Oglinda electorală

0

Iată din nou venită vremea dezbaterii periodice asupra boicotului electoral. În buna tradiție a profesioniștilor sănătății mintale, nu am un îndemn de dat, în niciunul dintre sensuri. E decizia dumneavoastră dacă votați sau nu. Ce pot să vă spun e că sistemul va merge oricum: poporul are întotdeauna dreptate. A avut și până acum. Nu în sensul vreunei etici politice, ci într-un sens, dacă vreți, psihanalitic. România actuală e imaginea limpede a aspirațiilor noastre cele mai intime. E produsul minții colective, nu în dimensiunea ei ideatică, rațională, ci în cea reală, afectivă, primară. Suntem, că ne place sau nu, o autentică democrație. Politicienii noștri ne reprezintă perfect. E treaba lor să o facă: în ultimă instanță, prin definiție: politicianul e omul care ne descifrează dorințele și pulsiunile și se armonizează cu ele.

 

de Vlad Stroescu, specialist în psihiatrie

 

O prietenă din străinătate îmi spunea ce o frapează la București: variabilitatea extremă a peisajului, nu doar de la o stradă la alta, nu doar de la o clădire la alta, ci chiar și pe fațada aceleiași clădiri. Polimorfismul ăsta pitoresc nu este posibil în civilizații mai vechi: trebuie să te supui unui anumit standard comun. Dacă întreaga clădire e verde, nu-ți vopsi tu balconul în roz. Dacă, pe o stradă curată, casa ta e singura nezugrăvită, presiunea grupului te va forța să ți-o zugrăvești și tu. Există un anumit simț al proprietății comune care la noi e complet absent.

Un alt exemplu, care mă obsedează și pe care probabil l-am mai dat de multe ori: felul în care trotuarul de pe strada unei școli din cartierul meu e ocupat de mașini parcate. E mai mult decât vandalism în gestul de a parca mașina pe trotuar, sau pe trecerea de pietoni, sau, cum văd zilnic, în dreptul rampei de acces al persoanelor disabilitate al policlinicii unde lucrez. Vandalismul e un soi de frondă socială intenționată. Ori în urbanismul nostru nu vreo rea intenție, ci ceva și mai grav: o lipsă de empatie. O sociopatie.  Oameni care, individual, nu sunt psihopați, luați în grup, se pot comporta psihopatic. E o întreagă teorie pe marginea acestui straniu efect, rămas în istoria psihologiei sociale sub numele propriu Kitty Genovese, cum o chema pe victima unui omor brutal care ar fi putut fi oprit dacă vreunul dintre martori s-ar fi obosit să sune la poliție.

Nu ne gândim niciodată la noi înșine ca la niște psihopați, cu toate astea comitem zilnic miriade de gesturi antisociale, mai mici sau mai mari, pentru că etica noastră comună ne permite acest lucru. Etica nu este doar un set de restricții, ci expresia ultimă a unui ideal. În termeni psihanalitici, comportamentul nostru comun este dictat de un fel de supra-eu colectiv. Iar acest supra-eu este profund egoist și nu are alt motor decât auto-propășirea, chiar cu prețul daunei celorlalți.  Desigur, putem să raționalizăm, să dăm vina pe alții, să găsim motive care să ne justifice acțiunile în proprii noștri ochi. Școlarii merg pe carosabil pentru că primăria nu mi-a făcut parcare. Blochez rampa pentru scaunul cu rotile pentru că nu văd niciun handicapat prin preajmă. Iau șpagă pentru că altfel nu pot să trăiesc. Fiule, în viață trebuie să te gândești în primul rând la tine și să faci mulți bani, asta e important. Ești fiul meu și de asta îți zic.

Recent, politicienii noștri au schimbat o serie de insulte sub forma unor „diagnostice” psihiatrice. Desigur că genul ăsta de invective are o dublă gravitate: pe lângă faptul că sunt jigniri, ele sunt profund discriminatorii la adresa oamenilor care suferă de boli psihice.   Dincolo de asta, pseudo-diagnosticele puse erau complet eronate. Niciun politician nu suferă de psihoză. Ei nu au halucinații, dezorganizare a gândirii și nu eșuează în a funcționa în mediul lor. În schimb, foarte mulți politicieni sunt însă niște sociopați autentici. Așa au fost dintotdeauna. Totala lor neinvestire afectivă în problemele reale ale populației, demagogia, ipocrizia, instabilitatea, lipsa de scrupule, comportamentul infracțional, tot ceea ce le reproșăm de regulă, echivalează cu criterii de diagnostic ale tulburării de personalitate antisociale.

Motivul pentru care avem însă politicieni psihopați nu este vreo conspirație secretă internațională, nici un nenoroc al destinului, nici o neputință a noastră în fața grupurilor criminale organizate. Politicienii sunt suma personificată a idealurilor noastre civice. Priviți-vă politicienii și vă veți vedea latura întunecată în oglindă. În orice proces de schimbare a ceea ce suntem, o singură zi e foarte puțin. Fie ea și zi de vot. Dacă e să schimbăm, să reformăm clasa politică, schimbarea trebuie să înceapă în interiorul nostru. În ceea ce așteptăm, ne dorim, și simțim față de ceilalți. În direcția în care privim atunci când cel de alături suferă. În ceea ce ne învățăm copiii. În asumarea responsabilității, nu doar pentru spațiul nostru intim – el e de cele mai multe ori mic și sărac –  ci pentru spațiul nostru comun. Și asta în majoritatea zilelor săptămânii, în majoritatea lunilor anului, nu doar pe 25 mai 2014.

Absolut nimic nu se va schimba înainte de noi înșine. Nu va veni niciun vodă luminat să ne îndrume, și nici măcar vreun politician cu bună credință. Buna credință a politicienilor nu poate apărea decât ca reacție la propria noastră bună credință. Ce caraghioși sunt toți indivizii ăia deghizați de pe panourile electorale. Dar ei sunt caraghioși doar pentru că încearcă să ne imite. Politicianul e caricatura ta și a mea. Iar caricaturile sunt adesea mai revelatoare decât portretele romantice. Dar asta poate fi un lucru foarte util. Eu unul voi profita de campania electorală să mă privesc în oglinzile de pe străzi și să îmi aranjez nițel ținuta. Dumneavoastră?

Acest material a fost preluat de pe site-ul specialistului în psihiatrie Vlad Stroescu.

 

Citiți și:

Mergem sau nu la vot pe 25 mai?


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger