"Pasiunea este cel mai important element care ne poate împinge înainte – în iubire, în artă, în viaţă, în toate"

7

Pasiune şi bucurie. Aşa l-am putea descrie în puţine cuvinte pe Ştefan Bălan (36) – Fane pentru cei apropiaţi. Este îndrăgostit de când se ştie de natură, de tot ce este frumos, de viaţă, de lumină şi reuşeşte cu mult har, simplitate şi dăruire să se exprime pe sine într-o bucată de lemn, piatră, marmură sau o simplă bucată de pânză. Talent pentru desen şi sculptură a avut din primii ani de viaţă.

 

de Camelia Moga

Şi-a îmbunătăţit tehnica la Liceul de Artă din Piatra Neamţ, sub îndrumarea unui renumit profesor de sculptură, dar a continuat să fie un autodidact. “Am urmat întotdeauna ceea ce am simţit, din interior, aşa cum am fost inspirat”, spune Fane. Nu a vrut să se lase influenţat de şabloane sau să copieze stilul altor artişti, deşi au fost voci care i-au spus că se apropie foarte mult de stilul lui Constantin Brâncuşi în lucrările pe care le face.

Când ţi-ai descoperit pasiunea pentru sculptură, pentru artă în general?

De când mă ştiu, m-am simţit atras de natură, de tot ce este frumos, de viaţă, de lumină. Şi mi-am dat seama că trebuie să mă manifest într-un anumit fel, am simţit că trebuie să creez ceva. Mi-a plăcut să mă manifest în stilul ăsta, creator. Am simţit aşa din copilărie, când aveam 2-3 ani. Tot în copilărie, îmi plăcea foarte mult să mă plimb la pâraul Umbrari, din comuna unde locuiam, Ţibucani, de lângă Piatra Neamţ. Îmi plăceau pietrele şlefuite. Mergeam 2-3 ore, alegeam pietre pe care le duceam acasă. Eram foarte entuziasmat de ele, îmi plăcea forma lor şlefuită. Nu cred că am văzut asta undeva, pentru că eram într-un mediu destul de rupt de lumea culturală, artistică, mai ales atunci când nu era nici internet. Nici nu ştiam ce este aia sculptură, dar am fost atras, vroiam să ciupesc, să redau formele astea frumoase pe care le simţeam şi apreciam foarte mult.

Am început să mă informez cum aş putea să fac şi eu sculptură. Dar posibilitatea de a sculpta propriu-zis, de a mă exprima în felul acesta, mi s-a oferit mai târziu. Până atunci, am început să desenez. Mi-a plăcut foarte mult arta iconografică. Am început să desenez după icoane, să pictez iconografie. Mi-am exersat foarte mult desenul şi m-a ajutat foarte mult pentru mai târziu. Mai am o pasiune pentru plante şi pentru orice este vechi şi are o anumită amprentă, o anumită aura – carte veche, icoana veche, monezi vechi. M-au atras dintotdeauna lucrurile astea. Şi, încet, încet, având pasiune pentru astfel de lucruri, am început să mă implic şi să lucrez. Am terminat şcoala generală, apoi am mers la Liceul de Artă din Piatră Neamţ.

Am învăţat sculptura cu un profesor foarte bun – Silviu Bejan. Îmi era şi profesor şi părinte spiritual. Am legat o prietenie de suflet cu el, care există şi acum, doar că el este plecat în America. Nu mai comunic foarte mult cu el, dar a rămas legătura sufletească. Eram foarte bun în ceea ce făceam. Nu vreau să fie o laudă, dar făcându-le din pasiune, lucurile îmi ieşeau foarte uşor, în comparaţie cu alţi colegi care se chinuiau să le iasă ceva. Lucram relaxat, liniştit şi îmi ieşeau toate foarte bine.

Meditaţie

N-am mai făcut Facultatea de Arte. Profesorul mi-a zis “du-te, fă pregătire, dacă vrei să intri la facultate”. Am zis “nu, eu sunt talentat, nu mă interesează, dacă e să iau la facultate iau, dacă nu, nu”. Am dat în primul an, fără nicio pregătire, fără nimic, şi am luat o notă mică. Nu am mai dat apoi. Am zis că nu mai fac facultate şi foarte bine am făcut, din punctul meu de vedere şi poate şi al altora. Din momentul acela am zis că voi face exact ceea ce simt, nu am nevoie de o anumită direcţie dată de alţii, de anumite şabloane. Fiind într-o facultate ţi se induce ceva, ţi se impune un anumit stil şi, fără să vrei, după 4-5 ani de facultate vei copia pe cineva la un moment dat. Eu am urmat întotdeauna ceea ce am simţit, din interior, aşa cum am fost inspirat. Nu am încercat să modific absolut nimic. La nici o schiţă sau lucrare nu am încercat să mă adaptez artei care se face în acest moment. Am încercat să fac ceea ce sunt, ceea ce simt. Încet, încet am căpătat şi eu încredere şi lumea mi-a arătat că am valoare, că am talent. Eu ofer, lumea îmi oferă, şi cresc. Şi ăsta e un lucru extraordinar.

Cloşcă

Cum simţi tu pe interior ce urmează să faci, sculptura căreia urmează să-i dai viaţă?

Inspiraţia vine în momente în care nu te aştepţi. Nu e ceva programat. Când îţi vine, intri într-o anumită stare, ai o anumită viziune despre ce urmează să faci. Eu de fapt reuşesc să materializez o anumită stare sufletească şi reuşesc să fac asta cât mai simplu. Nu vreau să complic nimic, să înfrumuseţez sau să bibilesc ceva, ci e ca şi cum aş îngheţa un sentiment, un fluid care, îngheţându-l, la un moment dat capătă formă. O trăiesc. La mine momentul execuţiei nu e doar moment de execuţie, e bucurie. E plăcerea de a face ceva. De exemplu, am sculptat la un moment dat un sfânt indian, cunoscut ca Babaji. Am avut un vis conştient în care a venit la mine, m-a binecuvântat, mi-a pus mâna pe cap şi am intrat într-o stare deosebită. Ne-am privit în ochi şi am comunicat fără cuvinte. Şi arată aşa cum se spune – cu o faţă mai alungită, luminoasă, cu un păr lung, negru, şi o explozie de lumini în jurul capului. Şi apoi, cu acea bucurie pe care o aveam în suflet, a lucrat mai mult el decât eu. Am lucrat împreună.

Nici nu-mi pun problema în cât timp fac o lucrare. Nu mă oboseşte. Execut, dau drumul. Şi când se întâmplă, se întâmplă. Pot să termin şi într-o zi, dacă sunt foarte entuziasmat. Cred că am depăşit bariera asta a timpului. Cu cât e mai mare pasiunea, cu atât eşti mai atemporal şi reuşeşti să învingi timpul şi să redai mai mult ceea ce simţi. Pasiunea este cel mai important element care ne poate împinge înainte în ceva – şi în iubire şi în artă şi în viaţă, în toate. Dacă nu ai pasiune să trăieşti, nu trăieşti.

Fântână

Câte expoziţii ai făcut până acum?

Două. În Piatra Neamţ. Am mai făcut mici expoziţii în Germania, dar nu neapărat că am vrut eu, s-a întâmplat, la cerere. Mi s-a propus şi am zis da. Nu am vrut să ies pe piaţă, dar se întâmplă la un moment dat, şi nu voi da înapoi. O să-mi prezint lucrările întregii lumi, dacă e nevoie, cu bucurie, încredere şi demnitate.

Multe dintre lucrările tale te duc cu gândul la sculpturile lui Constantin Brâncuşi…

Eu nu am avut contact cu opera lui Brâncuşi decât aproape de liceu. N-aveam acces la informaţii pe atunci. Când l-am descoperit pe Brâncuşi, aveam deja o serie de schiţe, chiar o încercare de sculptură, de modelaj. Mi-a fost frică la început, am zis că-i prea mare asemănarea. Am avut o lucrare micuţă pe care o modelasem şi am renunţat la ea pentru că semăna cu Rugăciunea lui Brâncuşi. N-o văzusem înainte. M-am speriat şi am zis “ce-o să fac eu acum?”. I-am citit biografia şi am descoperit tocmai faptul că fiind copil se ducea şi lua pietre de la râu, şi îi plăcea…şi eram şocat din ce în ce mai tare. Semănam foarte mult şi ca trăire. Când am citit povestea vieţii lui, m-am identificat cu el. Când îl citeam pe el, parcă trăiam eu acele lucruri, şi le trăiam cu intensitate. Şi el era tot vărsător, ca mine, plus anumite trăiri, anumite viziuni. Nu ştiu exact ce înseamnă asta şi nici nu mă interesează, important este că transmit mesajul care trebuie să-l transmit, şi-mi aduce fericire. Nu mă simt un imitator al lui Brâncuşi, nici într-un caz, deşi am întâlnit oameni care mi-au spus – “asta-i lucrarea lui Brâncuşi, ai mai făcut şi tu ceva la ea…”. Nu e nicio problemă. Nu mă deranjează, pentru că ştiu adevărul şi nu mă poate trage în jos o astfel de situaţie.

Flacără

Ce teme se regăsesc în ceea ce faci, prin ce te exprimi mai mult?

Sunt câteva teme esenţiale la mine. Chiar de la început am avut o legătură puternică cu tema maternităţii. E bucuria aceea de început, e esenţa lucrurilor în maternitate şi chiar am această temă într-o serie mare de lucrări. Tema zbor pe care iarăşi am întâlnit-o în foarte multe lucrări ale lui Brâncuşi o am în mai multe lucrări executate. În general, e vorba de acele sentimente esenţiale, primordiale – iubire, bucuria înălţării, bucuria naşterii. N-am căutat doar o latură pozitivă a umanului, ci am cuprins întregul. Nu am negat niciodată suferinţa, care este suferinţa căderii -am făcut Icarul-, suferinţa dinaintea bucuriei – în lucrările Rugăciune sau Abandon, Zbor Frânt sau Încătuşare – neputinţa de a fi în libertate totală, de a zbura, nu fizic, ci de a trăi libertatea. Nu am evitat nimic, am lăsat să curgă totul.

Cum îţi alegi materialele? Ce te face să alegi un anumit tip de lemn, de piatră sau marmură?

Le simt. Anumite teme, anumite trăiri îţi induc ideea de a găsi materialul potrivit. E intuiţie. De exemplu, la lemn sunt foarte importante textura lui, greutatea, nuanţele, când vrei să redai ceva. Şi cred că te alege şi lemnul în sine, îşi alege tema, iar într-un final aşa trebuiau să fie lucrurile, nu ştiai dinainte. La mine s-a potrivit întotdeauna tema cu materialul ales.

Icar

Câteva exemple…

Lemnul de nuc are o calitate deosebită. Şi vibraţional îl simt altfel. Fiecare tip de arbore îl simţi altfel. Nucul, când îl lucrez, îmi dă voie dălţii. Este un lemn destul de tare, dar are plasticitate, îţi dă voie să-l modelezi foarte frumos. Pe când alte tipuri de lemn sunt foarte dure, se pretează mai mult la şlefuit, din flex. În funcţie de forma lucrării şi tematica ei îţi alegi un material pentru şlefuit, mai mult, sau pentru lucrat mai mult la dalta. Depinde de formă. Şi aşa alegi şi culoarea şi textura şi calitatea lemnului.

În piatră şi marmură aş lucra toate tipurile de lucrări. Am făcut mai mult sculptură realistă, busturi, statui mari, în spaţiu, şi chiar sculptură abstarcta. Nu am lucrat foarte mult în marmură, deşi îmi place. Există varietăţi multe de marmură în care m-aş putea exprima foarte frumos, dar nu am avut destui bani pentru investiţii, în perioada asta. Dar pe viitor voi alege ceea ce mă va inspira, ceea ce voi crede că se pretează la o lucrare. La sculptură în lemn fac faţă, nu e o cheltuială exagerat de mare ca să nu pot să am tot timpul material. Dar la marmură, m-ar costa 10 milioane doar un transport, ca să-mi aducă o singură bucată. În rest, aş aborda cu acelaşi curaj şi entuziasm orice tip de material. Mă pot exprima şi în bronz. Modelajul îl stăpânesc foarte bine. Am făcut şi modelare în lut. Modelajul e mult mai uşor decât sculptura. Eu abordez sculptura direct, după o schiţă direct în material. Nu s-a întâmplat să nu-mi iasă. Pe când, ce am văzut la majoritatea artiştilor, îşi fac machete la scară, toarnă în ghips şi apoi se apucă de sculptură în sine.

Am făcut, spre exemplu, bustul lui Dimitrie Leonida din judeţul Neamţ. I s-a dedicat un muzeu la 50 de ani de la prima hidrocentrală din România care a fost proiectată de el şi cu ocazia asta am făcut bustul lui. A ieşit foarte bine, a fost foarte apreciat şi este acolo la intrarea în muzeu.

Mai ai şi alte lucrări publice?

Mai am o lucrare la Institutul Franciscan din Roman. Atunci a fost altceva. A venit managerul şi a zis “fă-mi un Iisus, apoi fă-mi şi sfântul cutare…”. Le-am făcut separat, apoi le-am închegat. Era mai la început, acum vreo 10-15 ani. N-au ieşit rău, dar se putea mult mai bine dacă ştiam cum să abordez toată lucrarea ca ansamblu, să se închege mult mai bine.

Am mai multe lucrări la doi metri, în marmură executate, chiar şi o statuie a lui Ştefan cel Mare, dar nu ştiu unde sunt exact. Nu am primit eu comenzi directe să le execut, au venit prin alţii şi nici nu mi-au spus unde le montează, ce fac cu ele…

Maternitate

În care dintre materiale îţi place să lucrezi mai mult?

E deosebit orice tip de material. Eu sunt încântat să lucrez în orice fel de material. La lemn îmi place nucul în mod deosebit, pentru că îl simt altfel şi îl pot aborda în mai multe feluri. Dar toate tipurile de lemn sunt deosebite. Marmura e mai dificil un pic de abordat, dar ai acea bucurie, la final, şlefuitul acela, lumina, albul acela care te recompensează pentru munca depusă.

Pe lângă sculptură, o altă mare pasiune a ta sunt plantele…

Pasiunea pentru plante s-a născut o dată cu mine şi cu arta pe care o fac. Sunt nebun de pasiune pentru plante. Şi nu-mi trece. Nu am găsit un leac pentru pasiunea asta. Nu fac nimic din ele. Îmi aduc pur şi simplu bucurie. Le aduc lângă mine, le înmulţesc, mă bucur de ele şi îi bucur şi pe alţii cu ele.

Mister

Despre ce fel de plante este vorba – plante medicinale, flori, arbori?

Mai mult arbori ornamentali. Cel care mă bucură şi mă încântă foarte mult este magnolia cu floarea ei. Mă înnebuneşte. Am avut pasiune şi pentru trandafiri, şi pentru pomii fructiferi. Pentru viţa de vie am iarăşi o pasiune foarte mare. Fiind pasiunea mare, vrei şi colecţie. Şi am tot făcut colecţie cu toate tipurile de plante. Le am, mă înconjoară, le vizitez zilnic, mă duc, le privesc, le mângâi.

Îţi ‘vorbesc’?

E o comunicare subtilă şi îţi aduc bucurie. Chiar îţi aduc bucurie. Câteodată şi tristeţe când le pierzi, dar trebuie acceptat lucrul ăsta, e firesc. Mă încarcă. E strâns legat şi de artă. Cred că la mine arta e vegetală, cumva. Are ceva viu în ea. Chiar am şi teme în genul ăsta. Am o pasiune şi pentru păsări. Am de când sunt mic porumbei şi îmi plac foarte mult. Am contact zilnic cu toate. Sunt viaţa mea.

Rugăciune

Despre pictura….

Cu pictura am plecat de la pictura bisericească. Am fost foarte atras de pictura bizantină, chiar am pictat în biserici. Am făcut şi restaurare. Am pictat troiţe, icoane în ulei pe pânza, icoane în ulei pe lemn, icoane în tempera. Apoi pictură realistă, portrete, pictură abstractă. Am trecut cam prin toate. Desen, grafică, portret în creion, cărbune…Dar sculptura e din inspiraţie. Chiar şi în pictură nu am făcut doar pictura interpretativă. Am făcut pictura tot din inspiraţie. Şi pe linia asta sunt inspirat, dar nu e punctul meu forte. Nu-i dau destul timp şi destulă atenţie ca să se dezvolte şi partea asta. Nu ai timp pentru toate.

Cum simţi tu energia asta a vieţii, ce este dincolo de forma pe care reuşeşti să o imortalizezi?

Pasiune şi bucurie, în două cuvinte. Pasiunea direcţionează bucuria, îi dă formă cumva, rotunjeşte bucuria. Şi bucuria vine din iubire. Cuvântul iubire nu l-aş putea defini, e abstract un pic. Dar pasiune şi bucurie ştiu ce înseamnă. Asta simt. Ce poate împinge motorul unui artist dacă nu pasiunea de a face, de a crea, de a fi?!

O putem numi şi divinitate, că ea se manifestă prin noi. Dar cel mai simplu spus astea sunt – bucuria şi entuziasmul ăla care te împinge să faci lucruri. Câteodată îmi pun şi eu întrebarea “de ce fac asta?” Că aş putea să nu fac nimic sau aş putea să fac altceva, dar le fac pentru că simt bucurie, le fac din pasiune.

Spirit

Te-ai gândit să dai din bucuria şi pasiunea ta şi altora care vor să se formeze în sculptură, pictură, modelaj?

Da, am avut deschidere. Mi s-a cerut asta. Dacă simt că omul vrea, îi ofer, primeşte automat. Dar dacă vine şi îmi cere ceva ce nici el nu ştie ce vrea, nu pot să-i ofer. Nu încerc să-i ofer omului tehnică. N-o să-l ajute cu nimic. Poate să facă o şcoală, dacă vrea, pentru tehnică. Eu pot să-i ofer o parte din entuziasm, din bucurie. Dacă ai lucrurile astea, te vor împinge de la sine. Fie că vrei sau nu, vei ajunge să dai afară din tine, să manifeşti ceea ce simţi. De multe ori, prea multă tehnica strică de fapt viaţa, esenţa în sine, esenţa informaţiei pe care o primeşti. E mai bine să fii cât mai naiv, să dai voie lucrurilor să se întâmple, decât să devii mai complex în gândire şi mai mental şi să pierzi din esenţa. Fiind mai selectiv, nu dai voie lucrului care trebuie să se întâmple, să se întâmple cu adevărat.

Eu nu mă consider un artist. Nu mă consider în niciun fel. Fac ceea ce fac pentru că-mi place să fac. Nu vreau să fiu recunoscut ca artist, nu asta e ţinta mea. Fac şi atât. Cred în ceea ce fac, mi-am dat seama că transmite ceva şi are un mesaj, şi de aceea nici nu m-am implicat să fac foarte multe expoziţii şi să arăt lumii că sunt un artist. Nu. Am rămas şi în prezent la stadiul de: bucuria de a face, de a fi, nu de a arăta ceea ce eşti.

La o expoziţie în Bucureşti te-ai gândit?

Nu m-am gândit, aşa cum nu m-am gândit nici la expoziţiile anterioare. Dar dacă mi se face o propunere sau pur şi simplu se întâmplă, sunt de acord să o fac cu ceea mai mare plăcere şi bucurie. Oriunde ar fi, n-o să dau înapoi.

Visare


7 comentarii

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger