Papa a spălat și a pupat picioarele unor migranți musulmani, spunându-le „suntem frați”

0

Papa Francisc, declarat recent cel mai popular lider al lumii, a spălat și a pupat picioarele musulmanilor, creștinilor și hindușilor, spunând că toți sunt copii ai aceluiași Dumnezeu, în cadrul unei slujbe din Săptămâna Patimilor pe care a ținut-o ieri într-un adăpost pentru căutătorii de azil din Castelnuovo di Porto, în apropiere de Roma, scrie Washington Post. Gestul Papei său a venit în contextul atacurilor recente de la Bruxelles, pe care le-a condamnat și le-a numit „acte de război” comise de oameni însetați de sânge, tributari industriei armamentului.

Ritualul de spălare a picioarelor performat de Suveranul Pontif în Joia Sfântă îl reproduce pe cel al lui Iisus, care a făcut același lucru cu apostolii săi înainte să fie crucificat. Papa Francisc l-a pus în antiteză cu „gestul de distrugere” al atactorilor din Bruxelles, despre care a spus că vor să distrugă frăția omenirii reprezentată prin migranți. „Avem culturi și religii diferite, dar suntem frați și vrem să trăim în pace”, a spus liderul de la Vatican. Câțiva migranți au plâns când Papa a îngenunchiat în fața lor, a turnat apă sfințită peste picioarele lor, le-a șters și le-a pupat. Doar o mică parte din cei 892 de migranți din adăpost au participat la slujbă. La final, Papa i-a salutat pe fiecare în parte, a stat la selfie-uri și a primit bilețele de la ei.

Până nu demult, regulile de la Vatican cereau ca doar bărbații să participe la ritualul de spălare a picioarelor, iar foștii papi îl aplicau pe 12 bărbați catolici (numărul apostolilor lui Iisus). La câteva săptămâni de la numirea sa din 2013, Papa Francisc i-a șocat pe mulți catolici când a performat ritualul pe femei și musulmani dintr-un centru de detenție juvenilă. În ianuarie, după câțiva ani în care le-a încălcat, liderul de la Vatican a modificat regulile și a permis și participarea femeilor și a fetelor la ritual. Noile norme permit participarea la ceremonie a oricăruia dintre „oamenii Domnului”, această sintagmă referindu-se la creștinii botezați, însă decretul prevede și acceptarea „atât a credincioșilor, cât și a altora”, atât timp cât aceștia „participă conștient, activ și cu folos la ritual”. La slujba de ieri au participat patru femei (o catolică și trei creștine copte din Eritreea) și opt bărbați (patru catolici din Nigeria, trei musulmani din Mali, Siria și Pakistan și un hindus din India).


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger