Inegalitatea socială este în creştere de-a lungul Europei, pe măsură ce oamenii de carieră din clasa de mijloc, specializaţi în diverse domenii de activitate, se mută în zonele centrale, iar imigranţii se aglomerează tot mai mult în enclave suburbane. Din 2001 încoace, gradul de segregare a crescut în 11 din 13 mari oraşe europene, arată un studiu recent, realizat de o echipă internaţională de cercetători şi citat de The Guardian, Madridul fiind cap de listă. Publicaţia britanică trece în revistă oraşele lumii cu cele mai ridicate niveluri de segregare socială.
În Scandinavia, de exemplu, modelul tradiţional nordic începe să se zgâlţâie. În Stockholm, locuinţele sociale se vând în sectorul privat, şi chiar şi în Oslo, celebru pentru gradul său ridicat de egalitate socială, bogaţii şi săracii duc vieţi tot mai paralele în anumite părţi ale oraşului. De-a lungul Mării Baltice, Vilnius şi Tallin s-au transformat din oraşe foste sovietice, cu grade limitate de proprietate privată, într-unele ultra capitaliste în doar 25 de ani. În Viena, numărul oamenilor de profesie s-a dublat în ultimu deceniu, dându-i la o parte pe locuitorii mai săraci. În 2005, Parisul s-a confruntat cu revolte care au fost îndreptate şi împotriva inegalităţii sociale, iar segregarea a continuat să crească în capitala Franţei şi în anii care au urmat. Oraşul cu cel mai mare nivel de segregare din cele 13 analizate în studiul mai sus amintit este Madrid, unde fenomenul s-a amplificat din cauza lipsei de locuinţe accesibile ca preţ, ceea ce i-a forţat pe tineri să continue să trăiască cu părinţii.
Cercetătorii au identificat patru factori principali pentru creşterea gradului de segregare socială în ţările europene studiate: globalizarea, restructurările economice, retragerea intervenţiei statului şi investiţiile sau lipsa lor în locuinţe sociale. În Europa, oraşele devin tot mai divizate pe măsură ce impactul crizei financiare din 2008 începe să-şi arate cu adevărat colţii. “Această criză a dus, probabil, la creşterea inegalităţii în Europa”, spune Maarten van Ham, profesor olandez de regenerare urbană, co-autor al studiului. “Dar există un decalaj mare de timp – de cinci până la 10 ani – între creşterea gradului de inegalitate şi momentul în care afectează oraşele”. Inegalitatea merge mână în mână, mai spune el, cu segregarea.
Aceasta a crescut, în ultimele trei decenii, şi în majoritatea oraşelor americane. Exemplele economice extreme sunt oraşele universitare, în parte pentru că uriaşele costuri ale sistemului universitar american îi concentrează acolo doar pe bogaţi, dar inegalitatea afectează şi oraşe mai mari, precum New York, Philadelphia sau Chicago. Iar în Canada, în oraşul Winnipeg, există o mare prăpastie între populaţia de peste 80.000 de indigeni şi restul locuitorilor. Mare parte din primii trăiesc în două dintre cele mai sărace zone din Canada.
Cele mai evidente cazuri de segregare socială se găsesc însă dincolo de Europa şi America de Nord. În Ulaanbaatar, capitala Mongoliei, sute de mii de nomazi trăiesc în corturi acoperite cu pâslă în zonele din afara oraşului, în timp ce noii bogaţi îşi fac cumpărăturile în magazine selecte din centrul oraşului. În Johannesburg, cel mai mare oraş din Africa de Sud, pereţii, acoperiţi adesea cu sticlă spartă şi camere de supraveghere, îi separă pe bogaţi de restul locuitorilor; oraşul sud-african, odată segregat pe criterii rasiale, a început să fie divizat în funcţie de venituri. În statul indian Gujarat, care a găzduit proteste anti-musulmane sângeroase în 2002, mulţi hinduşi şi musulmani trăiesc în ghetouri întinse pe suprafeţe mari, iar părţi ale capitalei Arabiei Saudite, Riyadh, sunt divizate în funcţie de gen, găzduind doar centre comerciale şi restaurante pentru femei, precum şi o zi dedicată numai femeilor la grădina zoologică locală.
În comparaţie cu alte oraşe ale lumii, capitalele europene găzduiesc în continuare categorii sociale amestecate. La polul opus, în capitala Angolei, Luanda, care s-a clasat, în anumite măsurători, drept cel mai scump oraş în fiecare din ultimii trei ani, oamenii super bogaţi trăiesc în clădiri înalte şi fortificate, iar camerele de hotel cele mai rudimentare costă în jur de 350 de dolari pe noapte; de cealaltă parte, locuitorii mai săraci se chinuiesc să supravieţuiască în locuinţe improvizate şi nu îşi permit să plătească preţurile uriaşe la alimente de bază precum laptele sau roşiile.