“Ar fi util să avem şi acum o societate civilă activă, vie, puternică, precum cea din anii ’90,” a spus ieri Ion Iliescu. Aspiraţia declarată a fostului preşedinte e cu atât mai surprinzătoare cu cât alegerile prezidenţiale recent încheiate au marcat o mobilizare fără precedent tocmai din partea acestei societăţi civile. În cele două tururi de vot, sute de oameni obişnuiţi, de la studenţi şi jurnalişti, la profesori sau angajaţi în companii s-au înscris prin intermediul mai multor organizaţii neguvernamentale să fie observatori în diferite secţii de votare din ţară sau din străinătate.
Foto: George Popescu
Exemplul acestor oameni care au lăsat la o parte confortul pentru o acţiune concretă, voluntară, ilustrează limpede că societatea civilă de care vorbeşte Ion Iliescu e mai activă, mai puternică şi mai vie ca oricând, în ultimii 25 de ani. Am stat de vorbă cu câţiva dintre observatorii care, de cele mai multe ori, au avut de înfruntat ostilitatea primarilor şi membrilor comisiilor de vot, ale căror jocuri electorale se bazau pe reguli proprii, bine consolidate prin exerciţiile de fraudă. Le-am trimis un scurt chestionar câtorva dintre aceşti observatori care au construit, din postările lor din reţelele sociale, un buletin de ştiri constant, la firul ierbii.
Întrebările la care i-am rugat să răspundă sunt:
- Ce te-a motivat să fii observator la aceste alegeri?
- Care au fost cele mai mari dificultăţi întâmpinate?
- Cum au reacţionat oamenii la prezenţa voastră, de la autorităţi locale, membrii ai comisiilor la cetăţenii veniţi la vot?
- Care crezi că e cel mai important lucru pe care l-ai învăţat din experienţa de observator independent?
- Care a fost primul gând, la finalul zilei, când s-au închis urnele?
Mai jos, puteţi citi răspunsurile lor.
Monica Mocanu, 45 de ani, profesor de liceu, activist non-guvernamental
Observator în comuna Calvini, judeţul Buzău (primul tur), acreditată de APD Buzău
Am mers din mai multe motive: mai întâi, am dorit să-mi încurajez prin exemplul personal prietenii să facă la fel. Unii dintre ei au făcut-o, şi în turul 1 şi în cel de-al doilea. Apoi am considerat că descrierea experienţei pe Facebook va fi de folos. De asemenea, am vrut să văd dacă, în contextul alegerilor, exista vreun specific pentru comunitatea de romi. Doar în ultimul rând am mers pentru a sesiza nereguli şi a susţine oamenii care ar avea nevoie de un observator extern
Nu au fost situaţii neobişnuite, pentru că “treburile” păreau organizate dinainte. Comuna este una în care primarul şi viceprimarul trecuseră de la PNL la PSD şi era una din acele comunităţi în care opţiunea politică a liderilor locali era determinantă pentru opţiunea cetăţenilor, luaţi individual. Am întâlnit comisii foarte bine pregătite şi care aveau respect faţă de lege, iar jandarmii şi poliţia au reacţionat bine la sesizările membrilor opoziţiei referitoare spre exemplu de aducerea cu maşinile a alegătorilor la vot.
A existat o preocupare pentru prezenţa unui observator extern, în sensul că sesizările făcute de mine (de exemplu, pentru plecarea viceprimarului din faţa secţiei) au fost percepute ca legitime şi s-a reacţionat corect la ele. Nu au existat nici un fel de impedimente pentru desfăşurarea activităţii mele. Miza însă în turul 1 a fost mai mică, în sensul în care ei înşişi (partidele de la putere şi de la opoziţie) se observau reciproc. Au existat plângeri penale depuse de membrii opoziţiei şi câteva înfruntări verbale, dar nu mai mult.
Am învăţat că e important să creezi alianţe cu oamenii locului şi să acţionezi având legea de partea ta. Dacă sunt bine pregătiţi şi cunosc legea, oamenii reacţionează la abuzuri şi pot fi curajoşi şi determinaţi, chiar dacă ştiu că sunt pericole serioase la care se expun (ameninţări fizice, rămânerea într-o comunitate în care pot suferi represalii).
Primul gând care m-a impresionat a fost ca exerciţiul votului este unul vital într-o democraţie, apropiind printr-un gest comun oameni care sunt diferiţi, care au aspiraţii diferite, experienţe de viaţă diferite şi care locuiesc peste tot în ţară. Tocmai de aceea, sentimentul de neputinţă referitor la faptul că am avut sentimentul că oamenii au fost cumpăraţi să voteze cu cine li s-a indicat a fost pe măsură. În consecinţă, am scris câteva gânduri şi într-o notă pe Facebook, sub impresia puternică a experienţei de acolo.
Claudia Apostol, 33 de ani, architect, casatorită, mama unui copil de 6 ani
Observator în comuna Poeni, judeţul Teleorman (primul tur) şi coordonator al observatorilor acreditaţi de Centrul de Resurse Civice (al doilea tur)
În primul rând, am fost motivată de un regret – acela că am ratat participarea ca observator la referendumul cianurii, când colegi din Campania Salvaţi Roşia Montană au reuşit să frâneze avântul unei companii miniere, care, cu complicitatea autorităţilor locale din 35 de localităţi din Apuseni, vroiau să arate lumii că motii vor musai minerit. Nu le-a ieşit. Ideea acreditarilor, de fapt, aşa a şi apărut, într-o discuţie cu colegi din campanie: ”ce fain ar fi să se acrediteze observatori ca la referendum, doar ca în toată ţară!”. A pornit ca o nebunie, dar am zis să vedem dacă avem cu cine – şi atunci am întrebat acelaşi ONG prin care s-au făcut acreditările şi la referendum: Centrul pentru Resurse Civice. Au fost încântaţi. Au fost încântaţi şi mai mulţi din Uniţi Salvăm, care au văzut în această campanie un demers sănătos de implicare civică, acolo unde autorităţile eşuează. Şi ne-am pus pe treabă – s-a dat call pentru doritori şi înscrierile au început să curgă. În total, pentru ambele tururi vreo 700 de oameni au solicitat acreditarea ca observator independent doar prin Centrul pentru Resurse Civice.
Acreditarea în sine a fost un coşmar de multe ori. Legea are multe hibe şi practic birourile electorale judeţene (care eliberează efectiv actul de acreditare) o pot interpreta cum doresc. De aici, o sumă de probleme din cauza cărora am ajuns chiar în instanţă, cu o contestaţie formulată împotriva unui birou electoral judeţean care a refuzat acreditările pe motiv că le-am depus prea târziu. Şi am câştigat, e greu şi cu aritmetica de multe ori, nu doar cu legea. Problemele majore au fost însă în secţii. Sau, mai bine spus, în jurul lor. ”Turism electoral” e aşa o formulare gingaşă faţă de ce se întâmplă în multe localităţi de prin Olt, Călăraşi, Teleorman sau Ilfov. Zeci de maşini transportă de colo colo oameni, poliţia ridică din umeri, ba chiar te şi amendează dacă tot îi suni să faci reclamaţii pentru că abuzezi de serviciile lor, primarii sunt la ei acasă în secţia de vot, iar preşedinţii secţiilor de votare de multe ori sunt neputincioşi în faţa asaltului administraţiei locale. Birourile electorale judeţene, cărora observatorii le raportau toate cele, au fost, cred, excedate de numărul de sesizări şi, cu excepţia unor situaţii punctuale, când intervenţia lor chiar a dus la normalizarea situaţiei, au fost mai mult ineficiente.
În primul tur, în comună Poeni, Teleorman, eu am avut norocul şi bucuria să ajung într-o secţie foarte aşezată, cu un preşedinte de secţie riguros. Au fost ostili la început – şi asta s-a întâmplat cam peste tot în ţară şi străinătate: sunt şocaţi iniţial, nu înţeleg prin ce concurs nefericit de evenimente ai ajuns tu acolo, ce urmăreşti. Devin neliniştiţi. Pe parcurs se calmează, se relaxează şi se comportă cum le e firesc. Atât de firesc în unele secţii, încât obsevatorii sunau să îmi spună: ”aici e totul pierdut, oamenilor ăstora nu le pasă că suntem aici. Se fraudează la foc continuu şi nu intervine nimeni!”
Am învăţat, în primul rând, că oricât de nebunească ar părea o idee, sigur vei afla că mai sunt nebuni ca tine gata să se arunce în joc. Eu mă bucur că au fost alţi 700 de nebuni care şi-au propus să stea cu ochii pe procesul electoral şi să se implice, în ţară şi în diaspora. Am învăţat că oamenii vor să se implice, dar nu mulţi ştiu de unde să înceapă. Şi poate cea mai preţioasă dintre învăţăturile zilei de 16 noiembrie a fost aceea că niciodată nu trebuie să subestimezi ce pot face cei care se unesc. Deşi am văzut asta în nenumărate rânduri, mereu sunt din nou şi din nou impresionată de efectele unor gesturi mici în raport cu contextul general, dar importante prin forţa exemplului şi a potenţialului de multiplicare.
La 21.00 s-au închis secţiile de vot şi telefonul meu a tăcut. Sunase de la 5 dimineaţa în continuu. Era momentul în care toţi observatorii se concentrau pe numărarea voturilor. După jumătate de oră a început din nou să sune, cu rezultatele din fiecare secţie. Toată oboseala şi frustrarea acumulate în timpul zilei se transformă în vocile observatorilor în bucurie. Pentru că au putut participa la ceva care a tras atâtea semnale de alarmă, care a demascat un univers, o practică generală. Şi nu în ultimul rând, bucuroşi că temerea lor cea mai mare, aceea că alegerile vor fi fraudate fundamental şi că rezultatul general va fi profund alterat, părea să nu se concretizeze. Însă finalul zilei pentru mine a venit abia cândva după ora 2, când ultimul telefon, din Franţa, s-a încheiat cu ”uite, domnule, că a meritat!”.
Luiza Vasiliu, 30 de ani, jurnalist
Observator în comuna Iepurești, județul Giurgiu (al doilea tur)
M-am implicat din dorința de a împiedica, pe cît posibil, frauda electorală.
Cea mai mare dificultate a fost a-i face pe cei din comisie și pe mai marii comunei să înțeleagă că legea nu le permite persoanelor neacreditate să stea în secția de votare, cu atît mai mult cu cît persoanele respecitve sînt primarul și viceprimarul comunei, care întîmpină alegătorii cu un zîmbet larg pe buze și îi invită eventual, în biroul lor.
Membrii comisiei au reacționat bine la prezenţa mea, la fel și primarul. Viceprimarul a fost, în schimb, destul de zeflemitor (”hm, e prima dată cînd vine un observator aicea la noi”), nu i-a convenit că-l rog să nu mai facă ture prin și pe lîngă secție. Eu am fost norocoasă, ceilalți colegi ai mei au fost primiți cu mult mai multă ostilitate.
Am învăţat că e singura modalitate de a preveni frauda electorală și de a mai domoli puțin influența uriașă a primarilor din sate asupra comunităților lor e prezenta observatorilor independenți. Și că tura viitoare nu mă mai duc neînsoțită.
M-am gândit că în sfîrșit se termină totul și pot să plec acasă.
Andreea Berechet, doctorand la UNATC şi bursier al Academiei Române
Observator în satul Movileni, judeţul Olt (primul tur) şi în satul Optaşi- Măgura, judeţul Olt (al doilea tur)
Ştiam că se face turism electoral la greu, cu ocazia referendumului eram într-o excursie cu bicicleta peste câmp. În satul Coşoba (judeţul Giurgiu) am ajuns la cârciuma din sat şi ce să vezi? Un grup mare de localnici aşteptau autobuzul să îi ducă la vot. Vorbeau între ei entuziaşti – Băi, să vezi, cum ne pornim la drum pun ăştia maşinăria şi ne fac cafea, dau şi crenvurşti calzi, eu nici nu am mâncat acasă să am loc ! altul : Ba eu vreau mămăligă şi mici şi găleata! Ne-am amuzat, am povestit întâmplarea şi ar fi rămas o secvenţă de tip Kusturica, dar nu aş fi avut revelaţia că, în fond, fiecare vot contează. Am înţeles că tot vorbind noi între noi, şi propagând pe Facebook, nu facem mare lucru, pentru că dinspre sate se fură cu sacul, aşa că, m-am înscris observatori. La Movileni, în şcoală unde s-au organizat alegerile nu există grup sanitar în incintă, e la alegere pe tăpşanul din spate. În sala de clasă unde era secţia de vot săreau şobolani ca nişte basketbalişti de mare performanţă, în coş, pe scaune. Este o sărăcie greu de imaginat de aici, din bula noastră de confort, cu apartamente cosy şi cârciumi pe alese.
La Movileni, pe 2 noiembrie, primarul şi încă 5 acoliţi înalţi, vânjoşi aduceau votanţi şi insistau să intre cu ei în cabină. Scoteai unul, intra altul, dar nu lăsau bătrânii singuri. Certuri, sezizări, sunat la BEJ Olt, la Poliţie. Primarul Toma Ion Sorin a continuat să vină, să se certe, să încerce să ne mituiască, să ne ameninţe cu bătaia, cu devastarea maşinii, poliţia de la 112 nu a venit (mai târziu am aflat că acolo se afla şefa nevasta unui fost primar, fost sau actual deputat, celebrul Bulă din Coloneşti ). A sosit un ofiţer trimis de BEJ, care ne-a asigurat escorta de poliţie la plecare. Deşi ne-a promis că va schimba poliţistul local, care ne-a mărturisit că este din sat şi „putem să îi facem orice el nu se pune cu primarele”, nu a făcut-o. Cel mai greu moment al zilei de 2 a fost pe seară, la numărarea voturilor, când primarul a luat pachetele de la secţia 376 (unde se încheiase numărătoarea) şi a spus că pleacă cu ele să le ducă el. A trebuit să ţip, să îi fac poză cu telefonul, deşi nu aveam voie să fac poză în secţie, dar aşa l-am mai calmat şi a rămas doar să mă bălăcărească. În Optaşi, erau mulţi care stăteau cu motoarele pornite şi fugeau mai departe în trombă către alte secţii, cu aceiaşi votanţi. O singură dată m-a îmbrâncit unul şi mi-a călcat pe telefonul cu care fotografiam, dar în rest au fost doar organizaţi şi eficienţi în furt, ceea ce a fost extrem de frustrant. Am zeci de poze de numere de înmatriculare ale maşinilor venite, unele de câte 8-10 ori, dar cu oameni diverşi. Am sezizat poliţia, a venit iarăşi acelaşi col Teleu, împăciuitor, a promis, a zâmbit şi a plecat. Aş mai pune frigul, stresul de a face faţă unui grup ostil şi nesomnul.
Cei de la secţii au reacţionat cu ostilitate, prima oară agresivi, la a doua tură primarul din Optaşi mai învăluitor şi cu tehnici securiste. Colegului meu Nicu Mihali i-au spus câţiva săteni că ne mulţumesc că am venit, şi că am mai făcut ordine, am mai potolit bandiţii.
Am învăţat că jaful la sate este total, ei nici nu au noţiunea ilegalităţii pe care o înfăptuiesc, spuneau mereu – la noi aşa e, noi aşa facem . Acuzaţi că intră cu oameni în cabina spuneau – Păi eu îi ţin pe ăştia, eu le dau lemne, cum să îi las acum? Primarii, ajutorii lor – vicele, secretara, poliţistul – se simt ca şi cum ar fi gazdele unei şezători, organizate de ei, cu mâncare, băutură, lemne, vin şi aduc, sunt atenţi, cine mai lipseşte, hai să îi aducem şi pe aia, etc. Noi eram musafiri nepoftiţi, inadecvaţi şi periculoşi.
Ne-am bucurat că am scăpat cu maşina întreagă şi nebătuţi. Eram furioşi că am asistat aproape neputincioşi la transportul cu votanţi, dar cred că au fost mai puţini faţă de alte dăţi.
Matei M. Bărbulescu, 23 de ani, jurnalist
Observator în comuna Coloneşti, judeţul Olt (ambele tururi)
Am vrut să fiu observator din curioziatatea de a afla ce se întâmplă într-un loc unde se practică turismul electoral, din dorința de a împiedica orice fel de fraudă şi pentru că subiectul în sine are potențial de reportaj mișto.
Nu am putut să oprim frauda. În fața secției de votare era un parc auto cu mașini care venea și plecau. Metodele erau creative, șoferii schimbau mașinile și se ascundeau în spatele scuzei că aduc oameni bătrâni la vot, care nu se pot deplasa. Dar printre cei bătrâni erau și oameni care se puteau deplasa fără probleme, de 30-40 de ani. Și nu înțeleg de ce se înscriau pe listele suplimentare. De ce îi duceau cu mașina în alt sat. Tot ce puteam să facem este să scriem niște sesizări, care oricum nu ar fi ajuns nicăieri pentru că au plecat fără să scrie procesul verbal. Cireașa de pe tort: fostul primar, actual deputat PSD, Nicolae Stan, s-a acredidat din partea OLT Press. El și încă trei bărbați bine făcuți au dirijat modul prin care s-a produs procesul electoral în secție. Președinta tăcea din gură, iar locțiitoarea, soția domnului deputat, executa ce el spunea, iar bodyguarzii se asigurau că nimeni nu comentează. La sfârșit, ei au luat sacul cu voturi și au demarat ca în Fast&Furios.
Cei mai mulți din comisie făceau miștouri ieftine de noi și ne acuzau că suntem cumpărați de vreun partid. În rest, nimeni nu ne băga în seamă. O tipă din comisie mi-a călcat de două ori telefonul în picioare pentru că vorbeam prea mult cu prietenii mei.
Știam că există două Românii, dar cu totul altceva este să vezi cu ochii tăi ce se întâmplă într-un loc în care democrația este o butaforie.
Nu vreau să par exagerat, dar primul gând a fost să plec de acolo întreg, și asta cât mai repede.
Daria Marinescu, 30 de ani, media manager
Observator în comuna Gălbinaşi, judeţul Călăraşi (al doilea tur)
Auzisem de foarte mult timp de fraudele care se fac, mai ales în zona de sud a țării și mi-am dorit să mă implic. În primul tur nu am putut să particip. Am încercat să îmi iau revanșa în turul doi și am convins patru persoane să ni se alăture. Știam ce se întâmplase în primul tur și eram foarte determinați să fim acolo, cât mai mulți.
Cred că cel mai greu a fost să ținem piept agresiunilor venite din partea primarului, intimidărilor. Am fost filmați, s-a țipat la noi, am fost amenințați. În plus, te simțeai neputincios în fața valului de turiști electorali, aduși de primar cu mașina, în fața unei comisii care simpatiza în totalitate cu PSD, în fața preşedintelui de comisie care executa ordinele primite de la primar prin telefon. Mi-a rămas în minte imaginea oamenilor aduși parcă la tăiere. Mulți nu erau acolo din convingere. Și teama din ochii lor. Ieșeau din cabina de vot cu buletinul la vedere, îndreptat spre comisie, pentru a arăta ca au votat “cu cine trebuie”. Am făcut sesizări, am sunat la BEJ și am dat declarații la Poliție. Lucrurile astea au contat.
Când am ajuns dimineața in fața secției de votare, paznicul a sunat imediat președintele comisiei pentru a-l anunța că “au venit, dar nu știu cine sunt; păi și le zic să plece?”. Comisia a ajuns în număr incomplet la ora 06:45. Le-am atras atenția că secția se deschide în momentul în care se adună minim 5 membri. Şi-au aruncat priviri duplicitare, îi incomoda vizibil prezența noastră. Pe parcursul zilei, relația se transformase în “ei vs noi”. Invocarea legii le stârnea zâmbete ironice pe față și în cele din urmă răbufniri necontrolate. Primarul s-a plimbat in prima parte a zilei de la o secție la alta, pana când BEJ-ul, în urma sesizărilor făcute de noi, a trimis Jandarmeria. Când am dat declarația la Poliție, domnul polițist a conchis: “Dacă ceea ce ați semnalat se dovedește a fi fals, voi veți avea de plătit.” Cetățenii ne priveau ca pe niște exponate venite din altă lume.
Vreau să povestesc o situație specială. Un bătrân a intrat în secție și a dat cu ochii de mine. Mi-a zâmbit cumva, duplictar. A înaintat și-a luat buletinul de vot și iar și-a îndreptat privirea spre mine, zâmbind. În momentul în care a introdus buletinul în urnă, privirea lui spunea “Mulțumesc că sunteți aici!”.
Știu ca am repetat pe tot parcursul zilei un singur lucru. Asta e realitatea, aici te trezești și ieși din bula în care trăiești. Cei care suntem departe de mediul rural îi judecăm pe cei de la sat, fără să înțelegem presiunile la care sunt expuși de către autoritățile locale. Toți ar trebui să trecem prin experiența asta. Am simțit că am făcut diferența. Dacă ieși din zona de comfort, poți schimba multe. Cu puțin curaj si determinare, putem trăi în societatea pe care toți ne-o dorim.
Când s-au închis urnele, am zis că orice ar fi, nu îi vom lăsa să ne dea la o parte. Eram deciși să fim atenți, să semnalăm orice derapaj al numărătorii. Au fost mai incisivi si mai agresivi decât pe parcursul zilei, dar tot nu le-a ieșit. După ce am primit procesul verbal și am părăsit secția, am plâns. A fost o zi încărcată, din care am învațat multe.
Alina Daniela Bogdan, 34 de ani, project manager
Observator în comuna Izvoarele, judeţul Olt (al doilea tur)
M-au motivat poveştile auzite de-a lungul timpului despre multitudinea metodelor de fraudă practicate la noi. Îmi doream să văd cu ochii mei dacă este adevărat sau nu.
Autoritățile au fost stânjenite, președintele şi vicele de secţie extrem de ostili şi localnicii politicoşi.
Dificultăţile au fost foarte multe, legea nu însemna nimic pentru ei, aveau propriile reguli de organizare şi practic trebuia să comunic cu ei prin telefoane de la BEJ Olt.
Am învățat că, dacă eşti perseverent, poţi schimba lucruri
Închiderea urnelor a fost unul din cele mai tensionate momente, urma numărătoarea. Pe hol era un grup de aproximativ 10 tineri PSD care au încercat şi au reuşit de mai multe ori să intre în secţie în timpul numărătorii. Erau agitaţi şi deveniseră chiar violenţi bătând cu pumnii şi piciorele în ușă când eu ceream ca aceasta să se închidă. Citiseră postările mele de pe Facebook şi aveau un comportament agresiv faţă de mine. Am plecat escortată.
Sanda Veber, 36 de ani, antropolog şi cineast
Observator la secţia nr. 61 din Ambasada României la Paris
M-au motivat exemplul unor prieteni de pe Facebook şi teama că alegerile vor fi din nou fraudate. Mă interesează politica, am un spirit combativ şi vroiam să trec de la dezbateri şi opinii pe Facebook, la fapte.
Mi-am imaginat că lucrurile se vor desfăşura fără mari probleme, vroiam să supraveghez bunul mers al procesului de votare, dar mă aşteptam ca fraudele să aibă loc în sate cu primari PSD-işti, în Teleorman, în Olt, nu la Paris. Evenimentele de la Paris, cozile imense, revoltele, ocuparea ambasadei au fost o surpriză pentru toată lumea, nimeni nu se aştepta la asta, dovada că autorităţile au fost luate prin surprindere, complet nepregătite. O altă dovadă a suprizei generale este şi faptul că alegerile de la Paris n-au părut să intereseze nici presa, nici observatorii externi, la primul tur, pentru ore bune. Până la începerea revoltelor, am fost singurul observator din Ambasadă, iar ca reprezentant al presei, a fost prezent un singur reporter de la RFI. La al doilea tur, ştiam deja la ce să mă aştept, cu toţii ştiam, membrii biroului, ambasadă, presa. De altfel, pe 16, în Ambasada au fost 5 observatori, iar presa a fost reprezentată de trei televiziuni (Digi24, TVR, RTV) şi câţiva jurnalişti de presă. Chiar şi televiziunile franceze au trecut pe acolo, alertate de către vecinii francezi care nu pricepeau ce se petrece (ITV, France3, France Inter)
Am avut tot suportul preşedintelui secţiei de votare nr.61, din Ambasadă. Dl. Oleg Ungureanu n-a refuzat să-mi arate nici un document, nici chiar celebra circulară care era destinată membrilor MAE şi a făcut eforturi pe tot parcursul zilei de a calma oamenii, membrii biroului au făcut chiar şi o cerere de prelungire a orelor de închidere a urnei, la BEC. Nu i-am bănuit nici o clipă de încercare de fraudă, dar în primul tur s-a pierdut foarte mult timp, căci după ce spiritele s-au încins, biroul a funcţionat cu mai puţini membri ,dat fiind că trebuiau să intervină, pe rând, pe lângă oamenii de la coadă care cereau explicaţii pentru proasta organizare. În turul al doilea, dat fiind că au existat voluntari şi o mai bună organizare a birourilor, lucrurile au mers mult mai repede, dar stresul şi presiunea au fost mult mai mari, în faţa Ambasadei s-a scandat fără încetare «Jos Ponta» şi «Vrem să votăm!» începând cu orele 9.30h dimineaţa şi încă o oră şi jumătate după închiderea urnelor. Cei ce au ajuns să voteze, după mai bine de 8, 9, 10 ore de aşteptare, erau mult mai nervoşi decât în primul tur şi nu ezitau să-şi exprime nemulţumirile cu voce tare odată ajunşi în secţia de votare.
În primul tur, alegătorii m-au privit la început cu suspiciune, cum mă puteam mişca liber prin ambasadă şi nu aveam legitimaţie de observator, m-au asociat la început cu personalul ambasadei şi mi-au cerut explicaţii pentru organizarea necorespunzătoare a votului. La auzul cuvântului «observator», mi-au cerut «să observ» ce se petrece şi să transmit presei, guvernului, la Bucureşti, «lui Ponta», nemulţumirile lor. La cererea lor, am pus camera de filmat la treabă, iar faptul că nu lucram pentru o televiziune cunoscută ci pentru o asociaţie, le-a dat o oarecare încredere.
În turul doi, am avut surpriza să întâlnesc din nou la cozi, sau să fiu recunoscută de către oamenii revoltaţi care şi-au exprimat nemulţumirile în faţa camerei la primul tur. Mulţi văzuseră cele două montaje făcute pe 2 noiembrie şi faptul că îmi îndeplinisem promisiunea faţă de ei, de a da materialul netrunchiat presei, i-a făcut să se apropie de mine şi să-mi spună iar ce-aveau pe suflet. Am fost impresionată să văd că oameni care aşteptaseră deja 3,4, 5 ore în primul tur s-au întors ca să aştepte, 8, 9, 10 ore şi la al doilea.
În privinţa personalului ambasadei, a poliţiei, a membrilor MAE, am simţit o schimbare de atitudine între primul şi al doilea tur. Am simţit că erau mult mai atenţi, că prezenţa mea şi a celorlalţi observatori era importantă pentru ei ca martori a îndeplinirii misiunii lor, că cei ce puteam zice «de bine» dar şi «de rău». În ciudat faptului că nu cunosc atribuţiile exacte şi nici limita de decizii şi libertăţi pe care şi-o pot asuma că angajaţi ai Statului în situaţii de criză ca cea survenită la ambasadă în cele două zile de alegeri, am simţit că erau preocupaţi să ne demonstreze că atât legal cât şi practic fac tot ce le stă în putinţă să amelioreze situaţia creată de lipsa birourilor electorale.
Ambasadorul Mazuru ne-a invitat, marţi, în săptămâna dinaintea turului doi, la o întâlnire şi un dialog deschis pentru a căuta soluţii împreună. Atunci s-a discutat posibilitatea prezenţei voluntarilor, dar cei prezenţi nu s-au sfiit să formuleze critici serioase şi dure la adresa MAE, a guvernului, a ambasadei. Faptul că ministrul Meleşcanu a invitat şi el observatorii, în ziua alegerilor, pe 16, la o întâlnire de discuţii despre situaţia de la Paris a fost o altă confirmare a faptului că părerea noastră contează, dacă nu pentru rezolvarea problemelor (era deja tardiv), măcar pentru comunicarea către presa, pentru criză de imagine.
Astăzi am primit pe mail o altă invitaţie la ambasada din partea ambasadorului Mazuru, care îşi doreşte să facă un debriefing după alegeri cu observatorii şi să le mulţumească pentru sprijinul acordat birourilor electorale. În al doilea tur, observatorii au sprijinit activ procesul de votare, au răspuns la întrebările alegătorilor, i-au direcţionat în secţia de votare şi au aprovizionat cu cafea şi apa membrii birourilor care nu aveau timp să ia pauze.
Am învăţat multe lucruri. Am învăţat legi, între turul unu şi doi, căutând soluţii care să compenseze lipsa de noi secţii, am citit toate cele 47 de pagini ale legii electorale, am discutat mult şi cu Elena Calistru de la Funky Citizens care mi-a răspuns la toate întrebările şi s-a zbătut să găsească soluţii pentru noi. Îi mulţumesc. Pe 2 noiembrie, când am transmis live text din ambasadă, am învăţat că vocea unui singur om contează şi că poate crea contra-putere dacă e preluată şi amplificată. În seara aia, zeci de oameni, prieteni, necunoscuţi, jurnalişti au preluat şi transmis informaţia, s-a ştiut ce se întâmplă, chiar dacă televiziunile aservite nu au ezitat să denatureze faptele şi oameni ca Stanoevici şi Corlăţean au dat declaraţii mincinoase.
Am cunoscut la Paris nişte oameni minunaţi, activi, motivaţi, membri ai unor asociaţii sau voluntari neafiliaţi, oameni care fie s-au numărat printre protestatarii din primul tur, printre organizatorii şi participanţii mitingului de protest sau printre oamenii de la cozi pe care i-am filmat şi care şi-au spus pasul. I-am întâlnit în primul şi în al doilea tur, au fost tenaci, au fost de neclintit, au fost sinceri în angajamentul lor. Am cunoscut un tip de unitate şi de mobilizare faţă de care eram foarte sceptică înaintea acestor alegeri, un tip de comunicare şi de mobilizare comună a celor din ţară şi a celor din străinătate. Am primit mesaje, spijin, idei, share-uri de la prieteni vechi şi noi şi de la necunoscuţi, mulţi necunoscuţi care mi-au cerut prietenia pe Facebook sau care pur şi simplu au comentat sau share-uit posturile, fotografiile, filmările. Cu toţii au vrut să contribuie, să se implice. La alegeri, i-am descoperit, pentru prima oară, pe romanii de la Paris, nu pe cei câţiva studenţi şi artişti din cercul meu de prieteni, ci pe cei mulţi şi tăcuţi, de toate vârstele, din toate zonele ţării şi pentru prima oară am simţit că suntem cu toţii la fel, dincolo de educaţie, de regiunea ţării din care venim, de slujbele pe care le avem şi de motivele pentru care suntem aici. Pentru prima oară, ne-am privit în ochi, aveam cu toţii acelaşi scop, vâsleam în aceeaşi direcţie.
La orele 21 fix, s-au închis porţile ambasadei, între mine şi sutele de manifestanţi care strigau cu forţa în fata ambasadei «Vrem să votăm!», în timp ce jandarmii francezi se pregăteau să «restabilească ordinea». Mă aşteptam la ce e mai rău. Erau oameni de toate vârstele, femei, cupluri tinere cu copii care aşteptaseră în picioare, în frig, sub ploaie ore lungi pentru a se vedea nevoiţi să se întoarcă acasă, fără să fi votat. M-a năpădit tristeţea, neputinţă, frustrarea, ciudă, mi-au dat lacrimile. Era nedrept. Era insuportabil. Un domn cu lacrimi în ochi, printre ultimii votanţi ieşiţi din secţie, a strigat poltistilor din ambasada cu pumnii încleştaţi :”Nu vă e ruşine, mă, să puneţi străinii cu bâtele pe românii voştri, acolo sunt fraţii mei, e familia mea, sunt oameni amărâţi care muncesc greu aici. Nu vă e de ajuns că se umilesc în fiecare zi în ţara asta, îi mai umiliţi şi voi, nenorociţilor!”. A trecut mai bine de o oră, timp în care mulţimea a continuat să scandeze : Demisia, Jos Ponta, Vrem să votăm şi Revoluţia începe la Paris, până s-a făcut linişte deplină. Începeau să vină veşti de la Bucureşti despre victoria lui Iohannis.
Cristian Neagoe, 30 de ani, redactor-șef
Observator în Coloneşti, judeţul Olt, şi Movileni, judeţul Olt (ambele tururi)
M-a motivat nevoia de a face ceva mai mult decât să protestez în stradă și pe Facebook. Ceva care să împiedice în mod real frauda electorală, chiar dacă la un nivel mic. M-am bazat pe faptul că vom crea o campanie de succes și că sute de voluntari ni se vor alătura dacă le vom povesti ce se întâmplă în secții. Pentru asta, sprijinul Uniți Salvăm și al Casei Jurnalistului, alături de folosirea intensivă a hashtag-ului #reporterlavot, au fost decisive. În final, am fost cam 1000 de observatori în 39 de județe și într-un sfert din secțiile de votare din diaspora.
Am ales Colonești fiindcă voiam să scriu un reportaj despre cum se întâmplă alegerile într-un sat cu peste 100% prezență la vot în ultimii 25 de ani. Am vrut să merg pe urmele lui Radu Ciorniciuc și Victor Ilie. M-am dus pentru o zi și jumătate, am scris, am publicat. Sper ca baronii care își mențin consătenii într-o dependență feudală să dispară și datorită mie.
În Olt se țipă mult, e isterie mare, mai ales la alegeri. Eram priviți ca niște dușmani, ca niște corpuri străine care trebuie numaidecât eliminate. Am fost amenințați, intimidați, unii dintre noi bruscați sau bătuți, altora li s-au zgâriat mașinile sau li s-au tăiat cauciucurile. Președinții de secție nu băgau în seamă sesizările noastre sau le considerau paranormale, deși le indicai paragraful din lege. Unii spuneau că n-au auzit niciodată de astfel de reguli și că dintotdeauna lucrurile se întâmplă așa: câte doi-trei oameni în aceeași cabină de vot, săteni aduși cu forța la vot, aghiotanți ai primarilor în jurul secțiilor, sugerând oamenilor unde să pună ștampila, propagandă electorală pusă și mai tare în evidență în ziua votului, bodegi deschise la doi pași (deși alcoolul e interzis în ziua votului pe o rază de 500 m în jurul secției).
Poliția a fost aproape inutilă, a intervenit în scârbă și mai mult în favoarea primarilor, cu care, de altfel, se aveau foarte bine. Cea mai frustrantă metodă de furt e turismul electoral, fiindcă nu îl poți demonstra dacă ești în secție, iar dacă ești mobil trebuie să alergi după autoturisme și să le fotografiezi în dreptul secțiilor unde opresc. Chiar și așa, compararea CNP-urilor de pe listele speciale nu poate fi făcută decât de BEJ sau BEC și doar la cererea partidelor aflate în cursă. Observatorii nu au practic niciun drept în acest caz, ba au fost și amendați fiindcă au sunat la 112 pentru a reclama turismul electoral.
Îi incomodam în mod vizibil, fie pentru că nu mai avuseseră parte de observatori și se simțeau ca la inspecție, fie pentru că le stricam niște combinații. Există o competiție neoficială – satul care dă procente mai bune primește mai multe fonduri de la Consiliul Județean, așa că primarii se întrec să adune cât mai multe voturi în funcție de cine e la putere. Valori politice, programe electorale, integritate, toate astea sunt cuvinte goale în sate sărace, unde locuitorii depind de ajutoare sociale. Observatorii independenți (dincolo de faptul că nu înțelegea nimeni de ce ai veni pe banii tăi să observi alegerile) erau pentru mulți dușmanul îmbuibat venit de la București să le ia pâinea. Alții, însă, ne-au mulțumit că în sfârșit cineva veghează dreptatea scrutinului și în satul lor.
Am învăţat că simpla noastră prezență ca observatori independenți contează. Puțin câte puțin, am salvat de la compromitere niște sute de mii de voturi. Nu am cum să ofer o cifră exactă, dar pot să fac o comparație. Colonești, 2012 (fără observatori): prezență la vot 184%. Colonești, 2014 (cu observatori): prezență la vot 64%.
La finalul turului 2 eram deprimat și obosit de tot ce văzusem în ziua aia. Mă gândeam că mă voi trezi într-o țară condusă prin minciună și manipulare, prin umilirea justiției și strâmbarea legii. Când am aflat că Victor Ponta și-a recunoscut înfrângerea, am crezut că e doar încă o minciună construită pentru răsturnarea de situație a doua zi. Nu mi-a venit să cred că au ieșit la vot atâția oameni. M-am bucurat pentru România.