Marți, 3 noiembrie, în Piața Universității din București va fi organizat un miting de protest împotriva primarului Sectorului 4, Cristian Popescu „Piedone”, considerat de oameni unul dintre responsabilii pentru tragedia din clubul Colectiv, aflat în sectorul pe care îl conduce, tragedie soldată până acum cu 32 de morți. „Piedone” este acuzat că a dat undă verde funcționării localului în condițiile în care nu se știa dacă îndeplinea sau nu normele de siguranță. De cealaltă parte, primarul Sectorului 4 s-a absolvit de vină în cazul incendiului izbucnit vineri noaptea în clubul bucureștean, care s-a dovedit slab dotat pentru astfel de situații de urgență. Edilul s-a apărat spunând că a dat un acord formal de funcționare a clubului, rămânând la atitudinea unor instituții ale statului precum pompierii sau Institutul pentru Situații de Urgență (ISU) să facă toate controalele și să dea avizele ce țin de ei. Alți edili spun însă că acordul de funcționare se dă numai după ce se realizează astfel de controale și sunt obținute avizele necesare.
Domnilor politicieni,
Prietena mea e în comă indusă. O cunoștință a murit salvându-i pe alții. Ați auzit de Adrian (n.r. – artistul Adrian Rugină, unul dintre oamenii oamenii surprinși de incendiul de vineri noaptea, care și-a pierdut viața încercând să-i salveze pe alții).
Tatăl meu, operat de cancer, cu amputație, pace maker pe inimă, un ultim picior alb, cu perfuzii făcute zilnic, diabet și glaucom abia mai respiră. Mama, medic, a ajuns la fel de neputincioasă ca și mine. Îl privim ca pe un zeu. E un zeu. Noaptea trecuta se sufoca. Implorat să accepte un drum la spitalul de Urgență, știți ce a spus?
„Nu merg nicăieri. Copiii ăia au nevoie de medici și medicii sunt putini. Nu vreau să le ocup eu patul”. Mama știți ce mi-a spus azi? Că ne ardeți copiii de vii. Dacă nu în maternități, în cluburi.Pe cine dați voi vina NU mă interesează. Eu pe voi dau vina. Și sunt gata să mor ca să vă dau jos. Pe toți!”
Natalie Esther, pe pagina de Facebook creată pentru mitingul din această seară.
Tragedia din clubul Colectiv a alimentat frustrarea și mânia cetățenilor față de incompetența, corupția și neajunsurile sistemului aflat la conducere. Acțiuni de protest au fost anunțate și în zilele următoare. Pentru joi, 5 noiembrie, când va fi organizat mitingul „Tăcerea ucide! Vino în stradă!”, a fost pregătită și o listă de revendicări a grupurilor civice.
Potrivit România Curată, grupurile „Comunitatea Uniți Salvăm”, „Uniți Salvăm”, „Neam Trezit” și „Miliția Spirituală”, organizatorii protestului, au inclus pe această listă solicitarea unor demisii (a primarului Cristian Popescu „Piedone”, a vicepremierului Gabriel Oprea, a ministrului sănătății Nicolae Bănicioiu sau a conducerii ISU), revizuirea planurilor de intervenție pentru situații de urgență, pentru incendii și cutremure și asigurarea a 10% din PIB pentru bugetul sănătății.
Lista de revendicări, pe care o puteți parcurge mai jos, este provizorie, spun organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului, ea urmând să fie definitivată „împreună cu toți cei care vor veni la protest”.
Ce vrem?
1. Vrem anchetă rapidă, corectă şi transparentă în investigarea tragediei! Vrem să li se comunice cetățenilor rezultatul anchetei.
2. Vrem demisii ACUM! Vrem demisia Primarului Sectorului 4, Cristian Popescu „Piedone” şi a Vicepremierului Gabriel Oprea! Vrem demisia Ministrului Sănătății Nicolae Bănicioiu! Vrem demisia şefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență!
3. Vrem ca toți cei care au participat la operațiunile de salvare să poată vorbi liber, fără să fie amenințați!
4. Vrem revizuirea de urgență a planurilor de intervenție pentru situații de urgență, pentru incendii și pentru cutremure, care în București ar putea produce zeci de mii de victime! Activitatea comercială în clădiri neconsolidate și care prezintă risc de prăbușire trebuie interzisă!
5. Vrem ca toate cluburile, pub-urile, restaurantele din țară care găzduiesc evenimente similare să fie verificate în regim de urgență pentru a se asigura că dețin infrastructura necesară în caz de incendiu. Vrem ca materialele fono- și termoizolante care nu sunt ignifuge să fie interzise!
6. Vrem minim 10% din PIB pentru sănătate, media europeană a finanţării pentru acest domeniu!
7. Vrem să nu se mai închidă spitale, ci să se construiască altele noi! Vrem ca personalul să fie bine remunerat și instruit, atât medicii cât și auxiliarii! Vrem demisii la vârful Ministerului Sănătății pentru amânarea dării în folosință la timp a Unității Moderne pentru Arși de la Spitalul Floreasca!
8. Vrem echipament modern pentru pompieri și pentru toți cei care lucrează DIRECT pentru salvarea oamenilor! Vrem ca salariile lor să crească, iar condițiile lor de lucru să le fie îmbunătăţite.
9. Vrem introducerea în programa școlară obligatorie, clasele I-XII, a Educaţiei Comunitare, care să cuprindă instrucție de prim ajutor, exerciții pentru situații de urgență (cutremure, incendii, inundații), educație rutieră şi de prevenire a incendiilor!
10. Vrem simplificarea și clarificarea cadrului legislativ privind funcționarea spațiilor comerciale, în acest moment plin de lacune, neclarități și neconcordanțe. Responsabilitățile trebuie să fie clare, la fel și sancțiunile.
Vrem să nu mai fim minţiţi şi umiliţi de către cei care au putere politică şi administrativă.
Nimic nu va mai fi la fel. Ne vedem în stradă!
Tot joi, 5 noiembrie, va fi organizată și „Million Mask March 2015”, cel mai mare marș global organizat de gruparea Anonymous. El va avea loc și în București, tot în Piața Universității, participanții solidarizându-se cu evenimentele petrecute în clubul Colectiv și urmând să meargă pașnic până în Piața Victoriei, la sediul Guvernului.
Puteți accesa și:
INFOGRAFIC | Cum s-au mobilizat oamenii după tragedia din Colectiv