1990 a fost, lăsînd la o parte orice comentariu politic, anul crud al redescoperirii realității. Ceea ce era numai bănuit a ieșit la lumină cu toată brutalitatea. Oricine avea peste 10 ani atunci își amintește imaginile cu orfani malnutriți și crescuți în cuști și îngrijitoarele lor, femei de ispravă, grăsuțe și sănătoase. Sigur, Ceaușescu, dictatura, comunismul, dar nu puteai să nu te întrebi ce fel de oameni erau tănticile alea care cărau acasă mîncarea orfanilor și îi lăsau să se dezumanizeze în mizeria lor.
Dincolo de panseurile despre cruzimea fundamentală a oamenilor, pe care astfel de momente o arată clar, ca la radiografie, povestea orfanilor români a avut și continuări fericite în multe cazuri și, ca un efect secundar, a stîrnit interesul oamenilor de știință.
Pare cinic dar nu e decît știință. Orfanii români s-au transformat în cazuri și psihologii au urmărit parcursul existențial al multora dintre ei și chiar i-a supus la teste, pentru a încerca să răspundă la o întrebare foarte importantă: nature or nurture? E adevărat că primii ani de viață și relația copilului cu părinții sau îngrijitorii e decisivă?
Săptămîna trecută a apărut în ziarul britanic The Telegraph un articol despre diferența de dezvoltare dintre creierul unui copil neglijat de mamă și al unuia crescut normal. Articolul e însoțit de o imagine a acestei diferențe și pare să confirme o anumită filosofie foarte de succes în ultimele decenii, un fel de fatalism științific. Omul e, din această perspectivă, foarte plastic și modelabil în prima parte a vieții, după care rămîne mai mult sau mai puțin așa cum a fost construit. Deciziile pedagogice luate de părinți, atitudinea acestora sau stilul lor de exprimare afectiv trebuie controlat după regulile de fier ale psihologiei, nu pot fi lăsate în seama individualităților acestora, a bunului-simț sau inteligenței lor.
Predicile despre creșterea corectă a copiilor sînt de mult o industrie și în curînd o să devină politică de stat, cum a început deja să fie în Marea Britanie sau SUA. Psihologii, singurii care știu ce e rău și ce e bine, devin arhitecți ai societății, construiesc politici sociale și presa îi ajută. Intelectualii, cărora le cam place normativitatea oricărui aspect al vieții pe baze intelectuale, nu pe prostiile din capul prostimii, susțin cu tot avîntul progresist știința în toate formele ei, chiar dacă n-o prea înțeleg, tocmai că n-o prea înțeleg. Așa au ajuns cunoaștere solidă, incontestabilă, speculații precum cele freudiene sau teoriile sociale și recent toată mistica neuroștiințelor.
În articolul din Telegraph se afirmă că mamele care sînt în contact permanent și total responsabil cu copilul le-au salvat acestora creierul de la stafidire, spre deosebire de mamele care n-au făcut asta sau i-au abuzat. Deși e clar că un copil abuzat ajunge cel puțin un om trist, nimic din ceea știm pînă acum nu demonstrează astfel de transformări catastrofale ale creierului. Tot articolul se bazează pe un studiu despre dezvoltarea orfanilor români. Atenția acordată copilului e pusă în prim plan în această poveste dar în interiorul studiului, din care ziariștii n-au citit decît abstractul, factorul determinant e malnutriția severă. Înfometarea duce la scăderea creierului mai mult decît orice altceva.
Ceea ce demonstrează de fapt destinele multor orfani români adoptați de familii occidentale e că indivizii umani se pot dezvolta normal dacă sînt crescuți normal chiar și după primii ani de anormalitate extremă. Bineînțeles că aceasta e inumană și nu trebuie tolerată dar morala e alta: oamenii nu sînt creaturi atît de mecanice, nu se strică așa de ușor și nu e nevoie să fie determinați de reguli mecanice pentru a funcționa, sînt făcuți și din posibilități/potențialități pe care și le ating, au capacități interioare de regenerare spectaculoase, ceea ce intuiau și părinții adoptivi ai orfanilor români cînd i-au luat, că n-au luat niște oameni stricați, că oricine are mai multe șanse și psihologia sau sociologia, cînd sînt aplicate rigid pe realitate, se fac de rîs.
2 comentarii
Ca sa justifice colonialismul salbatic si traficul de sclavi, Imperiul Britanic sa inarmat cu o noua ideologie, rasista; darwinismul, pentru ca justifica superioritatea rasei albe si a anumitor popoare, fata de rasa neagra, “inapoiata si incapabila de evolutie” .
Se pare ca ‘darwinismul” este adanc inradacinat in creierele incetosate de Tamisa si mare ale brits-ilor, daca e sa judecam dupa tonul cu tenta rasista a prea multor articole din insula. (de prea multe ori, de suspect de multe ori, unele popare -rimani, bulgari, etc- sunt prezentati voit tendentios.
“Doctore”… decat sa aruncam cu ra..t in altii mai bine ne-am uita in propria ograda. Tactica securistica a discreditarii persoanei care face o afirmatie pentru a discredita pe cale de consecinta afirmatia, iata, n-a disparut! Matale, “doctore”, esti dovada vie.
Ai face mai bine, “doctor” fiind, sa lansezi o cercetare care sa infirme concluziile specialistilor britanici. Sau, si mai bine, sa ne explici de ce oare ne simtim datori sa luam apararea criminalilor romani care au ucis, maltratat, infometat copii (tot romani)?!?
Oare un regim criminal e mai putin criminal fiind denuntat “de afara”? Iar noi suntem mai putin vinovati aparandu-l si, prin aceasta, solidarizandu-ne cu el?