În anul 1967, psihologul american Stanley Milgram a trimis 160 de pachete către persoane alese la întâmplare, din SUA, cu rugămintea să le trimită, la rândul lor, unei persoane din oraşul Boston. Regula era simplă: persoana care trimitea pachetul trebuia să cunoască direct destinatarul (să fie “la per tu”). Astfel, dacă nu cunoşteau pe nimeni în Boston, cei care trimiteau pachetele erau nevoiţi să le trimită altor persoane care ar fi putut cunoaşte un locuitor al acestui oraş.
Spre surpriza lui, Milgram a descoperit că primul pachet a ajuns la destinaţie trecând numai prin două perechi de mâni (adică două persoane). Dar, ca medie, pachetele au ajuns în Boston trecând prin cinci perechi diferite de mâini (în termeni de specialitate, şase grade de separare, adică şase persoane de la primul receptor al pachetului până la ultimul). Experimentul lui Milgram a fost repetat, de atunci, în variante diferite de reţelele sociale. Spre exemplu, Microsoft susţine că oamenii de pe reţeaua sa de tip Messenger sunt la 6,6 grade de separare (adică tot la şaptea persoană), în vreme ce Facebook spune că între membrii săi sunt numai 4 persoane interpuse. Însă a mai existat un aspect luat în calcul de experimentul lui Milgram: cât de repede a ajuns pachetul la destinaţie, odată „lansat” în reţea. Primul pachet ajunsese la Boston în patru zile, dar celelalte, mult mai târziu. Ce se întâmplă, însă, în reţelele sociale ale prezentului, în cât timp poate fi reperat un individ?
Activitatea lui Alex Rutherford de la Masdar Institute of Science and Technology din Abu Dhabi a adus un răspuns la această întrebare. Alături de câţiva colegi, el a măsurat cât de repede este posibil să fie găsite persoane luate la întâmplare, din toată lumea, prin intermediul reţelelor sociale. Concluzia lor este că, în medie, orice individ este la distanţă de numai 12 ore de un altul (12 ore de separare). Datele cercetătorilor au venit în urma unei competiţii numite Tag Challenge, al cărei scop a fost să găsească cinci persoane diferite în cinci oraşe diferite din America de Nord şi Europa. Indiciile date au fost o fotografie, numele oraşului în care se afla persoana căutată şi faptul că aceasta va purta un tricou cu logo-ul competiţiei. Rutherford şi echipa sa au câştigat competiţia, identificând trei din cele cinci persoane în numai 12 ore.
„Am demonstrat că această separare de numai 12 ore se bazează pe abilitatea reţelelor sociale de mobilizare ţintită, prin folosirea informaţiilor geografice cât mai corecte şi mai apropiate de cerinţă”, spune cei din echipa lui Rutherford. Practic, experimentul lor le-a demonstrat că reţelele sociale sunt capabile să îşi „ajusteze” comunicarea geografică pentru a se mula pe cerinţa dată. Experimentul lui Rutherford poate avea implicaţii utile în campaniile politicienilor, spre exemplu sau în situaţii de urgenţă, când este nevoie de găsirea imediată a unor oameni. Desigur, erorile sunt posibile, chiar foarte uşor de făcut, tocmai de aceea întrebarea legitimă este dacă social media este mediul potrivit pentru a găsi un individ într-o situaţie mai delicată, când o eroare poate fi fatală.
Sursa şi foto: Mashable
Un comentariu
Sa intelegem ca daca doresc sa gasesc pe cineva complet necunoscut si ales la intamplare voi reusii sa-l gasesc intreband 12 oameni? Sau ma rog media este de 12 oameni?
E oarecum de asteptat ca noi ca societate si civilizatie sa deveenim mai conectati… doar asa vom putea probabil rezolva problemele la scara globala.
Multumesc