Oamenii din Templul Științei

0

Situația globală actuală face ca Omul să fie nevoit să își pună mai acut întrebările noastre fundamentale, inclusiv despre marile mecanisme de cunoaștere, de abordare a vieții, de management socio-politic, educațional și despre direcțiile necesare pentru a avea un viitor uman pentru a nostră societate. Este interesant să faci demersuri pentru a înțelege mai bine cum anume am ajuns noi la situația de azi și cum s-ar putea face eventual previziuni asupra dezvoltării ulterioare. Totodată, interesant este să te preocupe înțelegerea valorii în sine, a utilității și a pericolelor și a limitărilor Științei, caracteristici inerente oricărei activități umane. În această încercare de a înțelege, este bine să vezi ce au zis marile personalități ale domeniului despre acest uriaș edificiu al gândirii umane raționale. Totodată, să te întrebi cum era oare lumea de azi, fără înțelegerea creată de mințile luminate ale unor oameni, de la Aristotel la Darwin și Einstein, și cum se comportă oare societatea noastră actuală cu persoane similare acestora.

 

 

de Peter Lengyel

 

În lumea actuală, Știința are nevoie și ea de o abordare autoreflexivă; nu poate să alunece către cercetarea obsesivă de detalii și să evite ignorantă marile subiecte, printre care este chiar rolul ei de azi și cea din societatea umană a viitorului. În acest fel de analize, nu ne putem rezuma doar la un grafic reprezentând progresul științific în sine, ca activitate a unei restrânse elite intelectuale, izolate în turnuri de fildeș ale unor centre de excelență, care își dau distincții pompoase în timp ce discută despre sexul îngerilor, fără să îi intereseze ce este dincolo de ziduri. Trebuie avute în vedere și consecințele cunoașterii științifice, spectaculoase transformări cu ajutorul progresul tehnologic, cu ale lui efecte pozitive, dezastre și pericole asumate. Te poți întreba cât de eficientă a fost știința în crearea unui mod de a gândi rațional, deci științific, la nivelul unor mase cât mai largi de oameni, care să nu mai fie la cheremul șarlatanilor religioși și a politrucilor populiști, obișnuiți să îi manipuleze și să îi exploateze de atâtea secole și apoi să îi lase de izbeliște. Totodată, nu pot să fie evitate implicațiile acestei cunoașteri științifice, în domenii precum organisme modificate genetic, crearea de armament nimicitor, nuclear, sau arme biologice și multe alte aspecte similare. O abordare autoreflexivă a Științei poate duce la elucidarea valorii pe care o are imaginea științifică asupra Lumii, la o înțelegere a importanței pe care gândirea rațională-științifică o are pentru întreaga Omenire, conturarea unui rol pe care Știința îl are pentru întreaga Civilizație Umană.

Cât de performantă a fost Știința în contactul ei cu marile mase de oameni? În lumea actuală, Oamenii au nevoie extrem de mare de capacitatea gândirii critice, de a selecta dintre diferitele tipuri de informație cu care sunt bombardați / manipulați și de abilitatea de a analiza ceea ce li se zice. În mâzga a tot felul de interpretări ciudate, este nevoie de un “sistem imunitar” oferit de abordarea critic-științifică, în care îți pui problema veridicității a tot ce auzi, și evaluezi credibilitatea surselor / datelor/ interpretărilor. În țările cu populații mai dezvoltate pe plan intelectual-științific, există “Societăți ale Scepticilor”, care promovează știința-corectă, datele care pot fi susținute de experiență și de o viziune realistă, o extrapolare bazată pe Știință. Aceste societăți sunt, desigur, oponente ale variatelor mișcări religioase, care aberează în fel și chip și îndoctrinează tinerii, variate secte mai recente sau care au deja tradiții de mii de ani de escrocare a oamenilor, milenii presărate cu etape de inchiziție și luptă contra gândirii raționale, spre exemplu prin arderea pe rug a savanților.

Știința este “o gândire cristalizată a Omenirii”, singura modalitate rațională și universală de percepere a Lumii. Ea poate fi privită ca o abordare intelectuală a realităților, totodată este parte a culturii umane caracteristice unei civilizații care a atins un nivel ce poate să îi permită o asemenea preocupare, să se depărteze de fantasmagorii primitive lipsite de raționalitate. Științele naturii (biologie, chimie, fizică etc. – fiecare având nenumărate subdomenii), prezintă o mare diversitate; au totuși o bază unică și se influențează reciproc, construind împreună o viziune coerentă, pe care o putem denumi viziunea științifică modernă sau postmodernă. Termenii/ conceptele cu care operăm în mod uzual, gen “ocean”, “piramidă trofică”, “câmp electromagnetic”, “genă” etc., au o existență nu foarte evidentă, ele fiind rezultatul “inventării”, al definirii, sunt creații ale gândirii umane raționale, sunt ele însele construcții teoretice, dar au fost validate de “compararea cu datele realității”. Experiențele noastre senzoriale sunt automate, involuntare, pe când teoriile științifice sunt procese de creație intelectuală. De la particular la general se poate ajunge pe cale intuitivă și/ sau creație intelectuală, prin “descoperirea” sau “inventarea” de teorii, care apoi trebuie să facă față testărilor în lumea reală; de la general la particular se poate ajunge prin deducție logică… aplicarea unor teorii la cazurile concrete. În textul intitulat “Știință și societate”, Einstein scria: “Publicul larg nu este în stare decât în mică măsură să urmărească detaliile cercetării științifice; el poate să rețină însă cel puțin un câștig mare și important: încrederea în gândirea umană și în universalitatea legilor naturii.” O astfel de gândire universală poate să îi apropie pe oameni, indiferent de contextul social sau religios din care ei provin, indiferent de locul unde au trăit. Rațiunea este universală.

O descriere a situației lumii științifice, a oamenilor care o creează, cea mai relevantă astfel de descriere dintre cele pe care le cunosc, este cea realizată de Einstein, care în “Principiile cercetării” zicea: “Un edificiu multiform – acesta este templul științei. Cu totul diferiți sunt oamenii care îi trec pragul și diferite sunt forțele sufletești care i-au condus spre templu. Câte unul se îndeletnicește cu știința având sentimentul plăcut al capacității sale intelectuale superioare; pentru el știința este exercițiul potrivit care va trebui să-l ajute să trăiască intens și să-și satisfacă ambiția; în templu pot fi găsiți de asemenea mulți care își aduc aici ofranda din substanța creierului lor doar pentru țeluri utilitare. (…) dacă nu ar fi existat decât oameni de felul celor (…), atunci templul nu ar fi putut fi înălțat, după cum nu poate crește o pădure în care nu întâlnești decât plante agățătoare. Pentru acești oameni orice câmp de activitate este la fel de bun; atârnă de împrejurări exterioare dacă ei devin ingineri, ofițeri, comercianți sau oameni de știință. (…) [Ceilalți] sunt de cele mai multe ori, inși ciudați, retrași și singuratici, care, dincolo de aceste apropieri, sunt, de fapt, mai puțin asemănători decât cei din ceată (…). Cred, împreună cu Schopenhauer, că unul dintre cele mai puternice motive ce conduc la artă și știință este evadarea din viața de toate zilele cu asprimea ei dureroasă și pustiul ei dezolant, din cătușele propriilor dorințe veșnic schimbătoare. Toate acestea îl alungă pe omul sensibil din existența personală în lumea contemplării obiective și a înțelegerii; este un motiv comparabil cu nostalgia ce îl împinge pe un orășean, fără putință de împotrivire, din ambianța sa zgomotoasă și lipsită de perspectivă spre ținuturile liniștite ale munților înalți unde privirea se pierde în depărtări prin aerul liniștit și pur și se animă de contururi odihnitoare create, parcă, pentru eternitate. (…) omul încearcă, într-un fel care să i se potrivească oarecum, să-și creeze o imagine a lumii simplificată și sistematică și să treacă astfel dincolo de lumea trăirilor, în măsura în care năzuiește să o înlocuiască, până la un anumit grad, prin această imagine. Este ceea ce face pictorul, poetul, filosoful speculativ și cercetătorul naturii, fiecare în felul său. El strămută centrul de greutate al vieții sufletești în această imagine și în alcătuirea ei pentru a căuta astfel liniștea și statornicia pe care nu le poate găsi în cercul prea strâmt al zbuciumatelor trăiri personale. (…) căutarea acestor legi elementare, cele mai generale, din care, prin pură deducție, poate fi dobândită imaginea lumii. La aceste legi elementare nu duce nici un drum logic, ci numai intuiția ce se sprijină pe cufundarea în experiență. (…) Am auzit deseori că tovarăși de breaslă vroiau să explice această purtare printr-o putere a voinței și o disciplină ieșite din comun; cu totul pe nedrept, cred eu. Căci starea de spirit care îl face pe un ins în stare de asemenea realizări seamănă cu cea a omului religios sau cu cea a îndrăgostitului; strădania de fiecare zi nu izvorăște din nici o intenție și din nici un program, ci dintr-o nevoie nemijlocită.” Savanții, cercetătorii sunt preoți și călugări retrași în acest templu universal al cunoașterii raționale… acest unic edificiu al Științei, care va persista mult dincolo de orice templu irațional al fantasmagoriilor locale lipsite de contact cu realitatea.

Te poți întreba care este raportarea lumii științifice la marile probleme ale civilizației noastre? Creșterea demografică exponențială, distrugerea resurselor, subminarea viitorului uman ș.a.m.d. Pare că știința tace, și își vede de treaba ei, publicând detalii despre subiecte pentru care există finanțare. Se face eventual o listă roșie cu plante rare sau o conferință despre schimbări climatice. Face pe servitorul, în contextul global în care deciziile sunt luate fără nici un fel de considerație pentru viitorul uman. A produs oare știința acea cunoaștere care ne este necesară la nivel de civilizație pentru a avea șanse mai mari de a persista? Este capabilă lumea științifică actuală de a se implica în marile dezbateri, sau este copleșită, interesată doar de detalii și consideră că este mai bine să rămână ascunsă în turnul de fildeș? Este știința apropiată de imaginea acelui inofensiv Paganel care fugărește  minuscule animale zburătoare, ori mai rău decât atât, găsim prin laboratoare ceva similar cu personajul Frankenstein? Ori, în turnul de fildeș trăiesc atât Paganel, cât și Frankenstein și multe alte personaje? Oricum, se circulă pe gheață subțire. Odată cu trecerea timpului, o civilizație umană globalizată, unde resursele sunt suprautilizate, evident că ajunge în situații de criză ecologică globalizată. Crize mai mici sau mai mari, mai extinse sau mai localizate, produse de variate cauze, au existat la modul permanent, dar odată cu progresarea globalizării – a integrării oamenilor în civilizația globală, apare riscul unor crize generalizate, cu efecte globale. Acestea sunt niște etape de profundă transformare. Este știința actuală aptă de a oferi un suport în aceste transformări profunde, sau ea este prea fărâmițată în cercetarea detaliilor, hiperspecializată pe diverse subdomenii, încât poate să ne zică extrem de multe despre orice detaliu care nu ne mai interesează? Este ecologia, o știință a interrelațiilor, aptă să ne zică ceva care să fie relevant?

Despre indolența statică și despre vremurile dinamice, niște idei interesante are Einstein în textul intitulat “Știință și civilizație”, unde scria: “Trebuie oare să ne îngrijoreze faptul că trăim într-o epocă de primejdie și de lipsuri? Cred că nu. Omul, ca orice alt animal, este prin natura sa indolent. Dacă nimic nu-l îmboldește, nu se va omorâ cu cugetarea și el se va comporta după tiparele obișnuinței, ca un automat. (…) Dincolo și mai presus de această apreciere a epocii noastre mai avem încă o datorie – de a ne îngriji de ceea ce este etern și mai înalt în tot ce avem, de acel ceva care dă sens vieții și pe care vrem să-l transmitem copiilor noștri mai pur și mai bogat decât l-am preluat de la înaintași.” În urmă cu ceva timp, Einstein mai putea include formulări precum “ceea ce este etern”, sau “vrem să-l transmitem copiilor noștri mai pur și mai bogat decât l-am preluat de la înaintași”, dar la atmosfera actuală, dacă ești mai realist ori pesimist te poți întreba… care viitor? Cel care este previzibil? Oricum, cred că este evident că vremuri dure vor urma. Iar la acele vremuri dure, o abordare rațională, coerentă, capacitatea de a analiza realitățile la nivel de sistem global, ecologic vor fi nu doar importante pentru civilizația noastră, ci chiar vitale. Întrebarea este dacă va exista în cadrul științei fragmentate și hiperspecializate o capacitate transdisciplinară coerentă de a face astfel de analize de sistem? Ori, este mai bine ca acest tip de analize să nu fie făcute.

Acest articol a fost preluat de pe site-ul biologului Peter Lengyel

Foto: Men of Progress, tablou de Christian Schussele, 1862

 


Leave A Reply