Un raport alarmant, realizat de International Programme on the State of the Ocean, anunţă că descoperirile celor cinci ani de cercetări sunt “şocante”: poluarea, încălzirea, acidifierea, pescuitul excesiv şi hipoxia afectează oceanele mult mai dramatic decât ne-am fi putut imagina. Cercetătorii susţin că avem de-a face cu “o situaţie extrem de gravă, care necesită măsuri drastice imediate.”
Studiul arată că degradarea oceanelor se întâmplă la o viteză mult mai mare decât cea estimată până acum, iar suprapunerea factorilor care afectează substanţial în acest moment mediul marin asigură toate condiţiile necesare unei extincţii în masă, fiind foarte asemănătoare cu datele care au dus până acum la toate extincţiile majore din istoria planetei.
Cele mai importante trei cauze care determină această situaţie alarmantă sunt creşterea hipoxiei (cantităţi foarte scăzute de oxigen) şi a anoxiei (lipsa oxigenului care creează “zone moarte”), încălzirea şi acidifierea. Înrâurirea acestor trei factori vor conduce inevitabil, potrivit cercetătorilor, la distrugerea în masă a formelor de viaţă marine.
Acesta este doar unul dintre rapoartele recente care alarmează cu privire la gravitatea problemei oceanelor: o cercetare recentă publicată de World Resources Institute susţine că, până în 2050, toţi recifii de corali ar putea dispărea dacă nu sunt luate rapid măsurile necesare, iar un studiu realizat de BioScience declară stridiile “dispărute propriu-zis”, cauzele fiind cultivarea excesivă şi bolile. Săptămâna trecută, un grup de cercetători au anunţat că “zona moartă” a Golfului va fi cea mai mare din istorie, dat fiind nivelul extrem de ridicat de nitraţi şi fosfaţi proveniţi din fertilizatori, care au invadat râul Mississippi.
Raportul International Programme on the State of the Ocean sugerează luarea unor măsuri imediate în zonele-cheie: reducerea emisiilor de CO2, eforturi concertate de refacere a ecosistemelor marine şi adoptarea unor principii care să asigure un grad de risc cât mai scăzut. “Momentul pentru protejarea inimii albastre a planetei a venit acum, când este esenţial şi urgent,” arată Dan Laffoley, unul dintre autorii studiului.
Sursa: Huffington Post
Foto: Flickr / PatrickSmithPhotography