Oficial: Poluarea aerului cauzează cancer

1

Poluarea aerului a fost clasificată, oficial, ca fiind carcinogenă. Măsura a fost luată de Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC), din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.

 

poluare

 

Traficul și emisiile industriale sunt categoric cauze ale cancerului la plămâni și au legătură, de asemenea, cu cancerul intestinal. IARC este un organism care se pronunță doar atunci când are dovezi clare, subliniază The Guardian.

“Aerul pe care îl respirăm e poluat cu un amestec de substanțe care cauzează cancer”, spune dr. Kurt Straif, director al IARC. “Știm acum că poluarea aerului nu este doar un factor major de risc în general, dar și o cauză de mediu importantă a deceselor din cauza cancerului”, a adăugat acesta.

Poluarea aerului este deja un factor cunoscut pentru creșterea riscului pentru mai multe boli, prin care afecțiuni cardiovasculare și boli respiratorii. Numărul celor expuși la poluarea aerului a crescut rapid pe măsură ce țările s-au industrializat. Cele mai recente date arată că 233.000 de oameni au murit din cauza cancerului la plămâni cauzat de poluarea aerului în 2010.

IARC monitorizează studiile referitoare la riscurile de cancer și emite avertizări referitor la factori carcinogeni. Noxele de la mașini, solvenții, metalele și praful au fost etichetate ca factori carcinogeni. E pentru prima dată când IARC clasifică poluarea aerului în general ca o cauză a cancerului.

Principalele surse de poluare sunt traficul, centralele energetice, emisiile industriale și agricole. IARC mai spune că poluarea aerului variază în funcție de țară, dar toate țările din lume sunt afectate de poluare și trebuie să acționeze.

Sursa: The Guardian


Un comentariu

  1. Da,poluarea aeruluin este una dintre cele mai naspa cauze a mortii, dar degeaba sunt atatea sait-uri despre asta pentru nimic nimeni nu poate modifica asta.Singura fapta ajutatoare este ca elevii au informatii pentru referate.

Reply To milena Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger