Papa cere abolirea globală a pedepsei cu moartea

0

”Să nu omori” este, în viziunea lui Papa Francisc, o poruncă valabilă atât pentru cei inocenți, cât și pentru cei vinovați. Astfel, Papa a cerut la acest sfârșit de săptămână abolirea pedepsei capitale peste tot în lume. Suveranul le-a cerut politicienilor catolici să facă un ”gest curajos și exemplar” de a organiza moratorii pe tema execuțiilor.

”Fac apel la conștiințele celor care ne guvernează să ajungă la un consens internațional pentru abolirea pedepsei cu moartea,” a spus Papa Francisc în fața mulțimii din Piața Sf. Petru. Potrivit acestuia, în societatea de azi, există mijloace moderne pentru a ține în frâu infracțiunile, fără a nega absolut persoanei care le-a comis orice posibilitate de reabilitare.

În ceea ce privește Biserica Catolică, aceasta a permis, timp de secole, aplicarea pedepsei cu moartea în cazuri extreme, poziția oficială începând însă să se schimbe odată cu Papa Ioan Paul al II-lea. Totodată, Francisc, care a vizitat numeroase închisori de când a fost ales la Vatican, a cerut guvernanților condiții mai bune în închisori. ”Toți creștinii și oamenii de bună credință sunt rugați nu doar să pună umărul la abolirea pedepsei cu moartea, ci și la îmbunătățirea condițiilor din penitenciare, pentru a respecta astfel demnitatea celor privați de libertate,” a mai spus Papa.

 

Sursa: Reuters

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger