Oraşul cu 6.000 de văduve

0

Un oraş indian situat în nordul statului a devenit cămin pentru mii de văduve alungate de familiile lor sau, pur şi simplu, rămase singure pe lume. Unele dintre aceste femei călătoresc sute de kilometri pentru a ajunge aici şi nimeni nu ştie de ce.

 

 

Oraşul indian Vrindavan este renumit ca loc de pelerinaj, dar a devenit cunoscut şi ca „oraşul văduvelor”: între pelerinii care sosesc zilnic aici, în număr mare, femeile văduve se remarcă imediat – de obicei, sunt femei în vârstă, îmbrăcate simplu în alb şi care de multe ori cerşesc. Viaţa pentru aceste femei este dificilă după moartea soţilor lor: îşi pierd siguranţa financiară, materială şi sunt ostracizate în satele în care locuiesc. În multe cazuri, familiile soţilor lor le alungă, pentru a nu fi luate în calcul la împărţirea moştenirii celui decedat. Nimeni nu are o explicaţie pentru motivul care atrage văduvele în acest oraş indian, dar cert este că ele vin de pe întreg teritoriul ţării şi, în special, se pare, din Bengal. Cel puţin 6.000 de femei văduve sunt, în prezent, în Vrindavan, dar sunt şi mai multe dacă se ia în calcul faptul că unele se stabilesc în împrejurimile oraşului, în zonele de ţară.

Unele dintre văduve vin aici ca pelerini şi rămân în oraş devotându-şi viaţa rămasă zeului Krishna, dar majoritatea ajunge aici din dorinţa de a scăpa de brutalitatea pe care o îndură acasă sau pentru că au fost alungate de fii, fiice, gineri sau nurori, ca şi cum se aruncă o valiză nefolositoare. Această stare de lucruri este comună în India, în ciuda eforturilor autorităţilor de a îmbunătăţi situaţia sau ale organizaţiilor non-guvernamentale, precum Maitri, din Delhi, care încearcă să ajute văduvele, oferindu-le adăpost şi hrană. În Vrindavan, văduvele îşi spun poveştile de viaţă, cele mai multe, pline de tristeţe – cum este şi cea a lui Saif Ali Das, care are 60 de ani, dar arată mult mai bătrână. Soţul ei a fost un beţiv, spune ea, a murit cu 12 ani în urmă, după ce a căzut (beat fiind); a avut o fată care a murit în spital şi un fiu care a fost ucis într-o dispută pentru un teren. A rămas complet singură pe lume şi a venit în Vrindavan pentru că a auzit că este un loc în care poate fi în siguranţă.

 

Vă invităm să citiţi continuarea articolului pe: BBC Magazine

 

Sursa şi foto: BBC


Leave A Reply