ONU ne recomandă să mâncăm insecte

0

Un raport al Organizației pentru Hrană și Agricultură din cadrul ONU susține că trecerea la un regim alimentar care include insecte poate atrage cu sine avantaje economice și beneficii în materie de sănătate și mediu. Multe insecte, arată raportrul, sunt bogate în proteine, grăsimi bune, calciu fier și zinc.

Potrivit raportului, insectele pot contribui la siguranța alimentară și pot fi parte din soluția la penuria de proteine, având în vedere conținutul lor ridicat de substanțe nutritive. După cum argumenta și Vincent Holt în 1885, într-un manifest publicat în ziarul St Paul Daily Globe, în care lansa ideea că insectele ar putea deveni sursa de hrană primară pentru oameni, micile vietăți se hrănesc toate cu vegetale, sunt curate, gustoase, hrănitoare, mult mai pretențioase față de ceea ce consumă decât oamenii și deosebit de eficiente în transformarea vegetației în proteine comestibile. În plus, 100 de kilograme de furaje generează 40 de kilograme de greieri, dar numai 10 kilograme de carne de vită, ceea ce înseamnă că insectele aduc și un plus de productivitate dacă sunt crescute pentru consum.

În ceea ce privește impactul asupra mediului, ele ocupă mai puțin spațiu decât animalele domestice, ceea ce înseamnă că creșterea lor implică mai puține despăduriri sau orice alt tip de defrișări și generează mai puține gaze de seră, iar unele specii pot fi hrănite cu deșeuri umane sau animale. Deși în jur de 2,5 miliarde de oameni din întreaga lume le consumă constant, practică numită entomofagie, insectele nu sunt foarte populare în Occident, iar pentru asta, susține raportul ONU, e nevoie de normalizarea conceptului de entomofagie și de dezvoltarea unei industrii în jurul său. “În lumea occidentală, acceptabilitatea consumatorilor va fi determinată de fixarea unor prețuri, perceperea beneficiilor de mediu și dezvoltarea unor produse gustoase cu proteine derivate din insecte de către industria de catering”.

Există deja inițiative în acest sens. De exemplu, designerul Susana Soares și echipa ei au conceput o metodă de a măcina insecte și de a le amesteca cu glazură de unt, brânză cremă sau apă pentru a prinde consistența adecvată trecerii printr-o imprimantă 3D. Utilizatorul își poate alege designul produsului final, pe care îl poate mânca așa cum e sau îl poate găti. Aici puteți urmări un filmuleț cu instalația Insects Au Gratin.

Sursa: Wired.co.uk

Foto: Flickr/pacocco


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger