Ochii ațintiți asupra noastră ne fac mai buni

0

De câte ori ați fost într-o cantină sau în fast food și nu ați debarasat deșeurile generate de produsele pe care le-ați consumat? De câte ori ați aruncat gunoaie pe jos gândindu-vă că toată lumea face asta? Dar ce se întâmplă atunci când aveți tot timpul niște ochi ațintiți asupra voastră? Cercetătorii britanici explică cum și de ce ne poate afecta comportamentul simpla afișare a unui poster ce înfățișează o pereche de ochi scrutători.

Cercetătorii de la Universitatea din Newcastle, Marea Britanie, a realizat un experiment în care a demonstrat că simpla afișare a unor postere ce înfățișează o pereche de ochi scrutători este suficientă pentru modificarea comportamentului uman. Pe parcursul a 32 de zile, oamenii de știință au petrecut multe ore înregistrând atitudinea oamenilor din cantina universității față de deșeurile pe care le produceau. Au numărat indivizii care făceau curat după ei după încheierea mesei și au stabilit efectul ochilor din postere asupra comportamentului lor în comparație cu alți stimuli vizuali, cum ar fi, de exemplu, postere cu flori. Afișele au fost poziționate la nivelul ochilor indivizilor în locuri alese aleatoriu în fiecare zi. Cercetătorii au observat că, în perioadele în care posterele cu ochi tronau peste cantina universitară, de două ori mai mulți oameni au curățat după ei decât atunci când au fost expuși afișelor cu flori.

Acest experiment are în spate o lungă tradiție psihologică de explicare și stimulare a cooperării umane sub umbrela colectivității. În termeni tehnici, vorbim aici de „dilema socială”, mai exact situația în care interesele personale nu se pupă cu cele ale colectivității – de exemplu, ar fi mai simplu ca eu, ca individ, să arunc gunoiul pe jos, dar dacă toată lumea ar face la fel, ne-am îngropa în deșeuri. În anii ’70, o echipă de cercetători a arătat că prezența altor oameni într-o încăpere pare să aibe un efect pozitiv asupra indivizilor confruntați cu astfel de dileme sociale. Acum câțiva ani, alți oameni de știință au publicat un articol în care arătau că oamenii devin mai cooperanți în jocurile video cu profil economic atunci când sunt urmăriți pe ecran de un robot cu ochi de om. Cercetătorii de la Universitatea din Newcastle au încercat să înțeleagă mai bine efectul ochilor scrutători asupra comportamentului uman.

Cum se explică așadar succesul afișelor cu ochi? Oamenii, la fel ca alte animale, dispun de o arhitectură neuronală ce le permite detectarea trăsăturilor faciale, inclusiv a prezenței ochilor. Acest sistem înnăscut a reprezentat un instrument evoluționar important în vremurile străvechi, mai ales pentru depistarea inamicilor care stăteau la pândă. Mai departe, capacitatea noastră de a funcționa în situații sociale se bazează pe abilitatea de a exploata informațiile sociale furnizate de expresiile chipurilor și ochilor altor oameni. Ce este și mai interesant e că acest sistem implică în mare parte regiuni cerebrale care nu țin de controlul voluntar. Experimentele au demonstrat că oamenii nu reușesc să-și înăbușe răspunsul (care este rapid și automat) la privirea altora chiar și atunci când sunt instruiți să facă asta. Asta se poate explica tot evoluționar, oamenii având nevoie să evalueze rapid riscul de a fi atacați de un prădător.

Asta înseamnă totodată și că există posibiltăți de păcălire a acestui sistem, exact ceea ce a demonstrat recentul experiment al cercetătorilor britanici: obiectele care doar aduc cu ochii umani sunt îndeajuns pentru a declanșa răspunsul automat de mai sus și a modifica comportamentul social. Aceste observații pot avea și implicații practice. De exemplu, supermarketurile ar putea folosi camere video sub forma unor ochi care clipesc drept modalitatea de a reduce numărul furturilor, iar zonele liniștite, dar nesigure ar putea beneficia de pe urma afișării unor postere cu ochi.

Sursa: Scientific American

Foto: Flickr/wheels3217

Citiți și:

Creierul este … şi ceea ce mâncăm

Miturile emisferelor cerebrale: de stânga sau de dreapta

Addicted to Love: Dragostea – chimie sau sentiment

Neuroni care vibrează la unison: De unde vine empatia?

Generarea de noi neuroni – cheia adaptării la nou


Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger