Otravă pentru salvarea rinocerilor de la braconaj

2

O nouă armă anti-braconaj este ideea cea mai recentă a autorităţilor africane care luptă să salveze rinocerii din calea braconierilor: otrava. Numai până acum în acest an, 200 de rinoceri au fost ucişi de braconieri în Africa de Sud şi autorităţile se tem că numărul animalelor braconate va ajunge la o mie înainte de sfârşitul anului.

Rinocerii sunt vânaţi doar pentru cornurile lor, care valorează foarte mult pe piaţa neagră, fiind apreciate şi utilizate în culturile asiatice – ca leac în medicina tradiţională sau ca afrodisiac. Folosirea otravei ca şi armă anti-braconaj este cea mai nouă idee a autorităţilor care încearcă să protejeze viaţa sălbatică a continentului african. Rinocerii sunt adormiţi cu tranchilizante, iar, apoi, în cornurile lor sunt făcute găuri care sunt umplute cu o combinaţie de otrăvuri, folosite în combaterea căpuşelor la cai şi bovine. „Această otravă le va face rău oamenilor – le provoacă greaţă, durere de stomac, diaree, dar nu-i va ucide. Va fi vizibilă, aşa că numai un consumator foarte prost s-ar mai folosi de corn”, explică Andrew Parker, director al asociaţiei Sabi Sand Wildtuin.

Otrava (de fapt, un ingredient din ea care este, în fapt, un tip de cerneală) va putea fi detectată şi de scanerele aflate în aeroporturi, apărând chiar şi dacă cornurile sunt ascunse în făină sau sub alte forme. Practic, scopul acţiunii de „otrăvire” a cornurilor (care nu dăunează animalelor) este de a le face inutilizabile, a le scădea valoarea de piaţă, care să ducă la scăderea interesului pentru ele şi, în final, la diminuarea sau chiar încetarea acţiunilor de braconaj. Cornurile de rinocer comercilizate pe piaţa neagră valorează mai mult decât greutatea lor în aur, ajungând la peste 50.000 de dolari pe kilogram. Din acest motiv, rinocerii sunt o ţintă foarte tentantă pentru braconierii dornici de câştig. În Africa de Sud, braconierii îşi riscă viaţa pentru un corn de rinocer, atât de mare este câştigul dacă reuşesc să scape cu acţiunea lor. Însă paznicii parcurilor au liber la a răspunde cu arme de foc: în luna martie, trei braconieri au fost ucişi în timpul unui raid. În 2012, Africa de Sud a pierdut 668 de rinoceri, iar în 2011, 448.

Sursa şi foto: Live Science


2 comentarii

  1. Pingback: Méreggel az orvvadászok ellen! » Think Outside The Box

  2. I like the article
    My guide and I spent a week exploring the area, and didn’t come across any other trail runners. I have been trail running in VFFs for about 3 years now, and enjoy the Spyridons since they upper seems a bit tougher/longer lasting than older models. During the run I did some photography for the local tourist office, I modified a running pack with a camera bag shell inside to carry a cam with a lens, and an extra lens, along with other essential gear (food, jacket, water http://www.k57.com.cn/Cheap-Vibram-FiveFingers-Barefoot-Shoes.asp

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger