Parada zombie din Rusia (video)

0

Duminică, 19 august, în jur de 300 de oameni s-au adunat în orașul Omsk din Rusia pentru a organiza un “marș al morților vii”, informează Global Voices. Polițiștii au fost pe fază și i-au avertizat pe toți oamenii strânși la marginea drumului că este vorba o adunare ilegală și că riscă să fie sancționați pentru încălcarea legii.

 

 

Parada zombie a fost gândită de fotograful de 25 de ani Mikhail Yakovlev, care a prezentat ideea pe blogul său luna trecută. Inițiativa sa se înscrie într-o campanie mai amplă sprijinită de figuri publice precum activistul Maksim Kats, fost jucător profesionist de poker, sau Ilya Varlamov, unul dintre cei mai mari fotojurnaliști ruși, care parlamentează pentru instituirea unor sărbători mai creative ale tinerilor pentru a umple golul lăsat de cele sovietice. Yakolev a încercat să obțină de la guvern înregistrarea evenimentului și a obținut permisiunea de a organiza marșul, însă oficiliatățile din Omsk au retras rapid autorizația. Se presupune că în spate ar fi stat presiuni din partea unor grupuri civice și a autorităților religioase.

În media locale și pe internet a umblat zvonul cum că aripa locală a Bisericii Ortodoxe Ruse s-ar fi opus paradei pe motiv că “deșteptarea morților” este necreștină și poate fi tulburătoare pentru spectatori. La rândul lor, reprezentanții comunității musulmane s-ar fi plâns că marșul ar fi intrat în conflict cu Ramadanul și cu sărbătoarea Eid-ul-Fitr. Și se mai spune că un grup numit “Controlul Parental” (în traducere liberă), același care a cerut prin petiție orașului St. Petersburg să o dea în judecată pe Madonna pe motiv că a încălcat interdicția orașului asupra “propagandei homosexuale”, s-ar fi arătat îngrijorat că parada ar putea spori infracționalitatea din moment ce adună la un loc atâția tineri.

După anularea autorizației de către autoritățile locale, un grup de tineri organizați pe rețeaua socială Vkontakte au anunțat că parada va avea loc, aparent fără implicarea lui Yakolev, care renunțase la eveniment și se absolvise de responsabilitatea organizatorică. A participat însă la flashmob-ul de duminică în calitate de fotograf, din câte susține el, nu în calitate de organizator sau participant. Nu purta machiaj și haine de zombie. Cu toate acestea, poliția l-a avertizat că adunarea este ilegală și că el va fi considerat organizatorul ei dacă forțele de ordine decid să intervină. După ce a râs în fața acestui avertisment, fotograful rus a plecat spre casă și le-a strigat tuturor celor adunați să se disperseze, ceea ce au și făcut, însoțiți de poliție, transformând mișcarea dintr-o mulțime inertă într-un adevărat marș.

 

 

Aflați mai multe detalii pe Global Voices.

 

Puteți citi și:

Agentele Satanei și mila creștină

VIDEO Plantele scad infracționalitatea și ne protejază împotriva atacurilor zombie

Bucureștiul e invadat de zombies!

Cum să ne pregătim pentru o apocalipsă cu zombies


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger