Pământurile ocupate de investitori străini și producători de biorcaburanți puteau fi folosite pentru a hrăni 1 miliard de oameni, arată o analiză a Oxfam. Organizația internațională a cercetat câteva mii de contracte încheiate în ultimul deceniu. A descoperit că o suprafață de opt ori cât Marea Britanie a fost lăsată necultivată de speculanți sau este cultivată cu plante pentru producția de biocombustibili.
Achiziționarea de terenuri la nivel mondial a scăpat de sub control, avertizează Oxfam și cere Băncii Mondiale să înghețe investițiile la scară mare în terenuri agricole pentru a trimite un mesaj clar investitorilor să oprească acapararea de teren sau “landgrabbing”-ul.
“Peste 60% din investițiile în terenuri agricole de către investitori străini ntre 2000 și 2010 s-au făcut în țările în curs de dezvoltare care se confruntă cu probleme serioase precum foametea. Dar două treimi dintre acești investitori plănuiesc să exporte tot ce produc pe aceste pământuri. Aproape 60% dintre contracte s-au făcut pentru culturi folosite la producerea de biocarburanți”, se arată în raport.
Un procent foarte mic sau chiar zero din aceste pământuri este folosit în beneficiul populațiilor locale și pentru combaterea foametei. “În schimb, pământul este lăsat în paragină, în așteptarea creșterii valorii sale sau este folosit pentru culturi pentru export, în special pentru producția de biocombustibil”, se mai arată în raportul Oxfam.
Banca Mondiala si-a triplat sprijinul pentru proiectele legate de terenuri agricole la 6-8 miliarde de dolari pe an în ultimul deceniu. Din 2008 până în prezent, s-au formulat 21 de plângeri oficiale de către comunități afectate de investițiile Băncii Mondiale, prin care denunță violarea drepturilor lor asupra pământurilor.
“Investițiile trebuie să fie vești bune pentru țările emergente, nu să ducă la sărăcie, foamete și greutăți”, spune Barbara Stocking, directorul executiv al Oxfam.
Potrivit International Land Coalition, 106 milioane de hectare de pământ în țările în curs de dezvoltare au fost cumpărate de investitori străini între 2000 și 2010, câteodată cu consecințe dezastruoase. Aproape 30% din Liberia a fost dată în concesiuni la scară mare în ultimii cinci ani, iar 63% din terenul arabil din Cambogia a fost dat companiilor private.
Oxfam cere guvernului britanic, unul dintre cei mai mari acționari ai Băncii Mondiale, să ia măsuri pentru a îngheța investițiile străine în achizițiile de teren agricol.
Sursa: Guardian
Foto: Flickr / London&SouthEast Oxfam
Puteți citi și:
Țăranul și corporația: Cum se transformă satul românesc, amenințat de landgrabbing
Un comentariu
Pingback: Landgrabbing-ul se extinde în Europa. Marile companii blochează accesul la agricultură pentru fermierii mici | TOTB.ro - Think Outside the Box