“Povestea unui bărbat ce locuieşte în România, care se travesteşte şi se loveşte de homofobia omniprezentă în ţara noastră”. “O relaţie care, odată, era plină de iubire s-a dezintegrat în indiferenţă. Un bărbat gay asiatic îşi pune întrebări legate de relaţia lui de lungă durată”. “Pentru părinţii chinezi, vestea că fiul lor este gay este, de obicei, o mare tragedie, majorităţii fiindu-i absolut imposibil să accepte homosexualitatea copiilor”.
De Camelia Jula
Trei situaţii, trei scenarii, trei realităţi dintre multele pe care festivalul “Serile Filmului Gay” (ediţia a 9-a) vă invită să le descoperiţi pe durata unei săptămâni de proiecţii de filme şi evenimente, la Cluj, între 12 și 18 noiembrie. Despre festival, dificultăţile întâmpinate în organizarea lui şi mentalităţi care se schimbă greu am discutat cu iniţiatorul şi directorul festivalului, Lucian Dunăreanu.
Serile Filmului Gay (SFG) a ajuns la a noua ediţie: cum a fost drumul de până acum, de la idee şi primele locuri de organizare, până la festivalul complex din prezent?
Istoria SFG a început acum 9 ani, în 2004, când am realizat că în comunitatea LGBT din Cluj nu existau decât foarte puţine motive care să adune împreună oamenii din comunitate şi absolut niciun eveniment care să aibă cultura ca punte de legătura între comunitatea LGBT şi societatea civilă. Practic, eram o comunitate care avea propriile ziduri ridicate atât faţă de „ceilalţi”, cât şi, în multe cazuri, lipsa de socializare între cei din comunitate. Ne-am dat seama că trebuie să găsim un numitor comun pe care să putem bate moneda şi care să fie acel punct de pornire în a ne face auziţi şi a ne lăsa cunoscuţi, în acelaşi timp. Prima ediţie s-a derulat pe parcursul a doar două seri, aveam foarte, foarte puţine filme, iar lumea a venit cu teamă. De-a lungul timpului, am crescut, am ajuns ca întindere de-a lungul unei săptămâni întregi, am început să adunăm alături de noi oameni care au dorit să ne întindă o mână de ajutor. Şi, mai mult, am reuşit să extindem acest festival prin adăugarea unor evenimente satelit cum ar fi expoziţii, dezbateri, seri de poezie, concerte, toate acestea adunate sub umbrela generică a unui festival de cultură care sărbătoreşte diversitatea.
Care au fost cele mai mari probleme cu care v-aţi confruntat, de-a lungul anilor, în organizarea sau desfăşurarea SFG?
Cred că în fiecare an cei mai aprigi duşmani ai noştri au fost prejudecăţile din mintea oamenilor care nu au înţeles exact ce vrem să facem. Am bătut la foarte multe uşi, în fiecare an, încercând să cerem o mână de ajutor şi, din păcate, în multe cazuri, de îndată ce am pronunţat cuvântul cu „G” din SFG, ne-am lovit de rezistenţă şi de sprâncene ridicate în mod suspicios. Multe firme, organizaţii, asociaţii şi instituţii publice au bătut în retragere pentru că s-au temut să îşi asocieze imaginea cu noi dintr-o teamă prostească. În Europa şi în Statele Unite ale Americii, vedete ale show biz-ului se transformă în gay icons, Madonna încalcă legea în Rusia vorbind public despre nediscriminare şi egalitate, Barack Obama arată susţinere în cel mai deschis mod pro căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, însă la noi mulţi preferă să se ţină cât mai departe, de teamă că îşi vor păta imaginea sau că vor pierde clienţi şi capital electoral. Banii şi oamenii care să se implice în organizarea festivalului au fost mereu puncte nevralgice în organizarea fiecărei ediţii de-a lungul celor nouă ani. Este aproape imposibil să dezvolţi un festival pentru a deveni mai mult decât „undeva se proiectează gratis filme”, în momentul în care te loveşti constant de limitări bugetare, mai ales în contextul în care până şi fiecare afiş lipit în locurile publice înseamnă bani pentru aprobare, iar existenţa unui juriu internaţional al festivalului înseamnă cheltuieli suplimentare. În fiecare an încercăm din timp să planificăm un buget mai ambiţios şi să îl prezentăm tuturor potenţialilor binefăcători, pentru a putea să aleagă care sunt limitele în care au posibilitatea să ne ajute. Însă, în fiecare an, din păcate rămân părţi neacoperite şi e întotdeauna dureros să tai cu pixul activităţi, evenimente sau locuri de proiecţie, din lipsa banilor.
Lucian Dunăreanu (foto stânga)
Care au fost satisfacţiile şi momentele frumoase care v-au făcut, pe tine şi echipa ta, să nu renunţaţi, ci dimpotrivă, să creşteţi acest festival?
O să fiu sincer, organizarea unui festival de talie internaţională înseamnă un volum enorm de muncă, pregătirile pentru o nouă ediţie încep cu 9-10 luni în avans, practic abia reuşim să ne tragem sufletul după ce s-a încheiat o ediţie, că deja începem să ne gândim şi să ne regrupăm forţele pentru organizarea următoarei ediţii, nu se pot lăsa lucrurile la voia întâmplării. De câţiva ani încoace, au început să ni se alăture un număr mare de voluntari care vor să dea o mână de ajutor după posibilităţile fiecăruia, pentru a ajuta la organizare şi pentru a putea să creştem festivalul prin idei noi şi direcţii noi de dezvoltare. Fiecare dintre aceşti oameni şi-a sacrificat o parte mai mică sau mai semnificativă din timpul său pentru a veni în sprijinul nostru şi, extinzând la scală mai mare, pentru a pune umărul la acest ideal al promovării egalităţii, nediscriminarii şi toleranţei prin cultură. Ceea ce este un lucru fantastic şi cuvintele nu vor putea niciodată să le mulţumească îndestul tuturor acestor oameni absolut minunaţi, fără de care n-am fi reuşit să ducem SFG-ul la un nivel atât de ridicat. Fiecare veste bună pe care o primim, fiecare uşă care ne este deschisă, fiecare nou binefăcător care decide să ne întindă o mână de ajutor este un motiv pentru a continua. Fiecare persoană pe care o auzim ieşind de la proiecţiile de filme sau de la evenimentele din cadrul SFG şi spunând „nu m-am gândit niciodată în felul acesta la persoanele gay” sau care ne felicită pentru ceea ce am reuşit să realizăm şi ne întreabă dacă se poate alătura echipei de voluntari – sunt acele bucurii mărunte, care se adună şi ne ajută să depăşim momentele tensionate, să trecem peste refuzuri şi uşile închise şi să privim încrezători că lucrurile vor fi mai bune, pas cu pas. Mai mult, e inimaginabilă senzaţia că lucrurile se schimbă în bine în jurul tău (adevărat, pas cu pas, picătură cu picătură) şi că tu, împreună cu o echipă de oameni demni de laudă, te afli în mijlocul acestor evenimente şi că acţiunile tale schimbă în mod direct cursul lucrurilor, făcând generaţiilor care vin după noi calea spre acceptare, toleranţă şi nediscriminare din ce în ce mai uşoară.
Vorbind de voluntari implicaţi şi ce înseamnă ei pentru festival, acesta a fost şi modelul de evoluţie al TIFF (Festivalul Internaţional de Film Transilvania). Putem numi SFG un „TIFF” al filmelor comunităţii LGBT (ca şi evoluţie de brand, semnificaţie, nu ca identitate, este clar că SFG are identitatea sa proprie ca festival)?
Nu ştiu dacă neapărat SFG suportă comparaţie cu TIFF, între cele două festivaluri există deopotrivă şi asemănări puternice, dar şi deosebiri care conferă individualitate fiecăruia dintre ele. Nu pot să neg, TIFF este un exemplu care merită recunoaştere pentru modul de promovare şi de organizare şi am învăţat şi noi lecţii importante observând, hai să spunem, „reţeta de succes” a TIFF-ului. Însă nu ştiu dacă într-adevar SFG îşi propune să devină un „TIFF mai micuţ” sau un „TIFF gay”, asta ar însemna ca încă sub raport intenţional să stăm în umbra altui festival şi să cerem validarea SFG după standardele şi după criteriile pe care un alt festival le-a creat. Deşi comparaţia ne umple de mândrie şi recunoaştem asta, cred, totuşi, că SFG a început să devină un brand cu o individualitate proprie, care a ajuns pe puterile proprii la talia unui festival internaţional recunoscut şi listat de cataloagele de profil ale festivalurilor internaţionale.
Ce surprize pregăteşte ediţia din acest an a SFG, de ce să vină lumea la filme şi evenimente?
Ediţia din acest an a SFG marchează o implicare şi mai puternică a voluntarilor în procesul organizatoric. Iar acest lucru se va vedea în faptul că fiecare dintre evenimentele cu care vă aşteptăm în programul SFG de-a lungul unei săptămâni întregi va avea amprenta proprie a persoanelor care s-au ocupat în mod deosebit de pregătirea şi planificarea acelui eveniment. În ediţia din acest an există o mulţime de filme pe care merită să le vedeţi. Filmele înscrise în acest an în competiţie, în cele trei secţiuni (scurt metraj, lung metraj şi documentar) sunt trimise din mai multe ţări decât în anii anteriori, ceea ce va însemna, în mod incontestabil, o paletă mai variată, mai colorată, de puncte de vedere şi o perspectivă mai variată de realităţi din fiecare dintre aceste ţări. Toate aceste elemente nu pot decât să contribuie la o experienţă culturală mult mai bogată.
Ce pot afla oameni care nu fac parte din comunitatea LGBT din aceste filme prezentate la festival şi din evenimentele care au loc aici?
Ca să îţi răspund la întrebare, ar trebui să ne aducem întâi aminte de faptul că, în mass media, subiectul gay încă este prezentat ca o „bombă”, ca un circ mediatic, cât mai pompos şi cât mai umflat pentru măria sa, ratingul. Nimeni, însă, nu se opreşte două minute să spună telespectatorilor şi cititorilor că, de fapt, dincolo de titlurile de o şchioapă şi dincolo de prejudecăţi învechite, suntem oameni la fel ca toţi ceilalţi. Avem exact aceleaşi nevoi, avem exact aceleaşi probleme, ne bucură şi ne mâhnesc în egală măsură aceleaşi lucruri ca şi pe oricine altcineva. Filmele, discuţiile de la finalul fiecărui film şi evenimentele satelit care se desfăşoară de-a lungul întregii săptămâni în cadrul festivalului încearcă să suplinească exact această lipsă şi să transmită corect şi coerent mesajul de nondiscriminare, de acceptare şi un apel la toleranţă. Întreg festivalul, practic, este o mână întinsă de către comunitatea LGBT către societatea civilă de a ne cunoaşte şi de a ne apropia prin cultură, dincolo de orice stereotipuri şi prejudecăţi.
În România, după cum se vede, vorbim de o mentalitatea cu multe vechi metehne, când vine vorba de comunitatea LGBT, însă prezenţa constantă a unui eveniment precum SFG a reuşit să mai schimbe lucrurile, cel puţin asta am observat în timp. Tu, ca şi organizator, ai simţit lucrul acesta, au existat lucruri concrete care să îţi demonstreze acest efect?
Lupta cu mentalitatea închistată este, din multe puncte de vedere, comparabilă cu legendara luptă cu un balaur. E „duşmanul” pe care îl cunoaştem şi împotriva căruia ne luptăm de ani buni. Cu toate acestea, prezenţa constantă a acestui festival, a „Serilor Filmului Gay”, cred că a început să îşi spună cuvântul. Din ce în ce mai multă lume a auzit de acest festival, din ce în ce mai mulţi tineri trec peste prejudecăţile cu care au fost încărcaţi de acasă şi vin la aceste filme, vin să vadă şi să încerce să cunoască şi o altă lume, despre care nu ştiu decât din can-can-ul mediatic şi din poveştile cu zmei pe care le-au auzit de acasă sau de la prieteni. Cu fiecare ediţie, mesajul nostru ajunge la mai multă lume, ne facem mai bine cunoscuţi, lumea începe să se obişnuiască cu ideea că existăm şi că nu suntem mai diferiţi decât ceilalţi, odată ce începi să ne cunoşti. Prin cultură, poarta noastră rămâne mereu deschisă şi sperăm că fiecare nouă ediţie va ajuta la prăbuşirea cât mai multor ziduri ridicate între societatea civilă şi comunitatea LGBT. Există foarte multe semne bune, faţă de acum nouă ani când s-a desfăşurat prima ediţie a festivalului „Serile Filmului Gay”. Multe lucruri s-au schimbat în bine, multe mentalităţi s-au modificat de la respingere către acceptare sau măcar indiferenţă. Cu toate acestea, ultimele evenimente petrecute marţi la Bucureşti, în care o piesă de teatru având tematică LGBT şi organizată într-un cadru studenţesc s-a soldat cu violenţă, mă fac să fiu mai moderat în optimism şi mai degrabă să privesc lucrurile cu un realism mai cumpătat şi să înţeleg că mai avem, totuşi, un drum lung de parcurs, iar fiecare ediţie a SFG şi fiecare persoană care ne calcă pragul ne ajută să facem împreună un pas important înainte.
În cadrul festivalului SFG de la Cluj puteţi urmări peste 70 de filme, majoritatea în premieră naţională, care au fost selectate să intre în competiţia din acest an, ele provenind din 18 ţări din Europa, America, Asia şi Africa. România este prezentă şi ea în secţiunea filmelor de scurt metraj cu trei pelicule, care le spun spectatorilor că există frumuseţe în micile gesturi de zi cu zi. Festivalul aduce la Cluj-Napoca regizori şi producători din străinătate, dar şi un juriu internaţional care va desemna cel mai bun film de scurt metraj, cel mai bun documentar şi cel mai bun film de lung metraj. Locurile alese pentru vizionarea filmelor sunt şi ele neconvenţionale – Casa TIFF, British Council, Insomnia Cafe şi clubul Delirio au fost alese pentru a satisface gusturile şi exigenţele unui public cult şi deschis la dialog. Tot acest public va avea prilejul să-şi voteze pelicula favorită pentru trofeul publicului. Puteţi afla mai multe detalii despre filme, proiecţii, program şi evenimente pe pagina festivalului, Serile Filmului Gay sau pe Facebook. Intrarea la proiecţiile de filme este gratuită.
Iar luni, 12 noiembrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Toleranţei, în cadrul festivalului se va organiza un flashmob în care se vor folosi umbrele în toate culorile curcubeului, ca simbol al toleranţei, diversităţii şi solidarităţii. Nu trebuie să fiţi gay ca sa participaţi, trebuie doar să credeţi în aceste principii! Loc de desfăşurare: Cluj-Napoca, Piaţa Unirii, luni, 12 noiembrie, ora 13. Mai multe detalii, aici.
Sursa foto: Serile Filmului Gay.ro, ediţia 2011
Puteți citi şi:
Apel public de condamnare a violenţei anti-gay
Membrii Miliţiei Spirituale, atacaţi în urma unuii performance pe tema homosexualităţii
3 comentarii
Mulţumim că ai oferit şi cititorilor tăi ocazia de a ne cunoaşte şi te aşteptăm cu braţele deschise la Cluj-Napoca.
Pingback: Rădăcinile (epi)genetice ale homosexualității | TOTB.ro - Think Outside the Box
Pingback: Caravana Serile Filmului Gay la Bucureşti | TOTB.ro - Think Outside the Box