Până la capăt! şi dincolo…

O să încep cu începutul, pentru cazul în care sunteţi prea grăbiţi, în febra veştilor care par a nu se mai încheia: PENTRU DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE, de cele mai multe ori la aceeaşi oră 17, SE ANUNŢĂ în toată ţara şi în străinătate PROTESTELE CELE MAI MASIVE şi SUNTEŢI AŞTEPTAŢI nu doar voi, cetăţenii care se informează de pe net, ci şi rudele, prietenii, cunoscuţii pe care vă rugăm să-i informaţi cât mai iute despre datele fundamentale ale problemei şi cărora vă rugăm să le spuneţi că LUPTA NU S-A ÎNCHEIAT, DIMPOTRIVĂ.

de Cornel Vîlcu (Active Watch)

Aşa. Iar acum am să încerc să gândesc cu voce tare (mai exact, cu litere ‘electronice’ pe ecran) această situaţie cu totul specială pentru România. Cred că, oarecum paradoxal (unii capitalişti ar spune anticiclic), tocmai acum, când lucrurile sunt aşa de arzătoare de simţim că n-avem aer, e necesar, vorba ardeleanului, să şedem un pic, să cugetăm, să vedem care sunt pericolele şi opţiunile. Nu ca să nu mai punem mâna pe furci şi topoare, ci, dimpotrivă, ca să ştim bine de ce le ţinem şi ce vom face cu ele.

Până la capăt. Unul din primele titluri date ieri de Hotnews mi-a atras atenţia şi, cred eu, a pus într-o lumină clară intenţia politicienilor în tot ce avea să urmeze – Victor Ponta: Proiectul Roşia Montana este închis. Protestele şi-au atins scopul. În mod sigur nu va exista răspunderea Guvernului dacă va exista un proces. Fireşte, vreau să accentuez partea din mijloc. În alte circumstanţe, aş fi considerat amuzantă ideea celui împotriva căruia protestezi de a-ţi spune el ţie care e scopul faptelor tale; dar triada Băsescu-Ponta-Antonescu (la care eu îi adaug, ca pe nişte personaje deloc mai puţin odioase, pe un Blaga sau un MRU) nu mai reuşeşte, zilele astea, să-mi stârnească zâmbete. Dimpotrivă, când îi aud, îmi vine să răspund cântând (în manieră de galerie fotbalistică) unul din sloganurile clujene: “e viaţa noastră, e vremea noastră, ne-am săturat de politica voastră”!

Nu s-a sfârşit nimic. Am fi ultimii fraieri dacă ne-am întoarce acum în case, am arăta că n-am învăţat nimic din experienţa ultmilor ani, mai ales din cea cu USL-ul, care s-a ‘răsucit’ de atâtea ori după alegeri. Chiar şi luând în considerare exclusiv problema Roşiei Montane, ceea ce s-a întâmplat ieri e un sfert de pas, şi acela poate mincinos, din cinci enunţaţi cu claritate de “Alburnus Maior” şi alte organizaţii non-guvernamentale. Chiar dacă ştiţi deja aceste deziderate, citiţi-le şi gândiţi-le iar şi iar, până ni se întipăresc cu litere de foc în cerul minţii… şi nu le lăsaţi să se stingă până când nu au fost pe deplin rezolvate, fiecare, în realitatea reală: [1.] respingerea legii; [2.] demiterea imediată a celor patru iniţiatori: Şova, Plumb, Barbu, Duţu; [3.] instituirea unor comisii de anchetă care să ne spună cum a ajuns RMGC în această poziţie de monopol asupra statului ‘de drept’; [4.] adoptarea în regim de urgenţă a unei legi anti-cianură; [5.] declanşarea efectivă a listării UNESCO pentru Roşia Montană.

Parlamentul merită tot atât de puţină prezumţie-de-nevinovăţie ca şi Guvernul.Dacă nu suntem mulţi, foarte mulţi în stradă până după căderea legii în ambele Camere, o surpriză rămâne, în opinia mea, foarte posibilă. Votul trebuie să fie deschis, şi fiecare om care votează trebuie să ştie că e sub lumina reflectoarelor şi că va duce în spate această alegere toată viaţa lui de politician. La mitingul de la Cluj, Mihai Goţiu spunea un lucru pe care ar trebui să îl înţeleagă toată lumea: mai degrabă decât să se dărâme Muntele Cârnic, se vor dărâma palatele Cotroceni, Victoria şi Casa Poporului. M-am radicalizat, sunt antidemocratic atunci când spun lucrurile astea? Da, da. Nu am nici o jenă, nici o ezitare. Din momentul promovării de către Guvern a acestui proiect de lege criminal, am declarat că suntem în stare de război. Aceasta nu este o negociere, nu este o dezbatere, degeaba o mai solicită politicienii după mizeria de nedescris pe care au făcut-o. Aceasta este o confruntare de mase critice – este, cu un cuvânt foarte simplu, începutul unei revoluții în România. Oamenii care o fac sunt informați, inteligenți și, în esența și manifestarea lor, extrem de civilizați și de calmi. Dar există o limită până la care poți fi ignorat sau, dimpotrivă, jignit-defăimat. Dacă nu dorește să cadă acum (dacă doreşte, să zicem, un răgaz până în primăvară, în care să facă eforturi disperate de a mai rezolva câte ceva… deşi eu unul sunt profund sceptic), Puterea USL, în întregul ei, trebuie să înceteze cu minciuna şi să facă, fără crâcnire, ceea ce îi cer oamenii din stradă.

RMGC-ul, având încă suportul presei şi al unui mare număr de decidenţi politico-administrativi, nu stă degeaba. Deja a ocupat (termenul nu e, în opinia mea, câtuşi de puţin exagerat) Roşia Montana cu trupele acestei diabolice invenţii care e Sindicatul Viitorul Mineritului – nişte oameni trişti, disperaţi, transformaţi de către companie nu doar în păpuşi propagandistice, ci şi în agenţi ai ameninţării şi agresiunii fizice. Deja îşi trimite pe toate televiziunile lobby-iştii şi încearcă prin toate mijloacele disponibile să convingă (să cumpere?) parlamentar după parlamentar. Pentru că, atenţie, noi credem că e vorba despre natură, patrimoniu, drept la proprietate, legalitate – dar RMGC-ul ştie că e vorba, aritmetic, de voturi contra voturi. La ora aceasta noi clamăm principii (din păcate, anii lungi de încălcare a lor ne-au făcut să nu discutăm calm aplicarea lor concretă, ci să reclamăm prin pieţe reinstaurarea lor ca linii directoare pentru societate), iar ei pur şi simplu numără. Puteţi fi siguri că nu vor avea scrupule. Pe toţi cei care dau cel mai mic semn că pot fi cumpăraţi, îi vor cumpăra. Pe toţi cei care pot fi şantajaţi, îi vor constrânge. Pe toţi cei non-coruptibili vor încerca să-i distrugă. Şi să nu înţelegeţi că eu aş reproşa RMGC-ului toate aceste lucruri. Dimpotrivă, îi înţeleg pe deplin. O repet a nu ştiu câta oară: suntem în război cu această companie, şi în început-de-revoluţie în raport nu doar cu actuala Putere, ci cu întreaga clasă politică, fiindcă ea a folosit toţi anii care ar fi trebuit destinaţi dezbaterii civice oneste pentru a construi, împreună cu oamenii de PR şi o presă vândută, mitul unei Românii în care patru din cinci cetăţeni sunt favorabili proiectului.

O explozie socială nu e câtuşi de puţin exclusă. Minerii încă nu au fost chemaţi la Bucureşti, dar să nu-şi facă vreunul dintre noi iluzia că asta nu se va întâmpla la un moment dat. Nu vor fi cu miile, ca acum două decenii, vor fi exact atâţia câţi reuşeşte Compania să-şi cumpere. Dar vor avea alături de ei Antenele, B1TV-ul (incredibilă situaţie, nu-i aşa?) şi, cred eu, chiar TVR-ul. Se va vorbi despre o polarizare a opiniilor, numărul demonstranţilor anti-proiect va fi în continuare subevaluat, cel al luptătorilor pentru locuri de muncă va fi înzecit. Dacă Puterea va reuşi să creeze impresia unei egalităţi a taberelor, va legifera pentru RMGC şi apoi va folosi forţa împotriva unei naţiuni dezlănţuite.

Ce putem face? Paradoxal, soluţia cea mai simplă – care, efectiv, poate ţine la mare distanţă toate aceste sumbre perspective – e să nu schimbăm nimic, dar să intensificăm ceea ce am făcut până acum. Pot paria că am căzut chiar şi noi în capcana de a ne uita toată ziua de luni la televizor (adevărul e că dezorientarea, spaima politicienilor, circul, declaraţiile penibile şi contradictorii chiar au meritat o zi de înmărmurită contemplare… dar e, cred, de ajuns). Dar iată, astăzi e marţi. E aceeaşi Românie, doar că politicienii sunt mult mai speriaţi. Când sunt speriaţi, proştii devin agresivi – nicicând n-a fost clasa noastră politică mai periculoasă decât acum, când e înghesuită cu spatele la gard.

———————————————–

Vă chem, aşadar, în pieţe, mai ales pentru duminica viitoare (când vom fi, cică, în preajma preconizatului vot în Parlament), dar şi de fiecare dată când în localitatea voastră se va organiza – sau, şi mai bine: veţi avea voi iniţiativa de a organiza – un protest. Şi lucrul cel mai important, pe care intenţionat l-am lăsat la final, este să vorbiţi personal cu cât mai multă lume. Cu cei din jurul vostru sau, şi mai bine, cu cei pe care îi ştiţi din alte localităţi, din alte zone, şi despre care credeţi că pot aprinde şi ei torţa.

În opinia mea, suntem în continuare în situaţia în care doar puterea activă, manifestată nu la TV şi nu pe Facebook, ci numai şi numai în stradă, a celor mulţi şi conştienţi poate preveni o catastrofă (de data asta nu doar a Roşiei, ci a naţiunii în ansamblu). Pentru că, vă asigur, cei din tabăra opusă nu vor ezita nici o clipă să incite şi să lucreze cu toate mijloacele de care dispun (şi care, vă amintesc, nu sunt deloc neglijabile) la declanşarea ei.

SOLIDARITATE!

Foto: Cătălin Georgescu