Pantofii realizaţi 100% din gunoaie

0

Everything Is Rubbish (Totul e de aruncat) e un proiect care combină arta şi principiile reciclării, a cărui miză e să atragă atenţia asupra milioanelor de obiecte de plastic care ajung zilnic în apele oceanelor. Folosind deşeuri din plastic găsite pe plajele britanice, trei tineri au creat o pereche de pantofi dintr-un material care ajunge de cele mai multe ori la gunoi sau, în cel mai fericit caz, la centrele de reciclare.

 

recycled-beach-trash-sneakers

 

Cei trei responsabili de Everything Is Rubbish au colectat deşeurile de plastic, le-au dezinfectat, le-au topit şi le-au întins apoi în folii multicolore, din care au realizat pantofii. “Primul obiect din garderoba noastră care dă semne de uzură e pantoful,” spun cei trei artişti reciclatori. “Pentru cea mai îndelungată perioadă a vieţii sale, pantoful e gunoi. Fie că ajunge la rampele de gunoi, fie că e purtat de apă pe o plajă, pantoful cu toate materialele sintetice din el – pe lângă uriaşa cantitate de plastic pe care o aruncăm – va avea nevoie de secole pentru a se descompune.” Aşa se face că prin proiectul proaspăt lansat, cei trei tineri ne sugerează să cumpărăm mai puţine lucruri şi să reparăm obiectele stricate, în loc să le aruncăm pur şi simplu.

 

 

 Sursa: Grist

Puteţi citi şi:

FOTO Oameni şi gunoaiele lor

FOTO Bijuterii care par din aur, dar sunt făcute din plastic reciclat

VIDEO Simfonia luminii, din sticle de plastic reciclate

Case din sticle de plastic reciclate – o soluţie pentru oamenii fără adăpost

 

 

 

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger