Omul care naste vieti din pixeli

12

Un game artist de la o companie de jocuri video din Bucuresti povesteste pentru TOTB cum a ajuns sa creeze personaje pentru gameri, care sunt pasii procesului de creatie si cum s-a clasat printre primii 50 de game artisti ai lumii, in cadrul unui campionat mondial cu 1.600 de concurenti.

de Ionut Dulamita

Un chip oval si ridat scaldat intr-un bronz fin, cu muschi faciali stransi si buze cu colturile lasate simuland o alura scrutatoare si blazata in acelasi timp. O privire incruntata dedesubtul unei perechi de ochelari rotunzi, asemenea celor de scafandru, cu rame metalice ruginite si lentile verzui ce aduc cu hublourile de pe peretii unui vapor, fixati cu o curelusa pe fruntea aramie. Asa si-a inchipuit Sorin Lupu, Lead Character Artist la compania dezvoltatoare de jocuri video AMC Studio, figura unui personaj realist localizat intr-un spatiu SF si inspirat din cartile lui Isaac Asimov, din miscarea SteamPunk – un subgen al science fiction-ului ce foloseste des elemente de fantasy si are in centru puterea aburului – si din romanul distopic Fahrenheit 451 al lui Ray Bradbury.

„The Steam Master”, cum a fost botezat personajul ce poate fi plasat cu usurinta si in universul Mad Max, are pe cap o cagula supraelastica albastra, avand forma celei purtate pe sub coiful metalic de cavalerii Evului Mediu. „Este portretul unui personaj ce a avut in grija lui, de cand era pusti, marile cuptoare si cazane de aburi de pe marea nava de razboi Zeppelin transplanetara”, spune game artistul in varsta de 29 de ani pentru TOTB.

Personajul cu pricina nu face parte insa dintr-un joc video, ci este subiectul unui exercițiu prin care Sorin, preocupat in ultima vreme de anatomia umana, si-a propus sa le prezinte celor interesati una dintre modalitatile prin care pot crea un game character. Tutorial de care el nu a avut parte pe vremea cand si-a descoperit pasiunea pentru jocurile pe computer, la sfarsitul anilor ’90.

„Inca de cand eram un tzanc imi desenam jucariile si eroii pe care nu reuseam sa le am sau pe care mi le imaginam”, spune game artistul. „Cream pe hartie tot felul de aventuri cu personaje fantastice si, bineinteles, tractoare gigantice care salvau lumea. Si benzile desenate cu Rahan m-au sustinut intotdeauna”. Pe Sorin l-a sustinut insa si profesorul de desen din clasa a IV-a, de la scoala sa din Ramnicu Valcea, orasul natal, care l-a indemat si ajutat sa studieze la un nivel mai avansat.

„Am inceput sa studiez perspectiva, ce se intampla cu lumina, cum interactioneaza [ea]cu obiectele, cum se creaza umbrele, [ce se intampla]cu volumele, apoi teoria culorii”. Sorin a inceput cu obiecte simple, geometrice, cum ar fi piramida sau cilindrul, pe care le interpreta dintr-un anumit unghi, observa cum se deformeaza sau cum sunt percepute cand lumina bate din spatele lor.

A urmat apoi liceul de arta in Ramnicu Valcea, unde i-au furat ochii artele decorative si a invatat sa teasa la gherghef tapiserii pentru impodobit peretii. „Lucrezi cu fire de lana, care trebuie sa fie cat mai curate, cat mai neprelucrate si pe care ti le colorezi singur in anumite culori”, spune Sorin, care cauta motive din mediul acvatic pentru broderiile sale expuse intr-o sala de expozitii din orasul natal.

Asta pana sa apara computerele si jocul video Half Life (1998), un first person shooter futurist in care protagonistul jocului, Gordon Freeman, singurul supravietuitor al unui experiment stiintific iesit de sub control, are de infruntat creaturi venite dintr-o alta dimensiune. „Stiu ca l-am vazut prima data la un Internet café si i-am convins pe-ai mei sa-mi cumpere calculator. Au dat o groaza de bani pe el. Avea MMX si memorie RAM foarte putina, 32 MB parca. Nu avea placa 3D, totul era foarte pixelat”.

Chiar si asa, pe Sorin l-au fascinat personajele: cum de se misca si interactioneaza cu tot soiul de obiecte? A inceput sa studieze procesul, in acelasi Internet café – nu avea net acasa. Valve, compania care a produs Half Life, i-a dat un imbold: un suport pe care oricine putea sa-si creeze un „mod” propriu in universul HL, cu nivelele si personajele sale, pe care il distribuia apoi „comunitatii”.

„Asa am inceput sa descopar cum se creaza un personaj, intr-un stadiu incipient. Nici calculatorul nu-mi permitea”, spune Sorin, care se gandise la o intriga inspirata din Al Doilea Război Mondial, cu soldati americani si germani, pe modelul jocului Wolfenstein. A fabricat virtual si un Thomson, o pusca-mitraliera folosită in razboi si in filmul „Saving Private Ryan” ca arma de asalt, cu incarcator dreptunghiular si lung si pat ca de pusca normala. O arma destul de simpla, spune el.

Sorin nu avea insa cunostinte de programare pentru a da viata creatiilor sale. „Am inceput sa creez niste soldati, dar nu stiam cum sa ii bag in joc sa functioneze. Am studiat mai mult partea vizuala, 3D. Cum se construieste o cutie, de exemplu, care sunt omniprezente in jocuri. Am gasit niste romani din comunitatea Half Life care se pricepeau la programare si au fost interesati sa lucram impreuna. Eu faceam o parte, altul facea o parte si invatam unul de la altul. Dar nu a fost sa tina. Oamenii tot plecau, ne miscam, incepusem facultatea. Trebuia sa ai foarte multa experienta si cunostinte”.

Dupa ce a terminat liceul, in 1999, Sorin a plecat sa studieze pictura la Universitea de Arta  din Bucuresti – un mediu mai libertin, mai voluptuos, mai salbatic. In paralel, pasiunea pentru jocuri video a urcat la un alt level, unul tot mai profi. Nu si-a adus computerul de acasa, asa ca mergea tot prin Internet café-uri, unde, in timp ce altii se jucau, el testa demouri de jocuri si programe 3D oferite de reviste gen „PC Game” sau „Level”. „Acum nu prea se mai produc demouri, iar asta imi lipseste destul de mult. Puteai sa vezi despre ce e vorba intr-un joc”.

Lui Sorin, pasionat de povesti si de basme, ii placeau in mod special shooter-ele si RPG-urile (role-playing game) pentru atmosfera de poveste si modul in care il transpuneau in universul lor. Chiar si in cazul unui joc ca Quake 2, pe care multi prefera sa-l joace in retea, el alegea optiunea single player. „Voiam sa descopar cum se intampla lucrurile alea, pentru ca erau niste scripturi, un scenariu”. Asa ca a inceput sa reproduca personaje din jocuri, cum ar fi cele brutale, in costume metalice voluminoase, din Unreal Tournament. „Se gaseau greu informatii despre cum se creaza un personaj, totul era la inceput si in restul lumii”.

La inceputul anilor 2000 a venit si explozia 3D, spune Sorin, o data cu aparitia placilor video – gen Vodoo – „care randau 3D” si care erau piperate la pret. Studentul la pictura s-a gandit atunci sa mute pasiunea pentru jocuri intr-un registru profesionist. A incropit un portofoliu din creatiile sale de pana atunci si a cautat in Bucuresti companii interesate. Intr-un interviu pentru AMC Studio, art directorul l-a supus unui test de desen: obiecte simple geometrice luminate dintr-un anumit punct. Fix ce invatase in gimnaziu. „Le-au placut, au vazut si personajele din portofoliu si m-au angajat”.

1 2

Tags:



12 comentarii

  1. Admir intotdeaua munca artistilor 3D. Eu am facut multe mod-uri la jocuri, dar nu am avut timp mai niciodata de partea 3D. Am lasa-to pentru cine o stie mai bine. Succes in continuare tuturor celor ce lucreaza modele 3D si nu uitat ca noi modderii va apreciem.

  2. Bravo lui! Un artist excelent care poate fi un model si poate face scoala in Romania.
    Nici nu va dati seama cat sufera industria jocurilor din Romania prin lipsa a macar 20-30 de artisti de genul asta care sa fie implicati in proiectele dezvoltate la noi. Din pacate, se pare ca foarte multi artisti buni din Romania merg pe outsourcing pentru firmele “de afara”.
    Nu e un repros, e o constatare amara si ii inteleg.

  3. Despre astfel de oameni ar trebui sa se vorbeasca in media, nu despre Bianca lu’ Bote sau Sexy Braileanca. Felicitari, Sorine si multa bafta in tot ceea ce vei face! De asemenea, felicitari site-ului Hotnews pentru rubrica “Think Outside The Box”…foarte interesanta! O zi buna si sarbatori fericite tuturor!

  4. Dan Teodorescu on

    Respect. Oameni ca tine inspira tinerii si, mult mai important, le arata ca se poate!
    Bravo si lui Ionut Dulamita pentru articol.

  5. Baiatul e talentat, l-am cunoscut personal pe vremea cand mai lucram si eu la firma asta. Cat despre AMC, e o firma de tot rahatul, in special daca de ea se mai ocupa pacaliciul de Marcel Neamtu. Sclavagism in toata regula, eu nu stiu cum de suporta angajatii, care in general sunt tineri care viseaza la cariere extraordinare, in schimb primesc numai minciuni, iar plata pentru munca lor e jenanta.

    • Catalin, te rog frumos sa ma contactezi azi daca poti, prin messenger la :
      [email protected], ptr ca vreau si eu sa ma angajez la AMC, si am ceva sacrificii de facut daca e sa ma duc, si sa stiu bine daca merita

  6. Ar trebui sa incerce si cateva scurt – metraje de animatie. Daca e remarcat, ar putea face o cariera mai promitatoare in film.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger