Oraşul care le-a dat pe mână locuitărilor 3 milioane de dolari

0

Împovărat de plata pensiilor şi a salariilor din sectorul public, oraşul Vallejo din California s-a declarat în faliment în 2008, scrie The Atlantic. Situaţia nu a devenit mai roz nici după ce a ieşit din faliment, în 2011; toate serviciile din oraş avuseseră de suferit, operând cu un personal foarte mic, iar infracţionalitatea a început să crească. Pentru a evita un nou eşec, consilierei locale Marti Brown i-a venit o idee. Citise despre un experiment din Brazilia, unde un guvern local le-a permis locuitorilor să propună şi să voteze idei despre cum ar trebui cheltuiţi banii percepuţi din taxe, deci banii lor, ai contribuabillilor – sistemul se numeşte bugetare participativă. Votul lor cântărea mai greu decât cel al politicienilor. Brown s-a gândit să importe modelul în Vallejo, pornind de la premisa că lipsa de transparenţă în implementarea bugetului contribuise major la falimentul din 2008.

Bugetarea participativă s-a dovedit de mare succes în unele oraşe braziliene. Un studiu de amploare a arătat că în cele care i-au lăsat pe locuitori să decidă asupra bugetului public a scăzut rata mortalităţii infantile şi a crescut finanţarea unor sectoare precum educaţia şi sănptatea. Consiliera a început să poarte discuţii cu o asociaţie pusă în slujba bugetării participative care se formase în 2005 la Forumul Social Mondial din Brazilia. Cu ajutorul ei, Brown a propus consiliului local să ia o parte din banii adunaţi dintr-o taxă comercială introdusă în 2011 şi să-i lase pe locuitorii din Vallejo să-i cheltuiască cum vor, atât timp cât ideile lor serveau binelui public şi puteau fi puse în practică de edili, colaborând, eventual, cu agenţii publice, ONG-uri şi instituţii religioase. Propunerea a fost aprobată la mustaţă în aprilie 2012, din cauza scepticismului unora dintre colegii ei. Nici primarul nu s-a arătat încântat de idee.

Mulţi dintre localnici au fost însă curioşi şi au început să meargă la întâlniri şi să facă brainstorming pe marginea bugetului public. În cele din urmă, au fost scoase la vot 33 de idei. Oamenii au propus să se pună deoparte bani pentru repararea gropilor de pe străzi şi a centrului de bătrâni şi să se cheltuiască alţii pe iluminatul parcurilor, acordarea de burse universitare şi granturi pentru mici afaceri sau înfiinţarea unei clinici pentru castrarea şi sterlizarea animalelor fără adăpost. Votarea a avut loc în mai 2013, prezentându-se la urne doar 3.600 din cei 54.000 de votanţi ai oraşului. Peste 2.000 de localnici au votat să se cheltuiască 550.000 de dolari pe repararea gropilor şi a străzilor, 1.619 au ales să se instaleze stâlpi de iluminat şi copaci luminoşi decorativ la preţul de 170.000 de dolari, iar 1.323  au votat pentru reamaneajarea parcurilor cu 621.500 de dolari. Alte programe care au primit sprijinul necesar au fost cele pentru echipamente destinate cursurilor de matematică şi ştiinţă din şcoli, curăţarea cartierelor, burse pentru studenţii din oraş, grădini comunitare, granturi pentru mici afaceri, 1.650 de castrări şi sterilizări ale animalelor, reamenajarea centrului de bătrâni, renovarea unui club local şi instalarea camerelor de supraveghere în tot oraşul.

În 2013, localnicii din Vallejo au fost lăsaţi să gestioneze un buget de 3 milioane de dolari. Primul an de implementare a sistemului a fost plin de entuziasm. Oamenii au înfiinţat o grădină comunitară, pe care voluntarii o recoltau parţial în fiecare săptămână, ducând produse în cartierele care nu aveau acces la legume şi fructe proaspete. Apoi au apărut şase grădini comunitare în total. Acum, însă, situaţia a început să se înrăuteaţească din nou în oraşul californian, unii localnici şi consilieri locali exprimându-şi dorinţa ca sistemul să dispară complet. În al doilea an de implementare a lui, bugetul participativ a scăzut la 2 milioane de dolari, iar la anul va fi de 1 milion, asta după ce primarul recomandase să fie sărit un an pentru a putea fi finanţate alte programe şi servicii esenţiale pentru oraş. Oponenţii sistemului spun că acesta e prea costisitor (administrarea lui costă în jur de 300.000 de dolari) şi că nu a adus bani în plus.

Citiţi întreaga poveste pe The Atlantic.


Leave A Reply