Primăria Capitalei a dezbătut ieri pe marginea proiectului Pasaj Piața Presei, în încercarea de a face şi o punte între cetăţenii care nu înţeleg proiectele instituţiei şi eminenţele dezvoltării urbane care figurează pe ştatele Primăriei.
de Irina Zamfirescu, ActiveWatch
Istoric, problema de la care acest proiect a plecat a fost direct legată de calitatea timpului petrecut de şoferi în traficul de la Piaţa Presei. Experţii Primăriei au realizat un studiu de trafic şi au ajuns la concluzia că, la semaforul de la Piața Presei Libere, un șofer stă trei “cicluri”. Un ciclu are 60 se decunde, deci 180 de secunde. Pentru aceste 180 de secunde de aștept la semafor, Primăria vrea să cheltuiască 17 milioane de euro, să bage zona în șantier pentru minim 3 ani, să defrișeze o mare parte din vegetația din zonă și să afecteze o zona tradițional de promenadă în București.
Cum a fost azi la dezbatere? Un simulacru.
Reprezentanții autorității publice (relevanți) au fost dl. Dedu, mare șef la infrastructură în PMB, și Arhitectul Șef Pătrașcu.
1. Paranoia autorităților publice a atins cote maxime azi. Unul dintre lait motivele autorităților a fost “asmutirea” cetățenilor de către organizațiile civice. Pentru Pătrașcu și Dedu este incredibil că pe site-ul Primăriei și-au exprimat opinia 120 de cetățeni. 120!! Din 3 milioane . Și cei aproximativ 0,004% dintre cetățenii care și-au exprimat opinia în mod cert, pentru autorități, au făcut-o cu arma la tâmplă. Căci ei sunt eficienți și nu au mai niciodată mai mult de 7 opinii exprimate acolo.
2. De pe site-ul Primăriei, cât s-a aflat în dezbatere proiectul, au lipsit documente esențiale. Primăria s-a apărat susținând că, pe de o parte „nu putem încărca site-ul cu toate aceste documente” si, pe de altă parte, „cetățenii nu înțeleg treburile astea tehnice”. În dezbatere publică se cere opinia cetățeanului după ce acesta a fost informat cu privire la toate dimensiunile proiectului. Iar informarea trebuie să fie digerabilă. Rolul primăriei este de „traduce” toate aceste chestiuni tehnice. Primăria însă a ales să țină în sertare partea complicată și să posteze partea „simplă”.
3. Argumentul ongiștilor conform căruia proiectul propus este ilegal pentru că nu respectă Planul Urbanistic Zonal a fost scurt retezat de Arhitectul Șef: “da, dar PUZ-ul este prost”. Ok, prost, prost, dar legal. Pentru mulți dintre Bucureșteni primarul Oprescu este un primar prost. Cu toate astea e primarul tuturor, pentru că așa spune Legea electorală.
4. Pe toată durata dezbaterii, dl. Dedu a luat în brațe proiectul și a contra-argumentat la fiecare dintre luările de poziție ale cetățenilor din sală. Ca de fiecare dată, reprezentantului direcției de infrastructură vorbește în numele Primăriei pe un proiect de urbanism. Cu alte cuvinte, orice se întâmplă în orașul asta, este izvorât din intelectul și logica omului care are în cap doar mașini. Argumente precum “planuri de mobilitate urbană durabilă” și “înurajarea transportului alternativ și a transportului public în dauna transportului auto” sunt tocmai lucrurile pe care dl Dedu le urăște cel mai tare. Pentru că, se pare, misiunea lui sfântă este de a îngroșa rândurile automobilelor personale. Totul în numele unui proiect abstract și mereu „în dezvoltare”, la care lucrează de foarte mult timp, în care vor exista piste pentru biciclete și piste dedicate transportului public. Până atunci, pregătim orașul pentru și mai multe mașini.
În mai, 2011, contractul de execuție pentru acest proiect a fost semnat de Primăria București. Ca și în cazul Pasajului de la Piața Romană, ne-am întâlnit pentru a bifa o constrângere legală impusă Primăriei. Până când bucureștenii nu vor fi cu furci și coase în fața primăriei la fiecare dintre aceste dezbateri publice, din păcate, nu știm să ne poată salva ceva. Finalul dezbaterii a venit de la domnul Dedu care ne invita să „mai și muncim”, că de clevetit e simplu. Participarea publică înțeleasă ca trândăveală – o nouă dimensiune a democrației participative. În fapt cred că tot ce-am mai putea spera este să îi lovească și pe ei lenea. Decât sa facă ce fac, mai bine să nu facă nimic.