Deciziile luate într-un grup în care toți sunt mai mult sau mai puțin egali ierarhic par a fi o operă colectivă dar nu sunt. De multe ori, are întîietate propunerea celui mai insistent.
Un studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology examinează felul în care judecă oamenii distribuția opiniei.
Studiul a descoperit ceea ce unii intuiesc de mult – o opinie exprimată de trei membri ai unui grup e mai convingătoare decît aceeași opinie exprimată de trei ori de un singur membru, dar nu cu mult, doar cu 10%.
Să zicem că membrii unui grup aleg un loc unde să se întîlnească. X spune că ar trebui să se întîlnească într-un bar și aduce argumente. O parte dintre ceilalți membri ai grupului sunt prea leneși, fără chef sau indiferenți ca să aducă și contraargumente. Sau – X a fost agresiv/pasional în argumentația sa și i-a intimidat pe ceilalți. Y spune că ar fi mai bun un parc pentru întîlnire. X, căruia probabil îi place mult să bea, insistă că barul e locul perfect. Altcineva spune o altă opinie, X revine cu aceeași idee, cu alte argumente și nuanțe. În final, grupul are impresia că ideea lui X e cea mai bună deși, rațional, s-ar putea să fie cea mai proastă.
De unde vine acest efect? Psihologii spun că e vorba de memorie. Repetiția crește accesibilitatea unei opinii, dînd iluzia că e o opinie solid argumentată. Biserica știe acest lucru, cum o știu și creatorii de reclame sau organizațiile propagandistice. Prin repetarea insistentă a aceluiași lucru, creezi impresia că e o opinie generală, cînd de fapt e doar o opinie pe care am auzit-o de mai multe ori, în mai multe locuri.
Antidotul la acest efect e să ne spunem părerea cînd e cazul și s-o apărăm cu aceeași determinare ca oricare altul.