Obezitatea nu e doar o problemă a individului

0

Săptămâna trecută, la rubrica Legende, încercam să combatem ideea că problemele majore ale lumii se rezolvă printr-o simplă ajustare a comportamentului individual de consum. În continuarea acestei perspective, publicăm astăzi un articol despre obezitate și responsabilitatea individuală.

 

 

Deși credem, într-o bună măsură, în ideea de alegere personală, ni se pare că accentul pus de neo-liberalism (și, culmea ironiei, de stînga burgheză, care predică maximalismul moral individual dintr-o poziție de confort material și statut bun) pe aceasta e o falsificare a realității. După cum explică doctorul Sever Cristian Oană, inegalitatea economică e mai puternică decât fiecare dintre noi. Nu te întreba deci ce poți face tu pentru societate, întreabă-i pe stăpânii tăi ce fac pentru reducerea inegalității.

Obezitatea este în creștere în Romania, la fel ca în restul lumii dezvoltate. Din păcate datele pentru țara noastră sunt fie parțiale, fie anecdotice și țin de experiența sau lista de pacienți a fiecărui medic practician.

Datele din studiul national privind evaluarea stării de sănătate a populației (2008) nu au fost analizate nici până în ziua de azi. Ca de obicei, va trebui să ne bazăm pe datele OMS, ale UE si SUA pentru a putea înțelege dimensiunile problemei de sănătate publică pe care o reprezintă obezitatea.

În anii ’70 în SUA aproape jumătate din populație era supraponderală și 15% obeză. Acum trei sferturi sunt supraponderali și aproape o treime obezi.

În Regatul Unit în anii ’80, 40% din populație era supraponderală și 10% obeză. Acum două treimi sunt supraponderali și o cincime obezi.

Aceasta este o situație de criză majoră pentru sistemul de sănătate, deoarece obezitatea crește riscul de HTA, DZ-2, boli cardiovasculare, ale vezicii biliare și unele cancere.

Obezitatea la copii duce la scăderea speranței de viață, ceea ce înseamnă prima inversare a trendului în ultimele 200 de ani. Pe lângă riscul pentru sănătate, obezitatea afectează și starea de bine psihologic și social a persoanelor afectate. Copiii obezi sunt umiliți de colegii lor de școală, iar adulții își găsesc cu greu un partener de viață.

Mulți specialiști susțin că obezitatea este determinată genetic și fără îndoială genele joaca un rol în susceptibilitatea la obezitate. Totuși, creșterea rapidă a prevalenței obezității în mai puțin de două generații nu poate fi explicată de factorii genetici ci, mai degrabă, de modificarea stilului de viață.

Scăderea costului alimentelor cu conținut energetic mare, usurința preparării, restaurantele fast-food, cuptorul cu microunde, pierderea tradițiilor culinare au contribuit la această situație.

Scăderea efortului fizic atât la muncă, cât și la distracție au accentuat aceeași tendință. Conform acestor două grupe de factori, oamenii cei mai bogați care pot cumpăra cea mai multă mâncare și cele mai multe mașini ar trebui sa fie cei mai grași. În țările dezvoltate realitatea este însă cu totul alta. Odată cu tranziția epidemiologică, prin care bolile infecțioase au fost înlocuite de bolile cronice ca principala cauză de deces, obezitatea și-a schimbat distribuția socială.

În trecut boierul era gras și țăranul era slab. Astăzi bancherul este slab și muncitorul este gras. OMS a patronat un studiu în anii ’80 care a monitorizat tendințele în bolile cardiovasculare precum și factorii de risc asociați precum obezitatea. O descoperire neașteptată a studiului a fost că proporția obezității crește pe măsură ce inegalitatea socială se accentuează.

Începând din anii ’90 obezitatea este mai frecventă printre femeile sărace comparativ cu cele bogate în toate cele 26 de țări studiate. Același lucru este valabil și pentru bărbați, cu excepția a cinci țări. Totuși, la nivele echivalente de dezvoltare, în SUA sunt mult mai mulți obezi decât în țările scandinave,  fapt care a atras atenția asupra faptului că nu bogăția totală a societății este determinantă, ci inegalitatea accentuată a veniturilor determină epidemia de obezitate.

Prevalența obezității este mai mică în țările în care diferențele de venit sunt mai mici. Datele provin de la International Obesity Task Force și arată proporția adulților, bărbați și femei, care sunt obezi (IMC>30). Diferențele sunt mari: în SUA mai mult de 30% din adulți sunt obezi, față de Japonia cu numai 2,4% adulți obezi. Aceeași tendință se evidențiază la copii conform cifrelor communicate de UNICEF.

Deci caloriile în exces și mișcarea insuficientă sunt importante, dar nu explică de ce unii mănâncă mai mult și alții mai puțin. Veriga lipsă a lanțului fiziopatologic s-a dovedit a fi stresul. Nu trebuie să mai explic ce stres formidabil este să ai familie, rate la bancă și să fii în șomaj cronic sau sărac de-a dreptul. Oamenii supuși unui stres prelungit au un nivel crescut de cortisol în sânge, depun grăsime în zona viscerală abdominală și își schimbă preferințele alimentare. Ei mănâncă pentru „alinarea” stresului și a anxietății.

Un studiu finlandez a arătat că oamenii care mănâncă „mânați” de stres preferă cârnații, hamburgerii, ciocolata și pizza și beau mai mult alcool decât cei ne-stresați. Neurobiologii au demonstrat recent că alimentele stimulează aceleași „arii neurale de recompensă” ca și drogurile, iar obezii răspund atât la alimente cât și la senzația de sațietate, diferit de non-obezi.

Alegerea alimentelor nu este determinată doar de ceea ce simți, ci are și o importantă componentă socială. Mănânc lucruri cu care am fost obișnuit din copilărie, sau lucruri cu care îmi afișez stilul de viață pe care l-am ales, sau mi-l permit. Îmi servesc prietenii cu pate de foie și pinot noir de Bourgogne fie pentru că țin la ei, fie pentru că vreau să arăt ce rafinat sunt, fie ca sa le arăt că-mi pot permite sa fiu generos.

Mâncarea a jucat dintotdeauna acest rol și este componenta principală a petrecerilor cu toate semnificațiile sociale implicate. Fast food-ul, cu aspectul său curat, nichelat și smălțuit este un simbol al civilizației pentru săraci și un loc de joacă pentru copii.

La femei obezitatea se corelează mult mai strâns cu statutul socio-economic scăzut. Obezitatea are un efect negativ mai mare asupra mobilității sociale a femeilor. Ele sunt mai dezavantajate atât pe piața muncii, cât și pe piața matrimonială. Un studiu de cohortă pentru cei născuți în 1946 a demonstrat că bărbații și femeile care au urcat pe scara socială între copilărie și maturitate erau în mai mică proporție obezi decât cei care au stagnat. În 1970, în aceeași cohortă, femeile obeze erau mai frecvent necăsătorite și neangajate în câmpul muncii.

O anchetă printre 2000 de șefi de resurse umane a dezvăluit că 93% ar angaja mai degrabă un normoponderal decât un obez cu același nivel de calificare. Jumătate dintre acești șefi au argumentat că supraponderalii sunt mai puțin productivi, iar 40% au argumentat că supraponderalii nu știu să se stăpânească sau nu sunt disciplinați.  Obezitatea și prejudecățile afectează grav mobilitatea socială a acestor oameni. Și când te gândești că numai cu două generații în urmă să fii „grasă și frumoasă” era un ideal pentru femei, iar a fi „slab” era asociat cu „urât” și suspect de a fi bolnav! Mă întreb dacă „divele” de pe copertele revistelor glossy mai privesc taboluri de Rubens, sau macar de Renoir.

O altă teorie care sugerează o legatură cauzală între nivelele mari ale inegalității de venituri din societate și obezitate este cunoscută sub numele de ipoteza „fenotipului zgârcit”. Pe scurt, teoria susține că dacă o femeie însărcinată este supusă stresului prelungit, dezvoltarea fătului este modificată în sensul pregătirii lui pentru o viață într-un mediu stresant. Nu este clar dacă afectarea e dată de hormonii de stres ai mamei, sau fătul stresat e mai prost hrănit, dar e cert că copii cu „fenotip zgârcit” au o greutate mai mică la naștere și o rată metabolică mai scăzută. Cu alte cuvinte, ei sunt adaptați pentru un mediu cu resurse reduse de hrană și de aceea sunt mici și au nevoie de mai puțină hrană.

În condițiile de penurie din cursul evoluției speciei noastre aceasta a fost o strategie de adaptare și supraviețuire benefică. Născut într-o societate îndestulată, un astfel de copil este predispus la obezitate, diabet și boli cardio-vasculare. Iată cum evoluția societății a transformat o strategie istoric benefică într-o strategie perdantă.

Societatile moderne cu nivel mare de inegalitate de venituri sunt caracterizate de neîncredere, boală, nesiguranța statutului personal, violență și alți factori de stres. În această situație este de așteptat ca „fenotipul zgârcit” să contribuie substanțial la epidemia de obezitate. Această teorie a fost în mare parte confirmată de experimentul istoric natural din Germania. Dupa reunificarea Germaniei în 1990, inegalitatea a crescut brusc în fosta Germanie de Est. Această ruptură socială a fost urmată de creșterea IMC la copii, adulți tineri și mame cu mult mai mare decât la concetățenii lor din vestul Germaniei.

Toate  politicile de sănătate publică în privința obezității se focalizează pe individ și încearcă să-i schimbe „proastele” obiceiuri. Înțelepții planificatori ai acestor politici nu se întreabă de ce oamenii duc o viață sedentară și mănâncă nesănătos, cum acest lucru le asigură alinare și statut social, de ce există diferențe sociale în distribuția obezității și ce rol joacă depresia și stresul din perioada gestației. Este mult mai ușor să schimbi comportamentul unui individ care are sentimentul că-și poate conduce propria viață și este în echilibru emoțional în urma reducerii poverii inechității și a inegalității flagrante.

Abia atunci vom putea reduce povara obezității.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger