Opţiunea de recunoaştere facială pe Facebook a fost suspendată pentru Europa

1

Instrumentul de recunoaştere facială utilizat pentru a indica persoanele din fotografii puse pe Facebook a fost suspendat pentru utilizatorii de pe teritoriul continentului european de către companie, ca urmare a recomandărilor de securitate a datelor venite de la autorităţile europene din domeniu.

 

 

Astfel, utilizatorii noi de Facebook nu mai au acces la această opţiune, de a nominaliza persoanele care apar în fotografiile pe care le încarcă pe reţeaua de socializare. „Facebook lansează un semnal clar al dorinţei sale de a-şi demonstra angajamentul de a respecta cele mai bune practici în domeniul protejării datelor personale ale utilizatorilor”, susţine Billy Hawkes  (reprezentant al autorităţii pentru protecţia datelor). „Intenţia noastră este de a avea o unealtă online bazată pe ideea indicării persoanelor din fotografii, dar în acord cu noile recomandări. Acest serviciu va avea nevoie de o formă diferită, care să includă notificarea şi acordul utilizatorilor”, spune Richard Allan, director în cadrul Facebook pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Allan mai susţine că instrumentul nu făcea parte din politica comercială a companiei şi că nu a generat prea multe plângeri din partea utilizatorilor. În decembrie 2011, Data Protection Commissioner (DPC – Irlanda) a oferit Facebook şase luni ca să găsească o soluţie să se adapteze recomandărilor. Acestea cereau mai multă transparenţă în procesul de utilizare a datelor, despre modul în care publicitatea este axată pe utilizatori şi mai mult control în privinţa siguranţei acestora. DPC susţine că se mai poate lucra la capitolul siguranţă pentru utilizatorii Facebook şi că va monitoriza eforturile companiei în acest sens.

 

Mai multe detalii: BBC Technology


Un comentariu

  1. Foarte faina lista ta, fie ca e dream list or wish list 🙂 Si eu am o lista din asta si e FOARTE asemanatoare cu a ta. De fapt am doua: una pe care o fac la iucpentul fiecarui an, in care decid unde voi merge in anul ala (si e realist sa cred ca voi ajunge acolo, luand in considerare bani, timp, concediu etc 🙂 si alta care e mai mult dream list, cu locuri mai indepartate, unde deocamdata nu imi permit sa ajung (Alaska, Noua Zeelanda, Parcurile Nationale din USA, Chile, Argentina, Bolivia etc.). Eu am locuit in Italia, Cehia si acum in Belgia, asa ca unele puncte de pe lista ta (3,6,7,15,16,21,22,24,35,39,41,42,43(partial),46,51,55,69,78,79-vezi cate puncte comune? 🙂 au fost mai usor de indeplinit, pt ca eram mai aproape geografic de ele. Sincer, motivul principal pt care mi-a placut sa locuiesc/lucrez in strainatate si m-am tot mutat atata a fost ca sa pot sa calatoresc mai usor 🙂 Cred ca urmatorul pas e sa imi gasesc un job in America de sud 🙂 oricum, sa stii ca imi place foarte mult sa merg la munte in Romania si iti urmaresc articolele pe tema asta, doar ca nu am comentat pana acum 🙂 Mi se pare foarte fain ce faci, si toate informatiile pe care le dai, chiar e un real ajutor si o incurajare sa descoperim lumea frumoasa din jurul nostru.La cat mai multe calatorii frumoase si vise indeplinite :)Claudia

Reply To Laurens Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger