Olanda își închide ușile pentru Monsanto

1

Olanda este ultima țară, după Rusia, Tasmania și Mexic, care a respins Monsanto, scrie Inhabitat. De la sfârșitul lui 2015, vânzarea de erbicide pe bază de glifosat în mediul privat va fi interzisă, în urma unei decizii recente a parlamentului olandez. Asta înseamnă că oamenii care folosesc controversatul pesticid RoundUp, produs de Monsanto, vor trebui să caute alte soluții pentru combaterea dăunătorilor. Glifosatul, ingredientul principal prezent în RoundUp, a fost asociat cu cancerul, infertilitatea, defecte de naștere, afecțiuni ale sistemului nervos și boli la rinichi.

 

Monsanto_greenpeace-600x367

 

Unul dintre cei doi parlamentari ai Partidului pentru Animale din Olanda, Esther Ouwehand, a fost cea care a înaintat moțiunea pentru interzicerea glifosatului, alături de democratul Gerard Schouw. Moțiunea a fost sprijinită de partidele PvdA, CU, 50+, GroenLinks, SP și PVV, guvernului fiindu-i greu, în aceste condiții, să ignore problemele de mediu.

Cetățenii olandezi și-au exprimat îngrijorarea privind efectele novice ale glifosatului la Gifkikker.nl, un centru de înștiințări lansat în aprilie de Partidul pentru Animale și fundația Bollenboos. Consiliul pentru Sănătate din Olanda a lăudat această inițiativă, pentru că populația nu avusese până atunci un forum formal pe care să-și exprime îngrijorările.

 

Puteți citi și:

Sentință judecătorească: Monsanto și-a pierdut autorizația de cultivare în Mexic

În România încă există culturi ilegale de soia modificată genetic

România modificată genetic

 


Un comentariu

  1. Un popor curajos si mindru care nu sa lasat impresionat de acest mare ”shit”Corporatie Americana care distruge o lume intreaga cu produsele ei chimice, se pare ca restul de popoare ca; acea America de exemplu complect corrupta de sus pina jos si plina de Cowards sta cu miinile in poala si tac ca timpitii la orce se face in lumea libera ca de… serviciile toate dispar in China ,India ,Filipine si altele din cauza unui guvern corrupt care ar trebuie sa fie LINSAT , si care defel nu isi face datoriile de onoare fata de propiul lui popor din contra inaspreste viata cetateanului zi de zi cu un dezinteres tottal , acestie de azi ar trebui exterminati in orce fel posibil cit mai repede pina nu va fi prea tirziu .

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger