Parlamentarii români vor interzicerea mineritului cu cianuri, dar iniţiativa românească este blocată

0

Peste 67% dintre parlamentarii români susţin interzicerea folosirii cianurilor în minerit prin transpunerea în legislaţia românească a rezoluţiei Parlamentului European adoptată în mai 2010, care recomandă acest lucru, arată un sondaj realizat de Centrul Pentru Politici Durabile – Ecopolis, în parteneriat cu Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta.

În ciuda susţinerii acestei cauze de către majoritatea parlamentarilor, iniţiativa legislativă românească pentru interzicerea mineritului cu cianuri a senatorilor Eckstein Kovacs Peter şi Gheorghe Funar este blocată în Comisia pentru Industrii din septembrie 2008.

Mai exact, 67,6% dintre parlamentari susţin legiferarea interzicerii cianurilor pe parcursul următoarei sesiuni parlamentare. Dintre aceştia, opoziţia este în mod special mai motivată: 92.9% dintre parlamentarii PSD +PC sunt de acord, urmaţi de minorităţi (66,7%), PNL (62,8%) şi PD-L (51,4%), arată datele Ecopolis.

Doar 8,1% dintre cei chestionaţi nu sunt de acord cu o lege care să interzică cianura. La acest capitol, niciunul dintre parlamentarii PSD + PC chestionaţi nu ar respinge legea de interzicere a mineritului cu cianuri.

Referitor la proiectul actual de exploatare minieră de la Roşia Montană, 49,2 % dintre parlamentarii români şi-au exprimat dezacordul, în timp ce 32,4% dintre parlamentarii chestionaţi se abţin şi 18, 4% se declară în favoarea proiectului.

Parlamentarii PNL si PSD+PC se opun în egală măsură proiectului de la Roşia Montană (în procent de 68,5%) în timp ce PD-L este partidul cu cei mai rezervaţi parlamentari (doar 24,6% se opun proiectului, în timp ce 49,7% dintre ei se abţin).

Ecopolis subliniază paradoxul sprijinului generalizat pentru o lege românească anti-cianuri în rândul membrilor PSD+PC deşi aceştia deţin şi preşedinţia Comisiei pentru Industrii, comisia în care s-a blocat proiectul Eckstein – Funar.

Sondajul Ecopolis, prima iniţiativă de acest gen în România, s-a desfăşurat în perioada noiembrie-decembrie 2010, echipa Ecopolis chestionând 211 parlamentari.

Foto: Grafic reprezentând acordul parlamentarilor privind transpunerea rezoluţiei europene în legislaţia românească

Tags:



Leave A Reply