Organizațiile de protecție a animalelor pregătesc mișcări de protest față de aprobarea eutanasiei

4

Organizațiile de protecție a animalelor Vier Pfoten, Group Initiative for the animals (GIA), Federația Națională pentru Protecția Animalelor (FNPA) și Save the Dogs denunță, printr-o declarație comună, faptul că, în România, a fost, din nou, legiferată condamnarea la moarte. Redăm, mai jos, poziția acestora.

“Parlamentul a votat ieri întoarcerea României în epoca de piatră, prin legiferarea uciderii în masă a câinilor fără stăpân a€“ cea mai ineficientă metodă aplicată vreodată în lume.

Modificările Ordonanței 155/2001, adoptate ieri cu o majoritate strânsă în Camera Deputaților, dispun soluții care se anulează reciproc, precum sterilizarea și eutanasierea, care vor duce la o abordare neunitară a problemei la nivel național și, implicit, la perpetuarea ei.

Studiile de specialitate au demonstrat până acum că eutanasierea nu este doar cea mai ineficientă, ci și cea mai costisitoare metodă de gestionare a câinilor fără stăpân. Dovadă stau și zecile de milioane de euro cheltuite inutil ani de-a rândul de autoritățile române pentru uciderea câinilor. Rezultatul din prezent: același număr de câini pe străzi și bani publici aruncați pe fereastră.

Organizațiile pentru protecția animalelor din România și din străinătate anunță lansarea unei mișcări fără precedent împotriva măsurilor ineficiente, imorale și incoerente prevăzute de această lege. Mișcării i se alătură numeroase personalități, artiști, sportivi, oameni de cultură, dar și cetățenii care își doresc rezolvarea reală a problemei câinilor fără stăpân.

Promulgarea legii în forma actuală va crea un grav prejudiciu de imagine României, cu efecte imediate precum boicotarea produselor românești în străinătate, descurajarea turismului în țara noastră și publicitate negativă în presa internațională. Organizațiile internaționale pentru protecția animalelor pregătesc deja marșuri de protest în fața ambasadelor României din mai multe țări, precum Germania, Austria și Elveția.

Avertizăm că această lege va avea efecte distructive asupra societății românești în toate aspectele sale, de la dezbinarea cetățenilor și încurajarea violenței și până la inducerea ideii că uciderea poate reprezenta o soluție pentru rezolvarea unei probleme.”

Citiți și:

Maidanezii pot fi eutanasiați. Camera Deputaților a adoptat Legea câinilor comunitari

Foto: Flickr / akk_rus


4 comentarii

  1. In Bucuresti s-a facut eutanasie in masa din 19 Aprilie 2001 pana la inceput anului 2008. Pornind de la 40 000 de caini cat erau in 2001, au omorat 145 000 (cifra declarat de ASA Bucuresti), au mai murit din cauze naturale inca pe atat si acum avem acelasi numar de caini pe strazi. Asa se intampla cand “tratezi” numai efectele si ignori cauza!

Reply To adrian Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger