Obezitatea ar putea fi catalogată drept dizabilitate în Uniunea Europeană

5

Curtea Europeană de Justiţie trebuie să se pronunţe asupra unui caz care ar putea avea ca efect, în viitor, obligativitatea angajatorilor de a trata obezitatea precum o dizabilitate. Cazul vine din Danemarca, stat care a solicitat Curţii să decidă în povestea unui îngrijitor de copii, un bărbat care susţine că a fost dat afară pe motiv că era prea gras, relatează BBC.

 

 

Karsten Kaltoft are aproximativ 160 de kilograme şi susţine că a ajuns la greutatea aceasta din cauza “obiceiurilor sale proaste”, pe care le recunoaşte. Într-un interviu pentru BBC, Karsten spune că dimensiunile sale nu au fost o problemă la locul de muncă, deşi angajatorul care l-a concediat a susţinut că, din cauza greutăţii sale, bărbatul nu se putea apleca pentru a lega şireturile papucilor copiilor pe care îi avea în grijă. “Pot să stau pe jos şi să mă joc cu ei, nu am probleme de acest fel”, a susţinut bărbatul, care mai spune că el nu se consideră o persoană cu dizabilităţi.

“Sper ca decizia Curţii să fie că nu este în regulă să concediezi o persoană pentru că este grasă, dacă îşi face munca în mod adecvat”, mai declară el. Angajatorul bărbatului (autoritatea locală din Billund, Danemarca) i-a plătit acestuia un abonament de trei luni la sală, pentru a-l ajuta să slăbească, recunoaşte Karsten: “Am încercat să fac exerciţii în mod regulat. Nu pot să alerg la maraton, dar am încercat să lucrez cu greutăţi şi a fost ok”, admite omul. Îngrijitorul a lucrat pentru autoritatea locală Billund timp de 15 ani şi apoi a fost concediat: motivul concedierii, spune angajatorul său, ar fi fost scăderea numărului de copii aflaţi în grija autorităţii. Alte explicaţii nu au fost oferite pentru concediere. Astfel că bărbatul şi-a căutat dreptatea în instanţă, ajungând, acum, la Curtea Europeană de Justiţie, care va da o decizie ce va servi drept precedent pentru întreaga Uniune Europeană.

Mai precis, judecătorii danezi care au preluat cazul au cerut Curţii Europene din Luxembourg să clarifice legislaţia europeană aplicabilă în cazul lui Karsten. Decizia Curţii va fi foarte importantă în contextul creşterii cazurilor de obezitate în Uniunea Europeană (şi nu numai). Audrey Williams, expert în dreptul muncii, pe probleme de discriminare, a explicat, pentru BBC, că judecătorii europeani trebuie să decidă “dacă obezitatea în sine ar trebui să atragă aplicarea unor tratamente preferenţiale sau dacă acest lucru ar trebui să se întâmple numai dacă individul în cauză, din cauza obezităţii, are alte probleme medicale recunoscute”. Dacă judecătorii europeni decid că obezitatea trebuie tratată în sine ca o dizabilitate, angajatorii de pe teritoriul UE ar putea avea noi obligaţii de îndeplinit: spre exemplu, să creeze spaţii de parcare speciale pentru personalul obez sau să îşi ajusteze mobilierul de birou pentru persoanele obeze.

 

Sursa şi mai multe detalii: BBC

 

Puteţi citi şi:

O treime din populaţia lumii este obeză

Mâncarea să vă fie tratamentul!

Obezitatea a crescut de patru ori în ţările în curs de dezvoltare

“Mâncarea ar trebui reglementată asemenea tutunului”

Ce se întâmplă dacă renunți timp de un an la zahăr

Cât de bine se mănâncă în România comparativ cu restul țărilor din lume?


5 comentarii

  1. Ba, ar trebui sa plateasca impozite mai mari. Statul pierde mai mult pe partea de asigurari de sanatate, sunt consumatori mai mari de resurse, in comparatie cu restul populatiei si doar 10% din obezi au ajuns astfel din motive glandulare

  2. Ce discriminare? Daca el nu a vrut sa depuna un efort in plus inseamna ca nu isi dorea cu adevarat slujba. Daca nu era in stare sa execute anumite cerinte si aducea faliment atunci nu i se potrivea cu adevarat. De ce atata efort ca un om sa continue sa faca ceva ce nu ii place sau ii e prea dificil?
    Daca era vorba de altcineva, nu o minoritate, l-ar fi concediat fara nici o problema.

  3. dupa ce ca a ajuns obez din nesimtire sa-l mai si plateasca..ca si cum ar fi dezabilitate? Astia sunt cretini???! Sa-l chinuiasca pt indolenta, sa-l persecute ca manaca atata ca un tomberon iar altii mor de foame ori abia au ce manca!!!!!

  4. daca ptr umflatii astia nesimtiti sa faca locuri speciale si dezabilitati, ce ar trebui sa faca pe cei slabi care nu au putere, care sunt slabi din cauza lipsurilor, greutatilor, nu ca stia putori nesimtite!!?
    Ce societate si logica de tampiti au si astia! Tot aia puternici si care au prea mult au dezabilitati!! :)))

Reply To gogu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger