One World: Jennifer Fox – regizor, globetrotter, feministă – vine la Bucuresti

1

Pe 13 martie, la București începe One World România, festivalul de film documentar care promite filme brici. Invitatul special al celei de-a cincea ediţii One World România este Jennifer Fox, unul dintre cele mai importante nume ale filmului documentar din ultimii 25 de ani. Pe 15, 16 şi 17 martie vom prezenta la NCRR o retrospectivă dedicată filmelor sale.

 

Cea mai populară realizare a lui Fox este seria de 6 episoade intitulată “Flying: Confessions of a Free Woman”, despre care creatoarea serialului „Sex and the City”, Candace Bushnell, spunea că „ar trebui să fie materie obligatorie pentru femeile din toată lumea”. În acest adevărat tur de forţă, Jennifer Fox călătoreşte în 17 ţări şi explorează propria viaţa emoţională şi sexuală pentru a descoperi ce înseamnă a fi o femeie liberă astăzi.

Primul ei film, „Beirut: The Last Home Movie”, complex şi emoţionant ca un film de ficţiune, descrie o familie aristocratică ce încearcă să-şi păstreze stilul de viaţă în toiul războiului civil libanez. In “My Reincarnation” (2010) Jennifer Fox spune povestea relaţiei dintre marele maestru budist Namkhai Norbu şi fiul său Yeshi, considerat reîncarnarea unui faimos Dalai Lama. Niciodată până acum un mare maestru tibetan nu a permis accesul deplin la viaţa să privată şi este puţin probabil că acest fapt să se mai repete vreodată.

De la debutul sau, în 1988, realizările regizoarei americane au fost premiate în cadrul celor mai prestigioase festivaluri (Sundance, Cinema du Reel, Hot Docs, etc.) şi difuzate peste tot în lume (mai puţin în România…).

Pe lângă retrospectivă dedicată filmelor ei, Jennifer Fox va susţine la Bucureşti – pe 15 martie – şi un masterclass. Jennifer va vorbi despre felul în care lucrează şi trăieşte în fata obiectivului şi ne va demonstra pe viu cum foloseşte o cameră video.

Jennifer Fox se va alătura celorlalţi invitaţi pe care One World România îi aduce la Bucureşti, cu sprijinul partenerului său principal, Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Konrad-Adenauer-Stiftung.

 

 

Abonamentele pentru accesul general la cea de-a cincea ediție a One World România s-au pus în vânzare în rețeaua TicketFan și costă 60 de lei. Prețul unui abonament cu 5 intrări este de 30 de lei.
ONLINE: http://www.oneworld.rohttp://www.facebook.com/one.world.romania

ORGANIZATORI: Asociația One World România & Centrul Ceh București

 


Un comentariu

  1. Pingback: One World România vorbește despre revoluțiile online | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger