Papa postează în latină pe Twitter pentru a învia limba moartă

1

Duminica trecută, Papa Benedict a postat primul său tweet în latină, asumându-și misiunea de a reînsufleți limba oficială a Bisericii Catolice pe un mediu de comunicare de secol XXI, scrie nbcnews.com. “Unitati christifidelium integre studentes quid iubet Dominus? Orare semper, iustitiam factitare, amare probitatem, humiles Secum ambulare”, a scris suveranul pontif, un mesaj care a confuzat mulți useri. “Benny”, i s-a adresat unul din ei papei, “nimeni nu știe o iotă de latină”.

 

 

“Ce le poruncește Domnul celor care își doresc cu dârzenie unitatea între urmașii lui Hristos? Să se roage în permanență, să facă încontinuu dreptate, să iubească cinstea, să Îl urmeze cu smerenie”, ar fi vrut să spună Papa Benedict. Mesajul este mai scurt și mai elegant în latină, iar acesta este, de fapt, unul dintre motivele pentru care iubitorii de latină vor să conserve limba (aproape) moartă. Sfântul Scaun, jurisdicția episcopală a Bisericii Catolice unde până și tranzacțiile de la bancomate sunt disponibile în latină, este unul din ultimele bastioane ale limbii din care s-au născut spaniola, portugheza, franceza, italiana și româna.

În luna noiembrie a anului trecut, Vaticanul a creat un departament special pentru studierea acestei limbi în cadrul insituțiilor bisericești, care a fost odată limba internațională a științei și învățăturii. În încercarea de revitalizare a acestei limbi, considerate moarte, Vaticanul lucrează acum la un dicționar, unde introduce cuvinte moderne, adaptate la limba latină, cum ar fi: ”Inscriptio cursus electronici”, de pildă, este echivalentul pentru ”email”, iar ”brevissimae bracae femineae” ar însemna chiloți de damă.

Totodată, Vaticanul s-a lansat la finalul anului trecut în rețelele sociale, prin contul de Twitter Pontifex, despre crearea căruia puteți afla mai multe de la autoarea proiectului, Claire-Diaz Ortiz, manager de inovații sociale la Twitter. Papa are momentan peste 5.000 de follower-i pe profilul de limbă latină, având însă un total de circa două milioane de follower-i pentru profilele în alte limbi, inclusiv germană și arabă.

Sursa: NBC News


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger