râul Oder şi au aterizat în oraşul polonez Slubice. “După plecarea dronelor, poliţia germană a încercat să intervină, dar piloţii au reuşit să aterizeze aparatele în siguranţă de partea cealaltă a graniţei”, spune un comunicat al grupului Women on Waves. Totuşi, poliţia a confiscat, ulterior, aparatul de control al dronelor şi iPad-urile celor care le-au pilotat.

“Am fost puse sub acuzaţie, dar nu este deloc clar pe ce motive. Medicamentele aveau reţetă, semnată atât de un medic german, cât şi de unul polonez; atât Germania, cât şi Polonia sunt parte din spaţiul Schengen, unde graniţele interne au fost abolite”, mai spune comunicatul grupului. Activistele Women on Waves au mai trimis pastile pentru întrerupere de sarcină şi în alte ţări care au legi restrictive în privinţa avorturilor – Portugalia, Spania, Irlanda, acum şi Polonia; gestul lor a atras proteste din partea grupurilor anti-avort.

Reprezentanţi catolici au condamnat gestul activistelor, numind aparatele de zbor “dronele morţii”. Activistele Women on Waves susţin, însă, că legile restrictive ale Poloniei în cazul avorturilor obligă femeile să îşi asume riscuri severe, prin întreruperi de sarcină ilegale; totodată, activistele acuză faptul că şi femei care ar avea, potrivit legilor în vigoare, dreptul la avort sunt refuzate, uneori, de către medici şi spitale.

 

Sursa şi foto: BBC

 

Puteţi citi şi:

Cel puţin un sfert dintre femeile care avortează sunt victimele violenţei domestice

Săraci nenăscuţi

 


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger